Afacere păguboasă pentru gunoieri. Şi-au câştigat în instanţă drepturile, dar şefii îi dau afară

0
0
Gunoieri FOTO Adevărul
Gunoieri FOTO Adevărul

Angajaţii firmei de salubrizare din Botoşani au câştigat în instanţă drepturile salariale care le-au fost tăiate în urmă cu câţiva ani. Şefii de la salubrizare însă ca să poată achita toate restanţele sunt nevoiţi să dea afară dintre angajaţi. Culmea, disponibilizările vor avea loc tot din rândul gunoierilor care au câştigat sporurile.

Începând cu anul 2010, angajaţii societăţii de salubrizare nu au mai primit o serie de sporuri. Lideri sindicali au acţionat însă societatea în instanţă , iar la începutul acestui an au obţinut şi o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care  Urban Serv trebuie să plătească sporurile oamenilor.  Personalul are de primit 20 de miliarde de lei vechi, iar cei mai mulţi bani îi primesc nu cei care dau la lopată ci funcţionarii din birouri. 

Angajaţii au aceptat şi plata eşalonat pe o perioadă de opt ani. Dar chiar şi în aceste condiţii pentru a face faţă poverii financiare dar şi a pierderilor din anul 2013 societatea va trebui să concedieze angajaţi. Primii la dat afară vor fi chiar funcţionarii care au încasat cei mai mulţi bani, dar şi o parte a gunoierilor. ” Cei mai mulţi bani urmează să primească cei de la TESA, care au şi salariile cele mai mari. Sunt angajaţi care au de primit şi câte 17.000 de lei. În aceste condiţii există riscul ca o parte din personal să părăsească societatea în prima parte a acestui an”, a precizat Simion Drelciuc, director Urban Serv. 

În anul 2013, Urban Serv a primit o grea lovitură financiară după închiderea gropii de gunoi gestionată de firma de salubrizare în municipiul Botoşani. Societatea câştiga bani mai ales fiindcă alte firme de salubrizare de la Suceava, Vatra Dornei sau Câmpulung plăteau pentru a depozita aici gunoiul. Noul depozit ecologic de la Stăuceni scoate mulţi bani cu motorina din fondurile de la Urban Serv, având în vedere că noua groapă se află la aproxiamtiv 12 kilometri de municipiu. Tocmai de aceea concedierile erau planificate încă de la finele anului trecut. Odată cu acordarea sporurilor numărul de angajaţi ce urmează să devină şomeri se ridică la 50.

citiţi şi:

Luptă „la baionetă” pentru schimbarea la faţă a gunoierilor

Gunoierii constănţeni vin în Alexandria să-şi prezinte ”dotările”

Botoşani


Ultimele știri
Cele mai citite