Asociația Elevilor din Constanța, dată afară de la dezbaterea publică privind legile educației

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța a avut grijă ca la dezbaterea publică să nu participe presa și Asociația Elevilor Constanța. În spatele ușilor închise s-a discutat despre proiectul Legii Învățământului Preuniversitar.

Asociația Elevilor din Constanța a avut interzis la dezbaterea legilor educației FOTO AEC
Asociația Elevilor din Constanța a avut interzis la dezbaterea legilor educației FOTO AEC

Luni, 22 august, de la ora 13.00, în sala Remus Opreanu a Instituției Prefectului Județului Constanța s-a desfășurat o dezbatere prilejuită de lansarea Proiectului Legii învățământului preuniversitar. Evenimentul a fost organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în colaborare cu Prefectul Județului Constanța.

La eveniment au participat Bogdan Cristescu, secretar de stat din cadrul Ministerului Educației, dar și elevi, părinți, cadre didactice, manageri școlari, organizații nonguvernamentale, instituții de învățământ universitar, asigură ISJ Constanța.

La eveniment nu a putut participa și presa, care a fost invitată să participe doar la o conferință susținută după terminarea acestor dezbateri.

„În vederea unei comunicări publice corecte și eficiente, sunteți invitați la ora 15.00, în fața Instituției Prefectului, unde vor avea loc declarațiile de presă, cu participarea reprezentanților instituțiilor prezente la eveniment”, a transmis către mass-media ISJ Constanța.

Asociația Elevilor din Constanța, interzisă la dezbateri

La dezbaterea de luni au vrut să participe și elevii din cadrul Asociației Elevilor din Constanța (AEC), cea mai activă asociație de genul acesta din România. Doar că, de pe holul Prefecturii, elevii au fost dați afară de către portar.

Portarul Prefecturii invocă un ordin dat de „domnul inspector”, care ar fi cerut ca elevii să fie dați afară.

Asociația Elevilor din Constanța a solicitat recent demiterea inspectorului școlar general al ISJ Constanța, Sorin Mihai, pentru mușamalizarea cazului de abuz sexual de la Liceul Dobromir și a cazului de luare de mită de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”.

„În Constanța are loc o pseudo-dezbatere cu privire la noua lege a educației. AEC a dorit să își expună opinia cu privire la schimbările negative ale prezentei legi, însă Sorin Mihai a ordonat să fim dați afară”, spun elevii.

Ziarul „Adevărul” a solicitat un punct de vedere ministrului Educației. Sorin Cîmpeanu a transmis că evenimentul este organizat de către Prefectura Constanța, iar instituția sa este reprezentată la nivel de secretar de stat. Alte informații, ministrul nu ar avea.

La solicitarea „Adevărul”, ISJ Constanța nu a transmis deocamdată nici un punct de vedere, iar prefectul Silviu-Iulian Coșa a spus că doar inspectorul Sorin Mihai poate oferi explicații cu privire la situația creată. 

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite