Fată legată de pat cu lanțul, ca pedeapsă pentru chiul. Tatăl, judecat cu indulgență. „Era un copil-problemă“

0
Publicat:

Un bărbat din Galați s-a enervat peste măsură pentru că fiica sa lipsea constant de la cursuri și a decis să o reeduce legând-o de pat. Fata a reușit să scape și l-a reclamat la Poliție.

Fata a fost legată de două ori de pat cu un lanț de tatăl său FOTO arhivă Adevărul
Fata a fost legată de două ori de pat cu un lanț de tatăl său FOTO arhivă Adevărul

Judecătoria Tecuci l-a condamnat pe un gălățean la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru lipsire de libertate în mod ilegal. În plus, bărbatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Primăriei Lieşti sau Şcolii Gimnaziale nr. 1 Lieşti. Decizia instanței nu este definitivă.

Bărbatul a ajuns în atenția polițiștilor pe 4.12.2014, în urma unei plângeri depuse chiar de fiica sa, în vârsta de 14 ani la acea dată. Fata le-a povestit anchetatorilor că în acea zi a venit cu două ore mai târziu decât ar fi trebuit de la școală, iar tatăl ei s-a supărat foarte tare și a legat-o cu un lanț de un pat din casa unde locuiau.

A dezlegat-o ca să mănânce, iar apoi a legat-o din nou de pat. Adolescenta s-a eliberat cu ajutorul unei foarfece pe care i l-a adus fratele ei mai mic, iar apoi a fugit la bunica ei, căreia i-a povestit ce i se întâmplase.

În fața judecătorilor, bărbatul a recunoscut că a legat-o de pat pentru că obișnuia să chiulească de la școală și avea probleme de comportament, dar a susținut că el a fost cel care a dezlegat-o, lucru infirmat atât de soția lui, cât și de fiul său minor.

Măsură extremă pentru a-și reeduca fiica

„Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei cu excepţia timpului cât persoana vătămată a fost legată şi cu privire la cine a dezlegat-o pe minoră, acesta susţinând că a stat legată 5 minute şi că el a fost cel care a dezlegat-o”, spun anchetatorii.

Parchetul a întârziat procesul mai bine de 8 ani. Procurorii l-au cercetat inițial pe bărbat și pentru rele tratamente aplicate minorului și violență în familie, iar la un moment dat chiar au clasat acțiunea penală, iar în final l-au pus sub acuzare doar pentru lipsire de libertate. 

În final, instanța de judecată a decis că bărbatului i se pot acorda circumstanțe atenuante pentru ce a făcut, ținând cont că fiica sa era un copil-problemă, care chiulea de la școală și a fost chiar acuzată de furt.

„Situaţia minorei era una delicată, lipsea de la şcoală, făcea probleme în clasă, fiind acuzată de furt, iar în ziua respectivă, ca şi în alte ocazii a lipsit de acasă mai mult decât timpul necesar pentru a merge la şcoală, astfel că a provocat îngrijorare inculpatului”, și-au motivat judecătorii hotărârea de a-i aplica bărbatului o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere.  

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite