Dramele arhitecţilor care au restaurat Cazinoul din Constanţa în zeghe: „Totul era împrejmuit de gard şi păzit de trupe ale Securităţii“

Doi mari arhitecţi, care şi-au pus amprenta asupra unor clădiri-simbol ale României, au înfundat temniţele comuniste, fiind trimişi să coordoneze lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa, avariat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cazinoul Constanţa a avut de suferit în urma bombardamentelor ruseşti din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, clădirea-simbol a oraşului fiind avariată de schije.

În anul 1951, 100 de deţinuţi de la una dintre coloniile Canalului Dunăre - Marea Neagră au fost duşi la Cazinoul bombardat şi, timp de un an, au muncit acolo restaurând construcţia bombardată în anul 1944. 

Lucrările de renovare au fost coordonate de doi arhitecţi în zeghe: Ion Cristodulo şi Constantin Joja. În memoria lor, arhitectul Vlad Mitric Ciupe, care a cercetat arhivele şi a căutat supravieţuitorii lagărelor de muncă sau pe urmaşii lor, a recreat biografiile marilor înaintaşi ai săi, care au înfundat temniţe comuniste şi care au reuşit după eliberare cu greu să-şi găsească un loc în România comunistă.

Manifestele lui Ion Cristodulo

Ion Cristodulo (1925 - 1991) provenea dintr-o familie de preoţi greci, refugiată din Grecia la Bucureşti la sfârşitul secolului al XIX-lea. Adolescenţa i-a fost marcată de sărăcie, fiind nevoie să facă figuraţie la Teatrul Naţional pentru a se putea întreţine. Ulterior, a devenit artist decorator la Casa de Cultură a Sindicatelor CFR. Dintr-o notă informativă aflată la dosarul său de la Securitate aflăm că după 1945 „a reuşit să se strecoare în rândurile membrilor de partid“. Tot de la aceeaşi sursă aflăm că „a fost atras într-o organizaţie subversivă ce era formată din prieteni de-ai lui care făcuseră parte din mişcarea legionară“.

În timpul unei petreceri, a scos manifeste cu conţinut subversiv şi le-a citit, fapt care avea să-i aducă o condamnare de trei ani de închisoare. Iată cum suna unul dintre manifeste: „Români de pretutindeni. Colosul bolşevic se clatină sub loviturile năprasnice primite de la cei pe ceri i-a asuprit cu tirania lui sălbăticie. Toate popoarele lumii cer dreptate şi liberarea de sub jugul machiavelic al clicei de la Moscova: în Grecia, în Italia, în Franţa, în Anglia, în America şi peste tot unde hidra bolşevică şi-a întins tentaculele hrăpăreţe, sabia dreptăţii mătură fără cruţare molima comunistă. Marii tirani ai lumii cari au asuprit atâtea popoare, fie că ei s-au numit Cezar sau Alexandru, Baiazid, Napoleon sau Hitler, au sfârşit prin a muri în ruşine, fiind blestemaţi de întreaga suflare omenească. Stalin sau călăul de Vâşinski, Ana Pauker, Vasile Luca îşi vor primi în curând pedeapsa ce o merită din mâinile celor cari ei i-au asuprit şi umilit. Ceasul eliberării se apropie!“.

Cum ieşeau scrisorile de pe şantierul păzit de Securitate

După ce a petrecut o scurtă perioadă în penitenciarul Rahova, a ajuns în iulie 1950 la Fortul 13 Jilava şi de aici a fost trimis pentru reeducare prin muncă la colonia Galeş a Canalului Dunăre -Marea Neagră.

În toamna anului 1951, un lot de 100 de oameni au fost duşi la Constanţa pentru lucrări de restaurare la Cazino.
 

Arh. Vlad Mitric Ciupe a reuşit ca după 60 de ani de la acel moment să-l găsească pe ultimul supravieţuitor al celor 100: pe ucenicul tipograf Mircea Nicolae, care avea doar 17 ani când a fost arestat pentru apartenenţă la Organizaţia Tineretului Partizan. El a spus că deţinuţii au supravieţuit pentru că „se aveau unii pe alţii şi toţi împreună îl aveau pe Dumnezeu“.
 

„Pentru munci necalificate îmi dădeau deţinuţi de la Canal, eu eram şef de muncitori, aveam pregătire în instalaţii şi de asta mă ocupam, detaşat acolo de la trustul 2 Instalaţii din Bucureşti al cărui angajat eram“, a povestit el într-un interviu acordat arh. Vlad Mitric Ciupe. 
 

El a dezvăluit şi condiţiile grele de viaţă pe care intelectualii le-au trăit pe şantierul Cazinoului: „Văzând că nu sunt în stare să execute muncile la care erau supuşi, trimiteam dintre civilii mei să-i ajute. Precizez că totul era împrejmuit de gard şi păzit de trupe ale Securităţii, cu posturi fixe în gherete. Deţinuţii acolo lucrau, acolo mâncau şi acolo dormeau. Se improvizaseră nişte dormitoare la subsol, claie peste grămadă, în timp ce noi dormeam în oraş“. Tot el era cel care scotea cărţi poştale de la deţinuţi pe care le trimitea familiilor lor: „Când ieşeam de acolo nu mă opream imediat la o cutie poştală, mă duceam seara sau a doua zi. Puneam scrisorile de exemplu când plecam de la mine de acasă spre muncă şi nu invers“, povesteşte Mircea Nicolae.

Ion Cristodulo la Cazinoul din Constanţa, după mulţi ani FOTO Arhiva familiei

După episodul Cazino, Ion Cristodulo a fost trimis la Colonia Poarta Albă, de unde a fost eliberat în vara anului 1953. Într-o închisoare mult mai mare care era România şi-a găsit greu un loc de muncă, fiind angajat ca referent tehnic şi apoi arhitect la Trustul 3 Construcţii din Bucureşti. A fost şef de şantier pentru lucrările de finisaje stuco-marmură la Opera din Bucureşti, a răspuns de buna execuţie a finisajelor la Casa Scânteii, Schitul Maicilor, precum şi la Mănăstirea Caşin. 
 

În urma unui denunţ, arhitectului i s-a înscenat un proces şi, având circumstanţele agravante din cauza detenţiei iniţiale, a fost condamnat la alţi cinci ani de închisoare. După un an, a fost pus în libertate.

În anul 1962, arhitectul s-a stabilit la Braşov. A fost scenograful primelor patru ediţii (1968-1971) ale Festivalului Cerbul de Aur.

Visele lui Constantin Joja 

Constantin Joja (1908 - 1991) a intrat în anul 1927 la Academia de Arhitectură. În timpul studiilor universitare a făcut armata şi în paralele a fost funcţionar-desenator la Primăria Sectorului II Negru. Tot atunci a intrat în Asociaţia Studenţilor Creştini Români, unde s-a împrietenit cu Mircea Vulcănescu, Constantin Noica.
 

După ce a obţinut diploma de arhitect în anul 1933, a fost înaintat în funcţie, iar în 1940 a fost numit membru în Comisia Interimară a Corpului Arhitecţilor. 
 

În paralel, a intrat în Mişcarea Legionară datorită relaţiilor de prietenie cu pictorii Alexandru Basarab şi Andrei Cantacuzino, arhitectul Valeriu Stănescu şi inginerul G. Săndulescu. 
 

În decembrie 1940 Constantin Joja a participat la expoziţia de pictură, sculptură şi arhitectură Munca Legionară, ocazie cu care a prezentat machetele propunerilor sale pentru o Biserică a Neamului şi un Palat al Culturii. Conform declaraţiilor sale aceste manifestări nu au implicat nicio adeziune politică, ele fiind manifestări pe linie strict profesională.

În anul 1942, casa i-a fost percheziţionată, fiind suspect că organiza şedinţe legionare. Conform referatului încheiat de autorităţi, „persoanele cari la descinderea din ziua de 2 decembrie 1941 au fost găsite în casă la dânsul, sunt relaţii pur profesionale, toţi fiind arhitecţi. Nu s-au întrunit în şedinţă de cuib cum s-a presupus la început, scopul fiind lucrarea unui proiect pentru construirea Catedralei de la Odessa“
 

Cu toate acestea, el a fost suspendat din Colegiul Arhitecţilor în toamna anului 1945 pentru apartenenţa la Mişcarea Legionară. Specialistul nu s-a lăsat şi şi-a deschis o antrepriză de proiectare şi construcţii, unul dintre proiectele cele mai importante fiind Teatrul Armatei din strada Uranus, care nu mai există.

Constantin Joja a fost arestat la 16 august 1948 şi dus în arestul MAI pentru ajutor legionar şi omisiune de denunţ. Condamnat la trei ani închisoare corecţională, a cunoscut ororile de la Jilava şi Aiud. Printr-un ordin al Direcţiei Penitenciare a fost trimis la Colonia Poarta Albă a Canalului Dunăre-Marea Neagră, unde a ajuns la 17 februarie 1950. A lucrat mai întâi ca şef al şantierului de la Palatul Administrativ al Canalului, mai apoi în fruntea unei echipe de 100 de oameni a fost trimis la Constanţa, la restaurarea Cazinoului.

După Cazino, la stadion

Fostul ataşamentist al echipei deţinuţilor şi-l aminteşte pe arhitect: „Un om dotat. Stăteam în cupola cazinoului cum am sta la masa asta, el acolo, eu lângă el. Şi el în permanenţă creiona pe cărbune un bloc cu faţadă românească“.
 

După Cazino, a continuat munca la Stadionul din Constanţa, alături de arhitecţii Ioan Puşchilă, G. M. Cantacuzino, Sorin Obreja, Virgil Antonescu, Constantin Mucichescu şi alţii, a lucrat la Stadionul Farul din Constanţa şi la Fântâna Dragonului din apropiere, ambele acum abandonate. Un deţinut care a lucrat la cele două obiective povesteşte în cartea „Arhitecţii români şi detenţia politică 1944-1964. Între destin concentraţionar şi vocaţie profesională“, cum se lăudau comuniştii cu realizările lor: „Duminca noi stăteam încuiaţi în baraca de lângă stadion şi venea tineretul progresist, comunist, şi se poza pe la vagoneţi. Şi apăreau în gazetă informaţii că Stadionul Constanţa e făcut dă tineretul comunist al Constanţei, care lucrează voluntar şi face şi drege; să pozau la vagoneţii unde transpiram noi“.

După ce a fost eliberat, a fost încadrat într-un grup de proiectanţi care lucra la proiectul stadionului 23 August, iar apoi s-a ocupat de terminarea lucrărilor la spitalul ZPA numărul 1.
 

În afara cadrului pofesional anii care au urmat au fost marcaţi de implicarea în activitatea Rugului Aprins, Securitatea flând de implicarea sa: „Joja Constantin punând în discuţie o serie de probleme politice interne şi internaţionale pe marginea cărora au făcut comentarii duşmănoase, ponegrind şi calomniind regimul nostru democrat popular şi preconizând schimbarea acestuia“. Drept pentru care, a fost din nou condamnat, dar fără a mai fi arestat. 

După 1962, a părăsit Institutul Proiect Bucureşti şi a fost cooptat de către profesorul G. Oprescu la Institutul de Istoria Artei, unde a condus un colectiv pentru eliberarea de studii pentru restaurarea centrului istoric al Bucureştiului. În 1966 a fost autorul proiectului de restaurare a Hanului lui Manuc şi a Curţii Vechi. 

În timpul lucrărilor de renovare la Cazinoul din Contanţa, printre resturile de tencuială care au fost date jos pentru a se decoperta fereastra, a fost găsită bucăţica de sac scrisă de deţinuţii din anul 1951, când coordonator era arhitectul-deţinut Constantin Joja!“, relatează arhitectul Radu Cornescu, cunoscător în detaliu al construcţiei arhitectonice şi al istoriei acestuia. 
 

Mesajul era scris pe o bucăţică de hârtie ruptă dintr-un sac de ciment: „Acest Cazinou este lucrat de către deţinuţi politici din anul 1951 luna 31 Decembrie. Condusă de Arhitectu Jojea Constantin. Echipa de stucatori condusă de Rusu A. Ioan, Botoş Dumitru jud Arad, Jercan Constantin, Ciscău Gheorghe, Coraş Ionel, Voicilă Nicolae, Sava Nicolae, Pop Ioan, Vlădescu Ilie, Hosu Petre, Hosu Ghegor, Anastasiu Ştefan, Gorbovan Gh., Bamer Fidel şi Morton Iuliu“.