Circulaţia în Pasajul Unirii, pe sensul către Universitate, va fi oprită două nopţi consecutiv

0
Publicat:

Circulaţia în Pasajul Unirii, pe sensul de mers dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir către Universitate, va fi oprită în noaptea de luni spre marți și în noaptea de marți spre miercuri. 

 Pasajul Unirii. FOTO arhivă
Pasajul Unirii. FOTO arhivă

Măsura a fost luată pentru conectarea scuarului care se amenajează pe mijlocul acestui bulevard la o sursă de electricitate, a anunţat Primăria Sectorului 4.

„În noaptea de luni spre marţi şi în cea de marţi spre miercuri, în intervalul orar 23,30 - 5,30, constructorii vor conecta scuarul ce se amenajează pe mijlocul bulevardului Dimitrie Cantemir la o sursă de electricitate din interiorul pasajului, de unde, ulterior, vor fi alimentate sistemele electronice (camere video, panouri de informare, senzori etc) care vor fi montate pe porţile de avertizare şi de gabarit de la intrarea în tunelul rutier”, precizează sursa citată, potrivit Agerpres.

Conducătorii auto sunt rugați să respecte semnele de circulaţie, precum şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi la faţa locului.

Amintim că, la începutul acestei luni, au fost introduse restricții de trafic în zona Pasajul Unirii în vederea montării noilor sisteme suplimentare de semnalizare a înălțimii maxime admise de 3,5 metri pentru circulaţia vehiculelor prin pasaj.

Primăria Sectorului 4 a anunțat în ianuarie că vehiculele cu o masă mai mare de 3,5 tone nu vor mai putea circula prin Piaţa Uniri. Măsura nu se va aplica mijloacelor de transport în comun şi celor de intervenţie în situaţii de urgenţă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite