Povestea femeii din Galați care de 20 de ani salvează animale abandonate. Este numită „îngerul necuvântătoarelor” VIDEO
0Corina Grigore salvează şi îngrijeşte animale abandonate, accidentate sau cu handicap, cărora nimeni nu le-ar fi acordat nicio şansă. A salvat mii de suflete, de la câini şi pisici, până la ponei şi măgari.

Duminică, 21 mai, ca în fiecare an, Corina Grigore, administratorul „Ajutați-l pe Lăbuș”, a participat la Semimaraton 2023, cel mai mare eveniment sportiv, în care oamenii sunt invitați să alerge și să doneze pentru diferite cauze.
„De 20 ani <alerg> pentru animalele orfane, încercând să le ameliorez suferința și să le dau o șansă la o viață mai bună. La Semimaraton Galați am alergat la propriu pentru cauza Stop Abandon. 100 de câini cu stăpân sterilizați înseamnă 100 de stăpâni ajutați. Astăzi am participat la cursa cros de 10,5 km.

Dragostea pentru animale mă motivează și mă ajută să înving orice obstacol. Nu am fost singură, am avut alături de mine mai mulți alergători, adulți și copii, care au susținut cauza noastră: Stop Abandon. Le mulțumesc în numele tuturor lăbușeilor. Mulțumesc și cățeilor care au alergat la cursa animalelor de companie, cea mai așteptată și iubită de copii”, spune Corina Grigore, de la „Ajutați-l pe Lăbuș”.

Eroina animalelor fără stăpân
Corina Grigore a început încă din anul 2002 să acorde ajutor câinilor fără stăpân care erau capturaţi de pe străzile din Galaţi şi duşi în padocul public. Dragostea pentru animale este mai veche.
„Am început să ajut animale din anul 1998. În acel an am întâlnit şi îndrăgit o căţeluşă care era la mine la serviciu. O hrăneam zilnic, iar la un moment, a adus pe lume 11 căţeluşi. Din păcate, puiuţii au făcut o boală a copilăriei, care este foarte severă. A rămas doar unul singur în viaţă, pe care l-am dus la veterinar. Ulterior, el a făcut parte din familia mea. A trăit 14 ani şi 4 luni. Aşa se face că de la o căţeluşă pe care o hrăneam, am ajuns să hrănesc 12-13 câini. Mi-am dat seama că trebuie să fac mai mult pentru aceste suflete”, povesteşte Corina Grigore.

Ulterior, Corina s-a zbătut să ajute căţeii din adăpostul Primăriei Galaţi, cu hrană şi tratamente, în măsura posibilităţilor. Astfel, a ajuns să îngrijească sute de animale.
Anii au trecut şi, în ciuda tuturor obstacolelor, a continuat să ajute animalele orfane. Probabil că nu există iubitor de animale din Galaţi care să nu o cunoască pe Corina. Ea este considerată un „înger al animalelor abandonate”, un om implicat care îşi dedică timpul şi energia pentru ca sufletele mai puţin norocoase să aibă şansa unei vieţi mai bune.

Deoarece numărul animalelor care aveau nevoie de îngrijire a tot crescut, Corina şi-a înfiinţat propriul adăpost de animale, unde îngrijeşte aproape 1.200 de câini, pisici, dar şi măgari, oi, capre şi cai. Animalele sunt salvate şi îngrijite, beneficiază de tratamente, iar ulterior sunt ajutate să-şi găsească o familie în ţară sau chiar străinătate.
Este printre primele persoane din ţară care au înfiinţat adăposturi şi ONG-uri pentru animalele fără stăpân, fiind un model pentru mulţi care activează, în prezent, în acest domeniu. Organizația sa, „Help Lăbuş”, este cunoscută la nivel internaţional şi are parteneriate cu alte organizaţii de profil foarte cunoscute.