Investiţie uriaşă la stadionul din Botoşani. Primăria construieşte nocturnă de un milion de euro
0Departamentul Primăriei însărcinat cu ridicarea nocturnei a întocmit deja proiectul care include şi instalaţiile pentru încălzirea gazonului. Conform calculelor făcute de proiectanţi costurile s-ar ridica la un milion e euro. Şefii de la Primărie sunt decişi să investească aceşti bani chiar dacă echipa de fotbal nu va rămâne în liga I.
Euforia unei promovări istorice a echipei FC Botoşani în prima ligă de fotbal încă a rămas la Botoşani. Şefii de la Primărie sunt gata să investească sume uriaşe de bani pentru modernizarea stadionului. Au mai plătit un milion de euro în vară, atunci când echipa locală promova pe prima scenă fotbalistică a ţării, acum sunt decişi să mai investească încă un milion de euro, însă doar pentru o nocturnă şi încălzirea gazonului.
Investiţiile vor fi făcute indiferent de parcursul echipei în retur. ”Decizia a fost luată indiferent de parcursul echipei. Stadionul Municipal va avea nocturnă. În orice caz facem investiţia cu speranţa că FC Botoşani va rămâne în prima ligă. Aşteptăm definitivarea proiectului tehnic.”, a precizat viceprimarul Cosmin Andrei.
Şeful departamentului din Primărie însărcinat cu amenajarea nocturnei nu este însă prea optimist în ceea ce priveşte şansele de reuşită. ”Investiţia este uriaşă. Nu ştim de unde vom face rost de aceşti bani. Şi va conta pentru o asemenea cheltuială şi modul cum va evolua echipa”, a precizat Eugen Ţurcanu, şeful Direcţiei Servicii Publice Sport şi Agrement(DSPSA). Executivul Primăriei speră ca fondurile necesare să poată fi obţinute printr-o finanţare externă. La începutul returului FC Botoşani se află pe locul 12 în clasament, departe de zona retrogradării.
citiţi şi: