Unchiul băiatului ucis de șoferul drogat: „Sebi și-a dorit mult să vină la mare...“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Drăgan, unchiul lui Sebastian Andrei Olariu, băiatul ucis la 2 Mai în dimineața zilei de 19 august 2023 de Matei Vlad Pascu, șoferul care conducea drogat, dezvăluie prin ce trece familia îndurerată a lui Sebi.

Cei doi tineri nevinovați uciși de șoferul drogat în stațiunea 2 Mai sunt Roberta Marina Dragomir și Sebastian Andrei Drăgan. Ambii erau studenți la Facultatea de Geografie din București și veniseră la mare cu o zi înainte pentru ziua de naștere a unui coleg și bun prieten.

„Sebi a fost nepotul meu. Am aflat prima dată de la unul dintre copiii din anturaj, dintre copiii care erau cu el. Apoi am luat legătura cu autoritățile și au venit cei de la Poliția Pantelimon-Ilfov, de unde suntem noi, și au anunțat familia oficial. Suntem devastați. Părinții sunt terminați. Ei sunt oameni simpli. Tatăl băiatului este cofetar, iar mama-asistentă medicală. Strângeau bani să îi ia băiatului o casă. Era un băiat inteligent și bun, nu bea și nu fuma. El a fost lumina familiei, aducea zâmbetele pe buzele tuturor. Și acum nu îl mai avem, am rămas fără el...”, spune Mihai Drăgan.

Unchiul băiatului ucis a povestit și de ce nepotul său și-a dorit să meargă la mare și ce așteptări are de la autorități legat de pedeapsa ce va fi dată lui Matei Vlad Pascu.

„Nepotul meu a venit cu trenul la mare, tatăl său nu l-a lăsat să ia mașina, tocmai pentru că e foarte periculos. Copilul și-a dorit mult să meargă la mare, era ziua unui prieten din grup. E îngrozitor ce se întâmplă... Familia își dorește să se facă dreptate. Avem încredere în autoritățile din România că își vor face treaba și că cel care a făcut asta să plătească așa cum spun legile. Îmi doresc ca șoferul ăsta să nu mai producă și altfel aste de tragedii”, adaugă Mihai Drăgan, unchiul băiatului ucis de șoferul drogat”, precizează Mihai Drăgan.

Mașina condusă de Matei Vlad Pascu, șoferul drogat, un Mercedes decapotabil ce costă câteva zeci de mii de euro, a intrat în plin în grupul de opt pietoni, iar doi tineri și-au pierdut viața pe loc în dimineața zilei de sâmbătă 19 august. Alți trei tineri au fost răniți și transportați de urgență la Spitalul din Mangalia.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite