Revista Astra, ediție festivă dedicată istoriei zborului brașovean, la aproape un secol de la înființarea IAR

0
Publicat:

La aproape un secol de la înființarea Întreprinderii Aeronautice Brașov (IAR), revista Astra dedică cel mai nou număr istoriei aeronauticii brașovene. Istoricul Nicolae Pepene a prins în revistă principalele repere ale acestei istorii.

Redactorul șef al revistei Astra, istoricul Nicolae Pepene FOTO Ioan Buciumar
Redactorul șef al revistei Astra, istoricul Nicolae Pepene FOTO Ioan Buciumar

Numărul 1-4 din 2023 ale revistei Astra a apărut cu sprijinul și sub egida Bibliotecii Județene Brașov.

Directorul Daniel Nazare să dedice acest număr istoriei aviației brașovene, mai ales că ne aflăm în două momente importante: ne pregătim să sărbătorim un an de la inaugurarea Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav și o sută de ani de la deschiderea Întreprinderii Aeronautice Brașov.

Daniel Nazare a invitat trei personalități să prezinte istoria aviației brașovene, mai recentă sau mai îndepărtată.

Este o revistă pe care am urmărit-o de fiecare dată, dar acum îmi creează emoții suplimentare, deoarece vorbim despre zborul de la Brașov. Vreau să-l felicit pe Nicolae Pepene, cel care s-a implicat în realizarea acestei reviste, dar și pe Daniel Nazare, directorul Bilbiotecii Județene Brașov. Am toată convingerea că revista va îmbunătăți cunoștințele multor brașoveni și nu numai despre istoricul bogat pe care acest oraș îl are în ceea ce privește aviația”, a declarat Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării și Lucrărilor Publice.

Directorul Bibliotecii Naționale, istoricul Adrian Cioroianu, spune că, fiind în centrul țării, Brașovul era sortit să fie o parte importantă a istoriei și a prezentului aviației românești.

Din punct de vedere istoric, industria românească datorează atât de mult Brașovului, încât era inevitabil ca și industria aeronautică să-și aibă unele dintre reperele sale aici și sunt bucuros că particip la lansarea unei reviste care trasează exact parcusul acestei frumoase idei a omului care prinde aripi”, a spus Adrian Cioroianu, director Biblioteca Națională a României.

Cumva, am putea spune că istoria ne dă aripi, pentru că avem o tradiție de peste 100 de ani. Astra fiind o revistă cu un număr limitat de pagini a trebuit să prezentăm doar anumite repere, cele mai importante, însă putem spune cu mândrie că marele erou național Aurel Vlaicu a fost la Brașov și iubea Brașovul. Apoi avem și o personalitate locală, primul pilot al Transilvaniei, din țara Bârsei, codleanul Ziegler. Continuăm cu, poate, cea mai importantă investiție făcută de statul român în industria aeronautică, IAR Brașov. În plus, în 1940 avem și primele linii civile, însă, Al Doilea Război Mondial a pus capăt acestui frumos început”, a arătat Nicolae Pepene, director Muzeul Județean de Istorie și redactor șef al revistei Astra.

Nu putea fi omis singurul român care a zburat în spațiu, brașoveanul Dumitru Prunariu, o altă mândrie a orașului de la poalele Tâmpei în domeniul zborului.

Paginile revistei cuprind numeroase informaţii, detalii, imagini şi extrase din presa din trecut și reprezintă, practic, o incursiune în preocupările braşovene pentru aviaţie, de la începuturi şi până azi.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite