Clanurile româneşti elimină concurenţa pe piaţa prostituţiei din Italia. Profit uriaş pentru proxeneţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Încet, încet, proxeneţii români se impun în faţa celorlalte organizaţii criminale din Europa şi Africa care se ocupă cu traficul de carne vie şi prostituţie. Totul se întâmplă cu binecuvântarea clanurilor mafiote, care îşi primesc partea din afacere.

Prostituţia este o afacere înfloritoare la Bari şi în localităţile limitrofe. Este o afacere cu multe zerouri, majoritatea ajungând în buzunarele clanurilor străine, cu aprobarea organizaţiilor mafiote din Bari.

De mai mulţi ani, forţele de ordine au lucrat la o hartă a grupurilor care îşi împart veniturile din traficul sexual, potrivit Quotidiano di Puglia.

Recent, se observă o tendinţă în creştere, cea a clanurilor româneşti care se impun şi asupra nigerienilor, mult timp lideri în această afacere. În ultimele săptămâni, de fapt, au existat numeroase ciocniri între membrii din acelaşi clan balcanic vizavi de modul în care îşi împart teritoriul.

Ei sunt cei care decid zonele în care femeile, majoritatea tinere şi adolescente, se pot oferi contra cost. În acelaşi timp, şi nu este o coincidenţă, apar incendii mai mult sau mai puţin extinse în taberele de romi, o consecinţă a acestor conflicte şi o expresie a afirmării puterii unora asupra altora.

Tarife impuse 

Autorităţile judiciare italiene au stabilit că proxeneţii impun tarife pe care prostituatele trebuie să le respecte pentru a-şi continua activitatea. Vorbim practic de o listă de preţuri care variază în funcţie de traficul din zona respectivă şi, prin urmare, de posibilitatea unui câştig mai mare.

Tarifele variază între 200 de euro şi 500 de euro pe săptămână, în funcţie de cât de frecventată este o stradă sau alta: promenada Nazario Sauro, zonele San Giorgio, Santa Fara şi şoselele de centură de la nivelul cartierelor. Proxeneţii obţin profituri uriaşe în fiecare lună, de ordinul a sute de mii de euro pe lună, fără să facă mai nimic.

Anchetatorii au descoperit şi o altă tendinţă. Pentru că periodic autorităţile au impus restricţii de circulaţie în contextul pandemiei de coronavirus, multe prostituate şi-au mutat afacerile de pe stradă în apartamente.

Copii care nu ştiu nimic despre ce fac mamele lor

Din afacere nu pot fi lăsaţi pe dinafară cei care controlează zona care, la rândul lor, dau o parte din bani clanurilor mafiote din Bari. Viaţa tinerelor femei, care se vând pe stradă sau în apartamente, prezintă conotaţii comune: cele care nu locuiesc în oraş sosesc la gară cu autobuzul, apoi încep ”serviciul”, unele foarte devreme la ora 6:30, altele în jurul orei 10,30.

A ieşi pe stradă este o alegere de viaţă, în ciuda tarifelor acum foarte mici, de 20 de euro în medie: o fac pentru aproximativ zece ani şi apoi se întorc în România, unde le aşteaptă copiii care nu ştiu nimic despre ce fac mamele lor în Italia.

Proxeneţii controlează totul

Româncele care se prostituează locuiesc în hoteluri de mâna a doua şi plătesc taxă pentru utilizarea zonei, dar dacă decid să plece în altă parte, trebuie să anunţe şi să obţină autorizaţia de la şeful clanului care controlează regiunea respectivă.

Proxenenţii controlează totul. Se întâmplă asta nu numai la Bari, ci şi în localităţile învecinate: Triggiano, Rutigliano, Adelfia şi, mai sus, spre nord de Bari. Româncele sunt o prezenţă obişnuită pe străzi. După ce îşi termină programul, aşteptă docile ca şeful să treacă să le ia pentru a le duce să mănânce la cea mai apropiată benzinărie.

Poliţia nu a reuşit să elimine şi nici măcar să limiteze prostituţia în zonă.  Munca carabinierilor şi a asociaţiilor anti-trafic de carne vie din teritoriu se loveşte permanent de o lipsă acută de date şi de tăcerea româncelor, care ştiu că pot plăti cu viaţa dacă divulgă informaţii din interior.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Fostă membră PRM, suspectată că ar fi transformat un club din Tenerife în „cuib” de prostituţie

România, pepiniera de prostituate a Europei. Metodele de racolare

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite