Cum să evităm țepele de Black Friday. Iată lista recomandărilor făcută de polițiștii din Buzău
0Polițiștii buzoieni de la Prevenirea Criminalității au declanșat activități de informare și conștientizare a cetățenilor pentru a evita fraudele în perioada destinată cumpărăturilor la reducere, denumită „Black Friday”. La întâlniri au participat aproximativ 70 de persoane.
Polițiștii au abordat probleme precum vizualizarea anunţurilor de vânzare online, atragerea cumpărătorilor prin diverse modalităţi cu privire la caracteristicile tehnice ale produselor comercializate la reducere, dar care nu corespund realităţii şi, nu în cele din urmă, riscul de a fi păgubit prin transferul sumelor solicitate drept contravaloare, fără ca bunurile să mai fie livrate.
De asemenea, polițiștii le-au prezentat și cum ar putea fi înșelați prin intermediul plății electronice ori prin modul de operare „achitare colet necomandat”, ce constă în primirea și achitarea unor produse prin curier, care nu au fost comandate în realitate.
Recomandări ale polițiștiilor buzoieni pentru a fi evitate fraudele la cumpărături de Black Friday.
Dacă efectuaţi cumpărături online, este recomandat să nu trimiteţi banii în avans. Folosiţi un serviciu cu plata ramburs (achitarea costurilor de către destinatar la momentul livrării bunului). Înainte de a face achiziţii online, verificaţi cu atenţie sursa de comercializare.
Cumpăraţi bunuri din surse sigure, folosind site-uri de comerţ online pe care le cunoaşteţi sau pe care le-aţi mai folosit şi verificaţi recenziile comerciantului, înainte de a achiziţiona produsul.
Păstraţi întotdeauna documentele referitoare la plăţile pe care le-aţi efectuat online.
Cumpărătorii pot primi pe email mesaje care par a fi trimise de societăţi sau persoane de încredere, însă, în fapt, adresele de email ale expeditorilor sunt modificate, astfel încât să pară că sunt legitime.
Mare atenţie la mail-urile care conţin link/link-uri. În conţinutul email-urilor poate fi introdus unul sau mai multe link-uri spre o pagină falsă, iar în momentul în care se introduc date precum username şi parolă, acestea pot fi furate ori se poate instala malware (una dintre cele mai întâlnite ameninţări în mediul cibernetic).
Atunci când navigaţi pe internet de pe dispozitivul dumneavoastră, asiguraţi-vă că această conexiune este securizată prin HTTPS - pictograma unui lacăt arătând că pagina accesată este securizată.
Evitaţi să transmiteţi prin telefon sau alte dispozitive informaţii referitoare la datele dumneavoastră bancare (numărul contului bancar, codul de securitate al cardului, PIN-ul cardului, parole de acces, seria sau IP-ul token-ului), precum şi date de identitate, cum ar fi: codul numeric personal, seria şi numărul cărţii de identitate.
Evitaţi operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresă, telefon, cod unic de identificare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail. Aveţi grijă dacă accesaţi o pagină web care conţine greşeli gramaticale.
În momentul în care cumpăraţi bunuri de la persoane fizice, cereţi documentele de provenienţă ale acestora (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat iniţial produsul de la magazin) şi certificatul de garanţie emis de producător.
Pentru situaţia în care ar exista vreo problemă mai târziu, salvaţi sau tipăriţi comanda dumneavoastră, precum şi clauzele şi condiţiile ce apar pe site la momentul cumpărării.