Cinci beneficii neştiute ale castraveţilor. Leguma cu zero calorii alungă greţurile gravidelor şi potoleşte setea pe caniculă
0Bogat în vitamine şi minerale, dar extreme de sărac în calorii, deliciosul castravete este un remediu miraculos în diverse afecţiuni. Graţie conţinutului mare de apă, 95%, este potrivit în cure de slăbire, detoxifică organismul, hidratează şi ameliorează ulcerul gastric datorită mineralelor.
Medicii ne sfătuiesc să consumăm castraveţi cu tot cu coajă, deoarece în stratul exterior al legumei sunt concentraţii importante de vitamine, minerale şi fibre alimentare. Pulpa şi coaja castraveţilor reprezintă surse excelente de vitamina A, vitamine din complexul B, vitamina C, vitamina E, acid cafeic, acid folic, enzime care îmbunătăţesc digestia, la care se adaugă un conţinut ridicat de săruri minerale (calciu, potasiu, magneziu, zinc, siliciu şi fier). Castraveţii sunt recunoscuţi pentru proprietăţile antioxidante, care contribuie atât la menţinerea frumuseţii pielii, cât şi la prevenirea efectelor nocive ale radicalilor liberi.
“Castravetele este o sursă excelentă de apă. Peste 90% din conţinutul unui castravete reprezintă apa, ceea ce înseamnă că această legumă contribuie la hidratarea şi detoxifierea organismului.
Pot fi consumaţi fără nicio problemă şi în curele de slăbire, deoarece un castravete de mărime medie are doar 39 de calorii. Şi persoanele care suferă de tensiune arterială pot consuma cu încredere castraveţi. De altfel, este printre puţinele legume care nu au contraindicaţii majore. Datorită magneziului, potasiului şi fibrelor alimentare, castraveţii contribuie eficient la reglarea tensiunii arteriale şi la prevenirea bolilor cardiovasculare”, explică dr. Daniela Stan, medic de familie.
De ce e bine să mănânci castraveţi
Combat greţurile matinale. Sunt indicaţi gravidelor, deoarece sunt un leac împotriva greţurilor matinale, specifice lunilor de sarcină. De fiecare dată când senzaţia de greaţă apare, este recomandat consumul câtorva felii de castravete proaspăt cu tot cu coajă.
Reduc durerea musculară. Efortul fizic care suprasolicită muşchii poate duce la apariţia crampelor şi a altor simptome asociate, însa graţie potasiului, castravetele reduce senzaţiile de durere şi amelioreaza contracturile musculare. De asemenea, este recomandat şi pentru menţinerea sănătăţii articulaţiilor şi a oaselor, calciul şi magneziul asigurând mineralizarea ţesutului.
Stimulează producţia de insulină. Consumaţi în stare proaspătă, sub formă de suc sau ca atare, castraveţii pot preveni diabetul, deoarece stimulează productia de insulină şi echilibrează nivelul glicemiei. Castraveţii, atenţioneaază specialiştii, nu au efect curativ în caz de diabet, decât dacă este vorba despre o formă uşoară a acestei afecţiuni.
Te scapă de indigestie. Dacă urmează să vă delectaţi cu un festin culinar care cuprinde alimente bogate în grăsimi saturate şi proteine, este recomandat să aveţi pe masă şi o salată de castraveţi sau un bol cu castraveţi feliaţi. Aceştia previn indigestia şi alte probleme digestive care ar putea apărea ca urmare a excesului culinar.
Ameliorează ulcerul gastric. Castraveţii au o acţiune alcalină, datorită substanţelor minerale şi neutralizează aciditatea gastrică, ceea ce înseamnă că ameliorează ulcerul gastric.
Vă recomandăm şi:
Planta care ne scuteşte de cardiolog. Cum se poate transforma păducelul din aliat fidel în duşman feroce al inimii bolnave