Româncă de 41 de ani, dispărută după ce și-ar fi făcut cont pe Tinder. Rudele cred că a căzut în capcana traficanților de carne vie
0O femeie din Brașov, în vârstă de 41 de ani, dispărută fără urmă după ce ar fi plecat în Bruxelles. este căutată de poliție și apropiați. Rudele cred că românca a căzut în plasa traficanților de carne vie, după ce și-ar fi făcut un cont pe Tinder unde ar fi cunoscut un bărbat care i-ar fi trimis circa 1000 de euro.
Femeia, pe nume Sabina Aurelia Tomescu, în vârstă de 41 de ani, din Brașov, este dispărută de peste o săptămână.
„La data de 25.06.2024 numita Tomescu Sabina Aurelia a plecat de la adresa de domiciliu cu intenția de a se deplasa în Belgia, iar de la acea dată nu a mai luat legătura cu membrii de familile”, potrivit Poliției Române.
Femeia are următoarele semnalmente: înaltime:163 cm, greutate: 50 kg, corpolență: slabă, ochi căprui și păr blond de lungime mijlocie.
Rudele cred că a căzut în plasa traficanților de carne vie
Sabina Tomescu ar fi plecat la Bruxelles pe 24 iunie după ce le-a spus apropiaților că urmează să aibă un interviu de angajare la o firmă din Belgia, dar de pe 26 iunie când s-ar fi conectat ultima oară pe WhatsApp, familia ei nu mai știe nimic despre ea, având telefonul deconectat, potrivit Gândul.ro.
Sora și cumnatul femeii au aflat ulterior că nu a susținut interviul și că avea planificată, fără știrea celor apropiați, o călătorie în Egipt, în stațiunea Sharm-el-Sheikh. Românca își cumpărase printr-o agenție de turism trei bilete de avion: unul pe ruta București-Bruxelles, respectiv Bruxelles-Sharm-el-Sheikh, cu întoarcere pe 28 iunie.
Cumnatul ei bănuiește că aceasta a căzut în capcana traficanților de carne vie, deoarece își făcuse cont Tinder și în locuința ei au fost găsite chitanțe din care reiese că a cheltuit într-un timp scurt aproximativ 1.000 de euro, bani care i-ar fi fost trimiși de un bărbat cunoscut pe aplicația matriomonială, ea neavând nici o sursă de venit și fiind ajutată de familie.
Sabina Tomescu este necăsătorită, nu are copii, și nu a mai plecat de acasă fără să păstreze legătura cu familia.