Astăzi, 29 iunie 2013, la ora 16.00, au fost afişate la
avizierele şcolilor primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională
2013 (Examenul de Capacitate 2013). La Giurgiu, cea mai importantă
şcoală din municipiu a avut un singur elev „de zece”.
Curtea şcolii gimnaziale „Academician Marin Voiculescu”, cunoscută de giurgiuveni drept Şcoala Nr. 8, a fost luată sâmbătă după-amiază cu asalt de copii, părinţi, bunici, prieteni sau profesori, dornici să afle notele de la Evaluarea Naţională.
Peste 120 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au susţinut examenul aici.
Elevii au părut mulţumiţi de notele obţinute şi au recunoscut faptul că subiectele n-au fost deloc de speriat. Dezavantajul este că diferenţele foarte mici dintre medii pot pune în pericol opţiunea elevilor pentru licee.
„Subiectele au fost mai uşoare decât mă aşteptam, însă culmea, am greşit la cele mai simple. Sper să pot intra la Maiorescu la mate-info. Am ceva emoţii deşi am luat aproape nouă pentru că diferenţele sunt mici” spune unul dintre elevi.
După ce şi-au văzut notele la avizier, câţiva tineri încep să joace baschet, semn că lucrurile reintră pe făgaşul normal.
Părinţii şi bunicii par mai emoţionaţi decât absolvenţii de clasa a VIII-a.
Foto
Privesc la panou cu teamă după care frunţile încep să se descreţească. Unii îşi sună copiii şi le dau marea veste, alţii sună la rude şi cunoscuţi pentru a se lăuda.
De la ştrand la avizier
Printre cei care au venit mai târziu să-şi afle notele se numără şi Diana. Vrea să urmeze filologia însă oscilează între „Maiorescu” şi „Vianu”.
«„Eram convinsă că voi obţine o medie bună. Chiar m-am relaxat azi, am fost la ştrand. Am luat 9.50 la română şi 9.35 la mate. Cred că o să merg la liceul „Tudor Vianu”, la filologie» afirmă Diana. “Păi spuneai că vrei la Maiorescu” o întrerupe mama sa. “Nu, nu. M-am decis. Merg la Vianu” spune zâmbind fata, iar mama se mai domoleşte. “O las pe ea să îşi aleagă, normal, că doar nu mă duc eu”.
Tăcută, o femeie în vârstă se retrage către ieşire. Are emoţii pentru nepotul său. “Are media 8.40, sper să fie de-ajuns pentru a intra la Tudor Vianu. Vrea la ştiinţe sociale, să scape la matematică” afirmă bătrâna.
Cora, mândria şcolii
Considerată de specialişti drept cea mai bună şcoală gimnazială din municipiu, instituţia de învăţământ a avut un singur elev care a obţinut media 10. Este vorba despre o fată, Cora Neagu, lăudată de toţi. “Era de aşteptat. Învaţă foarte bine Cora, a mers şi la olimpiade. O să meargă la Colegiul Naţional Ion Maiorescu” povesteşte un coleg al fetei.
Nici şeful de promoţie al şcolii n-a fost departe de nota maximă. Bogdan Stan a luat 10 la limba română şi 9.80 la matematică.
Chiar dacă majoritatea au obţinut medii peste 7 care le dă speranţe pentru un liceu bun, au existat şi elevi care s-au făcut de râs. Spre exemplu unul dintre ei are media 2.20 şi a ajuns subiect de glume printre colegi. La română a luat 2.40 în timp ce la matematică a fost punctat cu 2.00.
Rezultatele finale la examenul de Evaluare Naţională 2013 (examenul de Capacitate 2013) se vor afişa la avizierele şcolilor pe 3 iulie, urmând ca listele complete, cu notele şi ierarhia elevilor la nivel naţional, în urma examenului de Evaluare Naţională 2013, să fie publicate pe 4 iulie, pe site-ul Ministerului Educaţiei, dedicat admiterii la liceu: admitere.edu.ro. De asemenea, rezultatele vor putea fi urmărite pe adevarul.ro, pentru fiecare judeţ în parte. Astazi, 29 iunie 2013, la ora 16.00, la şcolile din judeţul Giurgiu au fost afişate doar primele rezultate ale examenului de Evaluare Naţională, iar în seara aceasta, până la orele 22.00, se primesc contestaţii.