Tradiţii populare. Adormirea Maicii Domnului, sărbătoarea care dă florilor puteri magice şi interzice scăldatul în râu
0
În fiecare an, la 15 august, creştinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate Fecioarei Maria. Tradiţia spune că în această zi se culeg flori şi se pun la icoană, considerându-se că ele sunt bune de leac.
Dacă înfloresc trandafirii, se crede că vom avea o toamnă lungă. În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate. Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului, iar credincioşii se pregătesc timp de două săptămâni prin post şi rugăciune. Fecioara Maria este pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră.
În tradiţia populară se spune că, de Sfânta Maria, se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că ele vor fi bune de leac. Gospodinele duc astăzi la biserică fructe pe care le slujesc şi apoi le dau de pomană pentru sufletul rudelor decedate. Dacă în această zi înfloresc trandafirii, va fi toamnă lungă.
Bărbaţii dau pălăria pe căciulă
“De Sfânta Marie Mare, aşa cum este cunoscută în tradiţia populară această sărbătoare, există numeroase obiceiuri ce sunt păstrate cu sfinţenie din bătrâni. În satele din Bărăgan, pe 15 august, femeile merg la biserică pentru a da de pomană fructe şi apoi trec prin cimitir să tămâieze mormintele. Ţăranii care aveau vii mari tocmeau, la jumătatea lui august, pândarii pentru păzit viile. Tot acum, bărbaţii schimbau pălăria cu căciula. Din acest moment se interziceau şi scăldatul în apa râurilor, spurcată de cerb, dar şi dormitul pe prispă”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.
Se deschide sezonul nunţilor
De asemenea, praznicul Sfintei Marii deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, sezon care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. “În această zi se organizau târgurile şi iarmaroacele de toamnă, iar perioada dintre cele două Sântămării se considera timpul optim pentru semănăturile de toamnă”, spune Alina Paul, etnograf.
La sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că astfel vor dobândi virtuţi tămăduitoare.
În familiile cu fete de măritat, icoana este spălată cu flori de busuioc pentru a aduce noroc în dragoste. De Sfânta Maria se culege năvalnicul, o plantă care trăieşte în păduri, în locuri ascunse cunoascute doar de femeile în vârstă. Planta este dăruită fetelor pentru a avea norocul să întâlnească un băiat gospodar şi iubitor.
Vă recomandăm şi:
Ilie, sfântul care aduce ploaia şi trăsneşte demonii
Tradiţii populare. Rusaliile, ziua în care oamenii răi sunt pedepsiţi de Iele
Tradiţii populare. Înălţarea Domnului sau Ispasul, sărbătoarea când se leagă vrăjile şi descântecele