Fetița sechestrată de propriul tată la Chiajna a fost eliberată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliția Română a anunțat că, după zeci de ore de negocieri, fetița sechestrată de propriul tată la Chiajna a fost eliberată.

image

"Operațiunea Poliției Române din Chiajna s-a încheiat. În urma activității de negociere a Poliției Române, fata se află în custodia polițiștilor, în afara oricărui pericol. De asemenea, bărbatul se află în custodia Poliției Române. În urma activităților derulate în cadrul operațiunii, nici fetița, nici bărbatul și nici forțele de ordine nu au suferit vătămări" a transmis Poliția Română. 

Reamintim că bărbatul care s-a baricadat în locuinţă cu copila sa de 5 ani a ameninţat live pe Facebook că aruncă în aer casa, unde are trei butelii, conform Antena 3 CNN.

Bărbatul s-a filmat în direct, în cursul nopții trecute, pe rețeaua de socializare. În imagini apar și buteliile puse în mijlocul casei, cu care plănuia să arunce totul în aer. Pe fundal, se aude vocea copilei. Fetița îl roagă să o lase și pe ea să filmeze cu telefonul: „Lasă că filmez eu tati, că nu știi tu totul. Ai înțeles, tati?”.

La un moment dat, în timpul megocierilor, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a precizat că fetiţa nu a suferit vătămări, fiind "în afara oricărui pericol la acest moment".

Conform sursei citate, bărbatul în cauză nu are revendicări, însă a cerut hrană pentru copilul său, care i-a fost oferită de către negociatorii Poliţiei Române, ei având un canal direct de comunicare cu persoana respectivă. "Bărbatul a avut grijă de minoră, aceasta nu a suferit vătămări corporale, bărbatul nu a fost agresiv cu aceasta. Negociatorii Poliţiei Române au deschis un canal de comunicare cu acesta încă de aseară, au comunicat permanent în mod direct cu bărbatul care, până la această oră, nu are revendicări, însă ceea ce este foarte important de precizat este că bărbatul are grijă de minoră, aceasta nu a suferit leziuni corporale, se află în afara oricărui pericol la acest moment. De asemenea, acesta a solicitat hrană pentru minoră, hrană care a fost dusă de către negociatorii Poliţiei Române, a fost oferită. Poliţia Română, prin structurile prezente la faţa locului, doreşte o soluţionare amiabilă a acestui eveniment, drept pentru care desfăşurăm toate activităţile din competenţă", a spus Georgian Drăgan.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite