Patriciu Emilian Bodiu este fotograful propriilor reguli
0Face fotografie de nuntă pentru a se întreţine, dar este pasionat de fotografia de artă şi îşi doreşte ca pozele sale să ajungă să fie evaluate la adevărata lor valoare.
Patriciu Emilian Bodiu şi-a manifestat interesul pentru fotografie încă din copilărie. Atunci, ori de câte ori avea ocazia, stătea pe lângă fotograful care făcea poze colegilor săi pentru a învăţa câte ceva despre fotografie. Pasiunea a rămas pentru o vreme uitată într-un colţ, iar în 2005 tânărul s-a hotărât să facă din pasiunea sa o meserie.
Şi-a vândut maşina pentru aparatul foto
Patriciu şi-a cumpărat primul aparat foto digital profesional în anul 2007. Cum preţurile unui astfel de instrument profesional era destul de scump, Patriciu a făcut un sacrificiu destul de mare pentru a-şi pune în practică pasiunea. „Mi-am vândut maşina ca să pot achiziţiona aparatul foto pe care mi-l doream, dar nu îmi pare rău", povesteşte tânărul fotograf. Pentru a se putea susţine financiar, Patriciu a început să facă fotografii la nunţi, iar, între timp, a pregătit şi diferite expoziţii. Primele sale lucrări au fost expuse în cadrul festivalului „Stompan", iar anul trecut, mai multe lucrări au fost adunate într-o expoziţie personală, „La 28 de ani", expusă într-o cafenea. „Este o expoziţie mosaic, care a primit acest nume pentru că suna mai artistic. Eu aveam atunci 27 de ani. Fotografiile au fost cumpărate de cătere patronul localului şi au rămas acolo, pot fi văzute oricând", mai spune fotograful. Printre fotografiile expuse în cadrul acestei expoziţii se află şi o fotografie destul de contestată. O fotografie care ilustează o oglindire a Bisericii Evanghelice într-o baltă. „Foarte mulţi au spus că acea fotografie este prelucrată, dar eu pot să demonstrez că este autentică. Este o fotografie făcută cu câteva filtre şi am tras mai mute cadre până la forma finală. E o fotografie muncită, de aceea nici nu mă interesează dacă unii nu cred în autenticitatea ei", mai spune Patriciu.
Statuia lui Andrei Muresanu, vedeta fotografiilor de nuntă
Patriciu îşi doreşte să facă fotografie de artă şi atunci când merge să fotografieze la nunţi, de aceea impune anumite reguli în ceea ce priveşte fotografiile pe care le face la astfel de evenimente: organizează o a doua şedinţă foto într-o zi distinctă de ceea a nunţii. „Multi îţi doresc să aibă cât mai multe cadre de la nunta şi vor anumite tipuri de fotografii. De exemplu, eu refuz să fac fotografii cu statuia lui Andrei Mureşanu din faţa primăriei, dar am observat că este un cadru cerut şi foarte multe cupluri vor sa se pozeze pe scările statuii", povesteşte amuzat fotograful. Patriciu îşi doreşte să aibă parte de acei miri care, după ce au văzut un catalog cu munca sa, îi lasă mână liberă în decorul fotografiei. „Trăim în România şi la noi în ţară toţi se pricep la toate şi fiecare are o părere. Din moment ce eu îţi exemplific munca mea, de ce mai este nevoie să vii tu, care habar nu ai ce e fotografia, să-mi dai indicaţi cu privire la munca mea?", mai spune tânărul fotograf.
Întrebare şi răspuns:
Unde te vezi peste cinci ani?
P.B.Simplu, în Malaga făcând fotografie, iar în viitorul mai apropiat, mă văd pregătind pentru Bistriţa o expoziţie „Fotografia nud, pornografie sau artă".
Ce-i place
Fotografului îi place să schieze să deguste şampanie de calitate . Îii plac psihologia, istoria, teatrul şi glumele bune.
Ce nu-i place
„Detest să fiu minţit în faţă, mai ales că îmi dau seama imediat de acest lucru. Nu-mi place ca cineva să îşi bage nasul în munca mea. Detest ipocriţii şi comuniştii.
Profil
Născut: 13 septembrie 1981, Bistriţa
Studii: Facultatea de Teologie Greco Catolică
Familie: 4 fraţi