Cum faci cea mai bună ciorbă de perişoare. Ingredientele secrete care dau savoare, cu ce se drege
0Mâncare delicioasă, nelipsită din bucătăria românească, ciorba de perişoare este unul dintre cele mai populare preparate. Reţeta ciorbei perfecte o regăsim la regretatul gastronom Radu Anton Roman în lucrarea “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).
Iată cum descrie Radu Anton Roman preparatul deosebit de gustos:
"Mâncare muntenească prin excelenţă - dar se face, de secole, în toată ţara, de la Săveni la Cerna şi de la Carei la Vama Veche, după aceeaşi reteţă. Fără să fie strict românească, ciorba de perişoare, alături de alte câteva ciorbe de zi cu zi, are un pronunţat caracter naţional, fiind prezentă cel puţin o dată pe lună pe mai toate mesele nord-danubiene. Produs de sinteza asiato-european: orez (noi şi islamul), borş (noi şi Trotki), leuştean (noi şi fanarioţii) - perişoara are totuşi şi un zvâcnet patriotic - apa e indigenă, iar vaca de la Răcari".
Ingrediente
Perişoare:
250 g carne viţel sau mânzat
30 g orez
30 g făină
1-2 albuşuri ou mare
piper, mărar
1 linguriţă ceapă tocată
Zeamă:
1 kg oase viţel
1 l borş
1 roşie
1 ceapă
1 ardei gras
1-2 gălbenuşuri
100 ml smântână
sare
2 l apă
albitură: 1 morcov, 1 păstârnac, 1 ţelină mică
leuştean (daca leuştean nu e, nici ciorbă nu e, şi dacă ciorbă nu e, nimic nu e, c-aşa-i în România!)
Mod preparare
• Se curăţă ceapa şi albitura, se rad mărunt
• Se pun la fiert o jumătate de ora împreună cu roşia şi ardeiul tocate, oasele sparte şi o linguriţă de sare
• Se toacă carnea
• Se spală orezul, se scurge
• Se amestecă bine carnea cu linguriţa de ceapă rasă, orezul, făina, albuşul, piper după gust, o linguriţă de sare, mărar
• Se scot oasele din zeamă
• Se ia din amestec cu linguriţa, se rotunjeşte un pic - udaţi-vă mâna cu puţină apă rece - şi se pun în ciorba clocotind
• Se lasă să mai fiarbă, încet, acoperit, încă o jumate de oră cu perişoarele înăuntru
• Se adaugă borşul, să fiarbă 2-3 minute
• Se potriveşte de sare
• Se aromează cu leuştean tocat, se drege cu smântână bătută cu gălbenuş.
Gazetarul, îndrăgostit de bucătărie
În cei 57 de ani de viaţă, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător şi pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane şi eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune şi publicaţii, dedicându-se din anul 1997 şi domeniului gastronomic.
În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).
Vă mai recomandăm şi:
Ce s-a ales de vilele şi palatele abandonate ale capilor mafiei VIDEO