Român urmărit de autoritățile germane pentru plata unei amenzi. Ce sumă datorează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din județul Galați a fost amendat de autoritățile germane pentru că a depășit limita legală de viteză admisă în afara localităților. Ca să recupereze banii, inclusiv cheltuielile administrative, nemții au apelat la justiția din România, care l-a obligat pe șofer să plătească amenda.

Românul a fost urmărit de autoritățile germane pentru plata unei amenzi FOTO arhivă Adevărul
Românul a fost urmărit de autoritățile germane pentru plata unei amenzi FOTO arhivă Adevărul

Judecătoria Târgu Bujor l-a obligat în 29 februarie pe un bărbat din satul Stoicani, ce aparține de comuna gălățeană Foltești, l-a plata unei amenzi de 200 de euro, precum și la cheltuieli administrative de 28,50 de euro către statul german. Decizia instanței nu este definitivă.

Gălățeanul a încălcat normele rutiere din Germania, iar nemții l-au amendat și l-au urmărit apoi în România ca să recupereze banii, inclusiv cheltuielile administrative pe care le-au efectuat în acest caz.

Printr-o decizie emisă pe 29.06.2023 emisă de Regierüngspräsidium Karlsruhe Zentrale Bußgeldstelle, șoferul a fost condamnat „pentru conduită contrară normelor de trafic rutier, inclusiv încălcarea reglementărilor referitoare la orele de conducere și perioadele odihnă și a reglementărilor privind bunurile periculoase. În data de 16.03.2023, la ora 21,54, în Mannheim, BAB 6, km 569,525, Fahrtrichtung Heilbronn, persoana în cauză, în calitate de șofer al vehiculului cu numărul de înmatriculare … a depășit cu 32 kilometri/oră viteza maximă admisă în afara localității”.

Pe 27.12.2023, autoritățile germane au depus o cerere la Judecătoria Târgu Bujor, ce viza recunoașterea sancțiunii pecuniare aplicate de autoritățile germane prin Biroul Central de Amenzi Contravenționale.

Potrivit articolului 298 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, „autoritățile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalități și iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia”.

„În temeiul articolului 300, alineatul 2 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, va dispune executarea amenzii în sumă de 1.135,23 lei, reprezentând contravaloarea amenzii în sumă de 228,50 euro la cursul BNR de la data pronunțării prezentei”, a stabilit Judecătoria Târgu Bujor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite