Simulare de admitere la UMF Cluj: cea mai mare notă la specialitatea Radiologie şi Imagistică a fost 7,39
0
Peste 1.100 de candidaţi s-au înscris anul acesta la examenul pentru admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“. Aceşti au susţinut sâmbătă, 25 mai, o simulare a examenului de admitere. Cea mai mare notă a fost 9,91 la Farmacie.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ a organizat cursuri de pregătire pentru admitere în zilele de 13 aprilie, 20 aprilie, 27 aprilie şi 18 mai, iar sâmbăta trecută, 25 mai, a verificat cât de utile au fost aceste cursuri ăprintr-o simulare a examenului de admitere.
Cele mai mari note obţinute au fost:
Farmacie – 9,91
Tehnică Dentară – 9,66
Nutriţie şi Dietetică – 9,64
Balneo-fiziokinetoterapie şi Recuperare – 9,30
Medicină – 9,24
Asistenţă Medicală Generală– 8,88
Medicină Dentară – 7,89
Radiologie şi Imagistică - 7,39
UMF anunţă că numărul candidaţilor înscrişi la cursurile de simulare a crescut simţitor faţă de anii precedenţi. În anul 2009 s-au înscris aproximativ 500 de candidaţi, în 2010, 650 de candidaţi, în 2011, 825 de candidaţi, în 2012- 994 de candidaţi, iar în acest an s-au înscris 1176 de candidaţi.
Cel mai mare interes s-a remarcat pentru Facultatea de Medicină, unde s-au prezentat 698 de candidaţi. A urmat Facultatea de Farmacie cu 171, Medicina Dentară cu 100, Tehnică Dentară cu 62, Asistenţă Medicală Generală cu 45, Balneo-fiziokinetoterapie şi Recuperare-23, Radiologie si imagistică - 8, iar la Nutriţie şi Dietetică au fost 16 elevi înscrişi la examenul de simulare.
Admiterea propriu-zisă la UMF va avea loc anul acesta în data de 24 iulie.
Vă mai recomandăm: