Braşov: „Provocarea Contelui”, primul parc de distracţii cu specific medieval
0
Vizitatorii se vor lupta cu săbiile, vor trage cu săgeţile sau vor trimite oameni la spânzurătoare, asemeni Contelui vampir.
Parcul este situat în spatele castelului Bran şi a păstrează toate datinile din perioada anilor 1000-1600. La intrare, turiştii sunt întâmpinaţi de domniţe îmbrăcate în costume medievale, care le prezintă vizitatorilor activităţile la care pot lua parte. Pentru a intra cât mai bine în atmosfera arhaică, turiştii sunt îmbrăcaţi în costume medievale, după care se dă startul la distracţie. Ei vor lupta pentru biruirea Forţelor Întunecate alături de Cavalerii Transilvaniei sau se vor putea alătura Întunericului, devenind membri ai Ordinului Cavalerilor Vampiri. Luptele se vor da cu săbii sau buzdugane, dar nu lipsesc nici trasul cu săgeata sau aruncatul cu lancea. Nu departe de câmpul de luptă se găseşte zona de tortură a Contelui, unde se află ghilotina, spânzurătoarea, schingiuitoarea sau rugul pentru vrăjitoare. Metodele de persecuţie ale contelui au stârnit intereseul turiştilor. „Am tras cu arcul şi am fost spânzurat. A fost foarte haios. Apoi am învăţat de la cavaleri cum să ţin o sabie în mână, am îmbrăcat o armură şi am probat un coif. Am fost la mormântul contelui pe cărarea care duce spre Castelul Bran”, spune Mădălin Alexandru Cristescu, din Bucureşti, un turist în vârstă de 14 ani.
Pădurea bântuită
Iniţiatorii proiectului mai au şi alte suprize, care se vor pune în practică peste două săptămâni, când va fi gata amenajarea parcului. „Vom organiza jocuri medievale care păstrează ideea din acea perioadă, cum ar fi Căpriţa, jocul cu ou sau Turnirul de jos. Vom face şi şase ateliere de manufactură, fiecare cu specificul lui. Astfel, turiştii vor avea ocazia să vadă cum se face o pâine, o sabie sau zalele folosite în lupte de cavaleri. O altă atracţie este mormântul contelui, unde va fi un sicriu gol, pentru că, spunem noi, seara pădurea va fi bântuită de el şi de măşti colorate care apar din spatele copacilor. Pentru Turnirul de jos vom avea doi cai pentru plimbare şi doi pentru rezervă, care vor plimba turiştii pe platou şi în zona castelului”, a explicat directorul artistic al parcului, Ştefania Feraru. După ce distracţia este gata, vizitatorii pleacă şi cu un suvenir. „Copiii pot picta pe steguleţe diverse motive, pe care apoi le iau acasă. Pentru ei mai avem şi teatru de păpuşi şi jucăm împreună scenetele”, mai spune Ştefania Feraru.
Poftiţi la masă: „Burtă de dragon”
Vizitatorii nu vor suferi nici de foame. Ei vor avea ocazia să guste din mâncarea specială a cavelerilor sau să bea apă vie. Specialitatea casei: „Burtă de dragon”. „Este un fel carne cu chilli, însă este secretul bucătarului pe care nu îl putem dezvălui”, spune Ştefania Feraru. În afară de această specialitate, turiştii pot servi preparate calde împreună cu pâinea coaptă pe vatră, în local. Parcul este deschis zilnic între orele 11.00-20.00, iar intrarea costă 10 lei, însă preţul s-ar putea modifica în momentul în care parcul va fi gata. Serviciile suplimentare, cum ar fi trasul cu arcul, lancea sau alte jocuri medieval costă fiecare 3 lei.
Contele Vampir şi Castelul Bran
Parcul „Provocarea Contelui“ este situat la cinci minute de mers pe jos de Castelul Bran, cele două obiective fiind unite de o potecă. Parcul a fost amenajat special lângă castel, fiindcă acesta este strâns legat leganda lui Dracula, Vampirul din Carpaţi, castelul fiind considerat reşedinţa Contelui.