Medicul-scriitor Adrian Sângeorzan: „Am reintrat în America în 1991 cu cătuşe la mâini şi două puşti îndreptate spre mine“

Publicat: 29.09.2018 18:20

Ultima actualizare: 04.08.2022 01:39

Adrian Sângeorzan a ajuns să scrie între pacienţi, în gărzile de la spital FOTO: Ioana Bradea

Adrian Sângeorzan (64 de ani) locuieşte din 1988 în Statele Unite ale Americii, unde a ajuns cu o viză de turist, dar a rămas definitiv, hotărât să înceapă o viaţă nouă în lumea liberă. După ce şi-a construit o carieră solidă ca medic ginecolog în New York, Adrian Sângeorzan s-a reîntors la prima dragoste: scrie şi publică povestiri şi romane inspirate de aventurile sale ca medic, dar şi ca emigrant român în Occident.

Cei 64 de ani ai lui Adrian Sângeorzan pot furniza material din belşug pentru un roman spumos, prins în volum gros – fapt pe care medicul din Şieu, Bistriţa l-a priceput deplin.

Chiar asta a făcut: şi-a adunat amintirile şi aventurile în cărţi, romane care au picat în mâinile românilor şi americanilor deopotrivă, care le-au devorat fără răsuflare. Adrian Sângeorzan, medic, dar şi scriitor.

Aşadar, Adrian Sângeorzan a publicat povestiri, romane şi poeme, atât în România, cât şi în Statele Unite. În fiecare volum a pus câte ceva din viaţa sa, trăită între două lumi – România şi SUA, literatură şi medicină. De pildă, „Între femei“ este jurnalul experienţelor unui medic ginecolog şi obstetrician în România şi SUA – care poate aminti vag de „Însemnările unui tânăr medic“ al lui Bulgakov –, „Circul din faţa casei“ zugrăveşte parte din copilăria sa la Bistriţa, iar „Între două lumi“ este construit din pendularea între cele două pasiuni ale scriitorului.

„NOI MÂNCAM PÂINE NEAGRĂ, UNCHII MEI, FRANZELĂ“

Adrian Sângeorzan s-a născut într-o familie cu un părinte profesor, iar celălalt – învăţător. E lesne de înţeles de ce spune că a fost fascinat de literatură de când se ştie. Totuşi, când a sosit vremea, a optat pentru medicină, care era ocupaţia celor doi unchi ai săi. Motivaţiile erau mai multe, dar una era simplă şi la vedere: leafa unchilor le permitea să-şi cumpere baghetă albă, papuci noi şi să ia lecţii de tenis.

„Abia am intrat la liceu. Ai mei erau foarte îngrijoraţi de viitorul meu. Tata era profesor, mama – învăţătoare, iar fraţii mamei, amândoi, doctori. Nouă nu ne ajungeau niciodată banii pentru nimic, în timp ce unchii mei trăiau bine. Ghetele mele o duceau de la o pingea la alta, nici vorbă de patine, schiuri sau o rachetă de tenis. Noi mâncam doar pâine neagră, pe când unchii mei, franzelă – baguette, din care mai ciupeam şi eu uneori. Când unchiul meu, care avea şi maşină Skoda, mi-a dat cadou racheta lui de tenis am simţit că am o obligaţie. M-am apucat de tenis imediat, dând cu mingea în zidul şcolii, şi mi-am zis că doctor ar trebui să mă fac“, povesteşte scriitorul.

Domnul Sângeorzan înţelege că primele instincte în viaţă nu ţintesc direct către marile valori ale umanităţii, copiii au alte priorităţi. Aşa merg lucrurile: „Credeai că pe la 16 ani voiam să găsesc leacul pentru cancer, că voiam să aduc copii pe lume? Motivaţiile în viaţă au un crescendo al lor. Casa începe totdeauna cu temelia şi mă mir când văd tineri care încearcă să umble direct la acoperişuri“.

În plus, bistriţeanul adaugă că nu s-a gândit la început că e făcut pentru medicină, pentru că a moştenit de la tatăl său oroarea la văzul sângelui, iar când era mic, prietenii cu nasurile sparte în urma bătăilor crunte de pe străzile Bistriţei îl aduceau aproape de leşin.

În fine, sprijinit de părinţi şi profesori, de la 17 ani, elevul Sângeorzan a reuşit să recupereze tot ce nu făcuse până atunci. Un bun exemplu în acest sens este fizica, materie cu care nu se prea împăcase până atunci. Tatăl său îl sprijinea la învăţat „ameninţându-l“ cu armata şi cu crescătoria de porci din cartierul Sigmir. De bine, de rău, strategia a funcţionat.

„NU POŢI FACE GINECOLOGIE DECÂT DACĂ IUBEŞTI FEMEIA“

Drept răsplată, după ce a intrat printre primii la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca, tatăl scriitorului i-a cumpărat un tricou, i-a permis să fumeze fără să se mai ascundă şi i-a dat bani pentru a merge o săptămână la mare, la cort.

Specializarea în ginecologie a ales-o în anul VI de facultate, după ce a văzut primele naşteri şi a fost lăsat să asiste la cezariene şi alte operaţii.

„O specialitate în care era vorba despre viaţă, unde puteai rezolva imediat o problemă, în care cuvântul «cronic» nu exista. La întâlnirea de 10 ani, colegii de liceu m-au întrebat de ce fac ginecologie. Cum mă voi mai putea uita eu la o femeie? Le-am spus că nici nu poţi face ginecologie decât dacă iubeşti femeia şi că niciun oftalmolog n-a orbit pentru că lucrează cu ochiul. Mai târziu, am realizat că specialitatea mea devenise una şi despre moarte şi minciună, datorită situaţiei cu avorturile, şi ăsta a fost unul din motivele pentru care am fugit din ţară“, explică medicul.

NOUĂ LUNI ÎNTR-UN LAGĂR DE REFUGIAŢI

Adrian Sângeorzan a ajuns în Statele Unite ale Americii în 1988, cu o viză de turist. În acelaşi an, bistriţeanul încercase să fugă din Estonia în Finlanda, urcându-se într-un vapor care mergea din Tallinn la Helsinki. A fost însă prins şi s-a aflat la un pas să fie arestat de către sovietici.

Călătoria turistică a românului pe meleagurile americane nu s-a desfăşurat conform planurilor sale. Nefastă i-a fost o vizită la Cascada Niagara, pe partea canadiană. S-a întâmplat că nu s-a mai putut întoarce în New York. A fost nevoit să stea nouă luni într-un lagăr de refugiaţi din Canada, reuşind să treacă ilegal graniţa înapoi în America.

Marele său sprijin în acea perioadă grea a fost chiar mama sa, care îi spunea în scrisori să facă bine să strângă din dinţi şi să-şi facă o viaţă acolo, numai să nu se întoarcă în România. A reintrat în SUA în 1991, cu cătuşe la mâini şi două puşti întreptate spre el.

„Aveam în plan tot felul de scenarii de evadare destul de periculoase. În 1988 mi-am depus actele de plecare în America. Am venit cu paşaport de turist în America. M-am dus să vizitez Cascada Niagara pe partea canadiană, numai că nu m-am mai putut întoarce în New York. Am stat într-un lagăr de refugiaţi din Canada şi după nouă luni am trecut ilegal graniţa înapoi în America. Am fost prins după o urmărire de maşini ca-n filme. Am reintrat în America în 1991, cu cătuşe la mâini şi două puşti îndreptate spre mine“, povesteşte bistriţeanul. ;

„Simţeam că dacă nu fac şi altceva cu mine, mă voi troglodi pe vecie“

Adrian Sângeorzan a avut şansa să lucreze în domeniul medical încă de la început, deşi în primii doi ani, până a reuşit să-şi echivaleze diploma de medic din România a prestat munci mult sub calificarea sa. De exemplu, a lucrat la un laborator de genetică din Manhattan, unde trebuia să separe ţânţarii cu ochi roşii de cei cu ochi albaştri.

„Un român m-a ajutat să intru într-un laborator de genetică din Manhattan. Am avut un interviu cu un profesor care mi-a spus jenat că rolul meu e mult sub CV-ul meu. Trebuia să mă uit la microscop la nişte ţânţari şi să-i separ pe cei cu ochii roşii de cei cu ochii albaştri. Creau o mutaţie genetică intenţionată şi nu le plăcea când puneam întrebări ţintite de genetică. Habar n-am ce studiau“, povesteşte Adrian Sângeorzan.

Apoi a mai avut tot felul de slujbe ocazionale – odată, a fost turnător de beton la o universitate, alături de alţi trei români şi de un actor bulgar. L-a angajat tot un român, care-l plătea cu 9 dolari pe oră. Muncă la negru, după lăsarea nopţii.

„Ziua puneau cofraje şi pregăteau totul cu «turnători» legali şi după 10 noaptea apăream noi, ca liliecii. Turnam ciment alături de trei români şi de un actor bulgar. Dacă apărea poliţia, trebuia s-o ştergem discret. Până să ajung seara la turnat de ciment, stăteam în biblioteca universităţii şi învăţam pentru examenele americane. Cu bulgarul mai lucram ocazional la un turc, care avea un restaurant şi ne chema să descărcăm saci cu orez“, rememorează medicul. Pe lângă toate acestea, a dat inclusiv ore de tenis, activitate care, mărturiseşte, chiar îi făcea plăcere, amintindu-i totodată şi de copilărie.

O REZIDENŢĂ GREA, ÎN CARE A REGĂSIT LITERATURA

Perioada petrecută pentru a fi recunoscut ca medic în Statele Unite o numeşte „supravieţuire pe muchie de cuţit“, susţinând că ratarea ca medic în New York era foarte umilitoare şi nu era dispus să o experimenteze.

„Ideea ratării ca doctor la New York era pentru mine foarte umilitoare. După cinci-şase ani de emigraţie, supravieţuire pe muchie de cuţit, examene, rezidenţă cu 110 ore pe săptămână de sclavie în stil american, am ieşit la liman cu toate. Ceva se schimbase între timp în mintea mea. Nu ştiam ce, dar am început să citesc din nou literatură bună, să merg la teatru, chiar să mănânc cu plăcere pâinea neagră din copilărie, doar că acum era alegerea mea. Simţeam că dacă nu fac şi altceva cu mine, mă voi troglodi pe vecie. Dacă nu bagi de seamă, America te poate duce la o stare perversă. I-am citit pe Celine, Bulgakov, Cehov, doctori şi ei, şi-am descoperit mulţi scriitori noi“, spune medicul-scriitor.

De mai bine de 25 de ani, bistriţeanul are un cabinet medical particular în New York şi profesează ca ginecolog la Jamaica Hospital. Întrebat dacă a fost vreo secundă discriminat pentru că venea din Europa de Est, românul spune că deşi pare greu de crezut, originea chiar l-a ajutat, pentru că profesorul său l-a angajat după un interviu de nici cinci minute. Motivul a fost că terminase facultatea în Cluj-Napoca, iar profesorul său avea deja experienţa unor medici români care s-au pregătit la Universitatea de Medicină din Ardeal.

„Rezidenţa a fost inimaginabil de grea, cu toate că eu făcusem deja multe operaţii şi naşteri. Au fost buni cu mine, m-au ajutat să mă adaptez, să învăţ engleza, ceva spaniolă, să mă cert şi să mă apăr corect. Aveam 38 de ani, operam bine, dar multe lucruri, ca laparoscopia, le vedeam pentru prima dată. Intrasem într-o lume care lucra după reguli şi protocoale“, spune bistriţeanul.

„UN AMESTESC STRANIU DE MEDICINĂ ŞI LITERATURĂ SCRISĂ PE SUB MÂNĂ“

La scris a ajuns natural, după ce devorase tot ce înseamna literarură atât în liceu, cât şi ulterior, în timp ce profesa. A început să scrie tocmai la spital, când era de gardă.

„Scriam când îmi venea, mai ales în spital, când eram de gardă şi de atunci gărzile au rămas pentru mine un amestesc straniu de medicină şi literatură citită sau scrisă pe sub mână, în momentele de linişte. Primul volum din ciclul «Povestirile unui doctor de femei» l-am scris în patru-cinci luni. Într-o gardă de duminică liniştită am scris 16 ore aproape continuu, până am făcut «crampa scriitorului». Mi se umflase mâna şi spre dimineaţă, când a trebuit să fac o cezariană, mă durea şi am avut nevoie de mănuşi cu un număr mai mare. Intrasem într-o altă dimensiune şi cu mintea şi cu înţelegerea“, mărturiseşte scriitorul.

În 2005, doctorul a avut ocazia să participe, la New York, la filmarea unui documentar făcut de germani, şi realizat de Florin Iepan, numit „Decreţeii“ („The Children of the Decree“). Documentarul respectiv a fost urmărit de peste trei miliarde de oameni din Europa, China, India şi Rusia, dar nu şi în SUA, unde avorturile sunt un subiect tabu.

„România lui Ceauşescu trecuse printr-un experiment uman sinistru. Eu l-am trăit pe viu şi am scris despre asta în două cărţi publicate şi în America: «Între femei», Editura Curtea Veche şi «Între două lumi – Povestirile unui doctor de femei»“, spune Adrian Sângeorzan.

„CA SCRIITOR, MĂ SIMT MULT MAI TÂNĂR“

După anii petrecuţi în „ţara tuturor posibilităţilor“, românul spune că reuşeşte să se simtă la New York ca acasă. De asemenea, este fericit pentru că a reuşit atât ca medic, cât şi ca scriitor.

„Ca medic sunt fericit că am reuşit aici la New York, unde am tratat foarte multe femei şi am adus pe lume mii de copii de toate rasele şi etniile. Prin ei am călătorit şi am văzut o lume la care nici nu visasem. Ca scriitor, mă simt mult mai tânăr, pentru că am început târziu şi cred că mai am ceva de spus. M-am bucurat când am aflat de la un cititor că cineva i-a furat una dintre cărţile mele“, spune medicul şi scriitorul român.