Luptă „la baionetă” pentru schimbarea la faţă a gunoierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gunoierii de la Urban nemultumiti ca vor sa fie scosi de pe piaţă, s-au adunat în faţa Primăriei
Gunoierii de la Urban nemultumiti ca vor sa fie scosi de pe piaţă, s-au adunat în faţa Primăriei

Societatea care a gestionat până acum a deşeurile din Râmnicu Vâlcea nu mai poate participa la licitaţie, având datorii de peste 2 milioane lei către bugetul local

Protestul gunoierilor de la societatea Urban, care s-au adunat joi, 12 aprilie, în faţa Primăriei Râmnicului pentru a împiedica ţinerea unei licitaţii în urma căreia urma să se stabilească cine va prelua gestionarea deşeurilor, a determinat o reacţie dură din partea Primăriei. Primarul Romeo Rădulescu a catalagat-o drept „o intervenţie în forţă". „În ultima perioadă, SC Urban SA a încercat continuu - prin intervenţii în instanţele de judecată realizate la limita termenelor legale - să paralizeze procesul de selecţie a unui nou operator de salubritate ca urmare a faptului că această societate, din cauza litigiului avut cu administraţia locală municipală, nu mai poate participa la un astfel de proces. Demersurile făcute de SC Urban SA au silit Municipalitatea să suspende licitaţia şi şedinţa de deschidere a ofertelor depuse de patru firme din domeniu, ce era programată pentru data de 12 aprilie, ora 12.00", a spus primarul Râmnicului.


Restanţe de peste 2 milioane euro


Primăria Râmniuclui doreşte să soluţioneze această situaţie la limitele legii, prin respectarea prevederilor contractuale asumate. Primăria deţine un titlu executorie către Urban, prin care această societate este obligată la plata unei sume de 600.000 lei în contul taxei de utilizare a Rampei de Deşeuri (alte sume restante, depăşind peste 2 milioane euro, fiind în litigiu pe rolul instanţelor de judecată). „Vom face demersuri pentru recuperarea tuturor sumelor cuvenite bugetului local şi nu vom ceda la astfel de presiuni. Vom continua soluţionarea acestei situaţii în interesul comunităţii Râmnicului", a mai spus primarul Romeo Rădulescu.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite