Ministerul Sănătăţii a dat banii. Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Olteniţa, la un pas de finalizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O unitate ultramodernă s-a construit la Oltenita, în incinta spitalului
O unitate ultramodernă s-a construit la Oltenita, în incinta spitalului

Înfiinţarea unui Compartiment de Primiri Urgenţe(CPU) la Spitalul Municipal din Olteniţa e ca şi rezoltvată, după ce autorotăţile locale, sătule să mai aştepte sprijinul Consiliul Judeţean, au făcut demersuri obţinând bani de la Ministerul Sănătăţii. La sfârşitul anului trecut, Primăria a făcuse solicitarea pentru investiţii, estimată la 1,3 milioane lei.



Noua unitate urmează să deservească peste 70.000 de pacienţi din Olteniţa, dar şi din împrejurimi, mulţi dintre ei obligaţi de multe ori să ajungă la clinici din Bucureşti. Încă de anul trecut, Consiliul Local Olteniţa a făcut demersurile necesare construirii CPU, ca secţie a spitalului. Hotărârea a fost trecută prin Consiliul Local, acum fiind nevoie de sprijin pentru finalizarea proiectului.

Arafat a dat undă verde

CJ a invocat însă lipsa cadrului legislativ, deşi Ministerul Sănătăţii şi-a dat avizul pentru construirea acestei secţii. „ Din punct de vedere al legalităţii acordării finanţării, aceasta este o chestiune la care va trebui găsită soluţie legală de către juriştii Consiliului Judeţean”, spune Bogdan Georgescu, vicepreşedinte CJ. CPU în spital va reuşi să rezolve mai multe probleme cu care se confruntă unitatea medicală, printre care şi ridicarea gradului de complexitate al intervenţiilor. Secretarul de stat Raed Arafat şi- dat acordul încă din 2012 în legătură cu înfiinţarea Compartimentului, când, aflat într-o vizită la Olteniţa, şi-a exprimat dorinţa de a sprijini iniţiativa înfiinţării unei secţii de urgenţe în spital.

Recent, primarul oraşului, Petre Ţone a declarat că a obţinut 23 miliarde lei vechi de la Ministerul Sănătăţii, iar Compartimentul este la un pas de finalizare. “Este totul nou, ultramodern şi se lucrează la o pistă pentru elicoptere. Banii au venit la Ministerul Sănătăţii, sumă din care vom dota şi două săli de operaţie”, a spus Ţone.
 

Vă recomandăm şi:

Extindere. Spitalul din judeţul Călăraşi va avea secţie de neurochirurgie

Dan Romulus Şerban se întoarce la Călăraşi. Medicul ortoped preia conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă

FOTO Curăţenia la Pediatrie, în toi. Ce planuri are Consiliul Judeţean cu Spitalul de Urgenţă

Tragedie. Cum a murit o tânără în mâinile medicilor, după ce a adus pe lume gemeni

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite