Ultima dorință din exil a lui Nicolae Titulescu. A vrut să fie înmormântat la Brașov, între brazi

0
Publicat:

Marele politician Nicolae Titulescu a lăsat cu limbă de moarte, prin testament, să fie înmormântat la Brașov, deși era născut la Craiova și a încetat din viață în exil, la Cannes (Franța).

Nicolae Titulescu a fost adus la Brașov în 1992 FOTO Adevărul
Nicolae Titulescu a fost adus la Brașov în 1992 FOTO Adevărul

Născut la 4 martie 1882, la Craiova, Nicolae Titulescu a promovat pacea în cea mai tulbure perioadă din istoria omenirii, din punct de vedere al intențiilor războinice. El a trecut la cele veșnice la 17 martie 1941, la Cannes (Franța), însă autoritățile au reușit să-i aducă rămășițele pământești la Brașov, acolo unde și-a dorit să fie îngropat.

Nicolae Titulescu este considerat de unii istorici drept cel mai mare diplomat pe care l-a dat România. De două ori ales președinte al Ligii Națiunilor, Titulescu a fost cel mai apreciat ministru de Externe român, chiar dacă mandatele sale nu au fost foarte lungi, însă au fost numeroase. 

Suntem onorați că Titulescu și-a dorit veșnicia aici, alături de Prima Școală Românească și Biserica Sfântul Nicolae. <Să mă înmormântați la poalele Tâmpei, care e între brazi, undeva mai deoparte. Prietenii mei de la Brașov vor găsi locul. Take Ionescu la poalele Bucegilor, eu la picioarele Tâmpei. Asta a fost dorința lui testamentară scrisă cu un an înainte de a muri>”, a povestit preotul pensionar Vasile Oltean, fost preot paroh la Biserica Sfântul Nicolae din Brașov.

Oamenii Tâmpei sunt fericiți că au putut să-i împlinească visul marelui diplomat, care a fost singurul ales pentru două mandate ca președinte al Ligii Națiunilor. Totul a fost posibil datorită unei profesoare din Brașov.

Adus în țară datorită unei profesoare

La începutul anilor 1990, profesoara a fost la Cannes și a văzut mormântul lui Nicolae Titulescu. Ea știa despre dorința testamentară a fostului ministru de Externe al României și a cerut urmașului lui de atunci (Adrian Năstase) să facă demersurile necesare aducerii osemintelor la Brașov. Demersul a fost unul complicat, cu un proces în instanță, dar, în cele din urmă, Titulescu a fost adus la Brașov, într-un loc exact așa cum l-a visat.

Odată trecute aceste piedici și oasele lui Nicolae Titulescu aduse în țară, s-a pus problema unde exact să fie înmormântate. Mulți au zis că locul cel mai potrivit ar fi Drumul de Poiană, însă în curtea Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, care a fost ales în cele din urmă, nu numai că existau brazi și era înmormântată și fiica lui Constantin Brâncoveanu, Ancuța, dar era chiar la poalele Tâmpei - așa cum și-a dorit marele Titulescu.

„În ziua în care l-au adus nu aveam acces în Piața Prundului (actuala Piața Unirii, n.a.), așa multă lume a fost. A fost primit cu atâta bucurie și păstrat cu atâta bucurie, pe vremea aceea, imediat după comunism, în 1992. A fost un pelerinaj, care s-a redus în timp, dar acum a fost reluat”, a mai spus Vasile Oltean.

El a declarat și că toate cărțile lui Nicolae Titulescu ar trebui să se găsească foarte ușor, deoarece sunt extrem de valabile și azi.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite