Şeful SIAS vorbește despre cel mai delicat moment în cazul sechestrării fetiței de către tatăl ei. Ce s-a întâmplat la 4 dimineața

0
Publicat:

După 28 de ore de negocieri, bărbatul s-a predat şi a fost preluat de către poliţişti. De asemenea, fetiţa a fost eliberată. Ambii urmează să fie evaluaţi medical.

image

Şeful Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS), chestor de poliţie Alexandru Scurtu, a declarat, vineri, că tatăl care şi-a sechestrat fiica de cinci ani s-a predat de bunăvoie, a ieşit singur din casă, iar cel mai delicat moment al operaţiunii a fost vineri, la 4 dimineaţa, când bărbatul a avut o urmă de agresivitate în comportament, dar şi-a revenit imediat la intervenţia negociatorilor, scrie Agerpres.

"A fost un moment la ora 4 dimineaţă, când, probabil, sub imperiul oboselii, bărbatul a dat o notă uşor de agresivitate comportamentului, dar şi-a revenit imediat, prin intervenţia negociatorilor. (...) O notă de agresivitate în sens verbal, pentru că toată durata negocierii a fost pe un palier de calmitate, raţionalul domina, drept pentru care nu aveam de ce să ne facem griji din perspectiva vieţii fetei. (...) Tatăl a ieşit de bunăvoie din casă, nu a început să plângă când a ieşit", a explicat şeful SIAS, care a refuzat să spună dacă la faţa locului a fost prezent un lunetist.

Unul dintre specialiştii care a făcut parte din echipa de negociere a relatat modul în care s-a purtat comunicarea cu bărbatul, precizând că un moment important al operaţiunii l-a reprezentant decizia tatălui de a preda vineri dimineaţa cele două butelii cu gaz pe care le avea în casă.

"Orice progres pe care l-am făcut se lovea de o problemă, de o dificultate, de o temere a lui că s-ar putea să i se întâmple ceva şi reveneam şi reveneam şi reveneam. Eram uşor într-o buclă. Cu timpul şi cu răbdare, lucrurile au progresat şi încet, încet, şi cu oboseala lucrurile au început să intre pe un făgaş de normalitate, să decurgă conform aşteptărilor. Nu pot să vă dau toate detaliile tehnice cum am procedat, însă pot să vă spun că el a colaborat şi asta este foarte important, pentru că a încercat să reducă din potenţialul de risc pe care îl prezenta iniţial, prin componenta de detonare a unui astfel de dispozitiv, arătându-ne prin acest gest că el nu intenţionează să îşi pună în pericol viaţa sau a copilului", a menţionat negociatorul.

Potrivit acestuia, negociatorii au comunicat direct cu bărbatul, faţă în faţă, şi poliţiştii au avut mereu dovezi că viaţa fetiţei nu este în pericol.

"Un rol determinant în această operaţiune l-au avut colegii negociatori. Activităţile de negociere s-au derulat permanent. În urma acestor negocieri purtate de specialiştii din cadrul Poliţiei Române au fost obţinute mai multe rezultate pozitive în etape şi acum putem exemplifica faptul că, în această dimineaţă, colegii noştri au preluat de la locuinţa bărbatului două butelii cu gaz şi le-au scos în afara perimetrului. Din partea conducerii Ministerului de Interne şi Poliţiei Române transmit mulţumiri pentru determinare, profesionalism, claritate şi răbdarea de care au dat dovadă colegii mei şi partenerii strategici, care au avut un rol determinant în toată aceste activităţi. Transmitem mulţumiri familiei, care ne-a fost alături în toată această perioadă de negociere şi doamnei avocat, care a venit să sprijine activităţile Poliţiei Române şi, nu în ultimul rând, transmitem mulţumiri reprezentanţilor mass-media pentru că aţi înţeles nevoia noastră de a nu transmite anumite date de interes operativ", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan.

Bărbatul din localitatea ilfoveană Chiajna şi-a agresat soţia şi apoi s-a baricadat în locuinţă cu fetiţa sa, în vârstă de cinci ani.

După 28 de ore de negocieri, bărbatul s-a predat şi a fost preluat de către poliţişti. De asemenea, fetiţa a fost eliberată. Ambii urmează să fie evaluaţi medical.

"Operaţiunea Poliţiei Române din Chiajna s-a încheiat. În urma activităţilor derulate în cadrul operaţiunii, nici fetiţa, nici bărbatul şi nici forţele de ordine nu au suferit vătămări. Scopul misiunii a fost îndeplinit", a transmis Poliţia Română.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite