Povestea bisericii din Coaș, ridicată din piatră, contrar regulilor imperiale
0Știm despre Ardeal că este tărâmul bisericilor mici de lemn, însă mai puțin cunoscut este faptul că lucrurile stau astfel din cauza unui decret imperial, dat în 1279, care interzicea folosirea pietrei la construirea lăcașurilor de cult.
Sunt celebre bisericile de lemn din Ardeal, construite în urmă cu sute de ani, în Maramureș fiind opt astfel de biserici care au intrat în Patrimoniul cultural UNESCO, datorită caracteristicilor unice. Însă, se pare că așa le-a fost destinul: alegerea lemnului pentru construcția lor nu a fost tocmai o opțiune.
Către finalul secolului al XIII-lea, în timpul domniei regelui maghiar Ladislau al IV-lea Cumanul (1272-1290) s-a interzis folosirea pietrei la construcția bisericilor de rit ortodox pe întreg Regatul Ungariei, în urma Conciliului de la Buda. Astfel, pe tot teritoriul Ungariei, din care făcea parte Transilvania, bisericile de rit ortodox care s-au construit ulterior erau din lemn. Unele au rezistat până azi și pot fi admirate, însă altele s-au distrus.
Cu toate că o construcție din lemn nu are o durabilitate la fel de mare ca una din piatră, câteva biserici din lemn au rămas intacte după sute de ani și astăzi ne vorbesc despre trecutul și credințele românilor pe care tot mai puțini le cunosc.
După cinci secole
Această interdicție de a folosi piatră la construcția bisericilor nu a fost, însă, respectată în toate cazurile. Pe alocuri, cu o dispensă specială, în Maramureș s-au construit astfel de lăcașuri de cult.
Una dintre acestea este biserica de piatră de la Coaș și datează din secolul al XVIII-lea. „Biserica monument istoric «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil» a fost construită în anul 1730. La acea vreme era singura biserică cu pereţi din piatră, cu ziduri groase şi ferestre mari care trimiteau mai multă lumină în interior decât vechile modele de ferestre mici existente la bisericile din lemn“, explică preotul paroh Dumitru Farcaș.
Din păcate, ne spune acesta, există extrem de puține date despre biserica din Coaș, asta în ciuda eforturilor pe care le-a făcut, alături de cadre didactice din localitate, să afle mai multe despre mica bijuterie arhitectonică. Totuși, câteva informații au rămas până azi, chiar dacă sunt puține. „Asta era biserica «ogorănașilor», adică a celor din partea asta de sat. Când a fost Uniația, la 1700, s-a trecut la greco-catolici, însă aici a rămas vechea credință, ortodoxă“, mai explică preotul.
Fără conflicte religioase
În sat a mai fost o biserică în acea perioadă. „Cât timp au fost preoți, ea a rămas. Pe urmă, în 1924-1929, nu au mai fost preoți și s-a demolat. Cele două biserici au mers în paralel. Asta a fost greco-catolică și cealaltă ortodoxă. Dar pe urmă, toți credincioșii au venit aici. N-au fost niciodată probleme că unii sunt greco-catolici și alții ortodocși“, povestește preotul. Ulterior, biserica de piatră a devenit de rit ortodox, așa cum a rămas până acum.
Deși pentru vremea aceea era o biserică mare, în prezent, lăcașul de cult este prea mic pentru săteni, care acum sunt o comunitate mult mai mare. Astfel că în sat există şi o biserică mare, construit mai recent.
Totuși, cel puțin la hram sau în diferite ocazii, se țin slujbe și aici. „Peste an, la sărbătorile mici care pică în zilele din săptămână și de hram, la Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, venim aici. Și la paraclis, în fiecare seară e plină biserica. Vin tineri, copii, cei care-s plecați. Chiar zicea o doamnă care lucrează în Franța că se simte mai bine aici, e altfel decât în biserica nouă. E mai apropiată de Dumnezeu“, mai spune preotul paroh.
Piatra, materialul cel mai la îndemână
Despre construcția edificiului, preotul mai spune că tot ce se știe este că a fost realizată de locuitorii din Coaș, fiind posibilă pentru că principala lor ocupație era furnizarea de cărămizi arse și var, adică tocmai materiale pentru construcție. „Aveau la îndemână materialele şi meşterii specializaţi în prelucrarea lor. Prin urmare, ridicarea unei biserici de piatră a fost alegerea cea mai la îndemână. Dar biserica nu a fost pictată niciodată la interior. Doar bolta era zugrăvită în albastru și avea steluţe aurii“, mai spune preotul Dumitru Farcaș.
Potrivit lui, biserica este compusă din pronaos, naos şi altar. „Fundaţiile şi zidurile sunt construite din piatră şi tencuite pe ambele feţe. Boltirea navei este în semicerc din scânduri, iar pronaosul are planşeu drept de scândură“, mai explică el.
Contrar obiceiurilor de la acea vreme, biserica nu a fost pictată, iar în prezent, chiar și acele steluțe care erau prezente (singura pictură, de altfel) pe bolta de lemn au dispărut. Asta pentru că, în urmă cu câțiva ani, au fost realizate lucrări de reabilitare, lemnul din boltă și acoperișul fiind înlocuite.
Și pentru că în sat erau pietrari, iar piatra era materialul cel mai la îndemână, până și pardoseala este din piatră. Mai mult, plăcile de piatră din pardoseală aveau și rolul de a limita spațiul dintre credincioși. „La slujbele de peste an, fiecare pătrat din piatră era un loc atribuit unui credincios. Fiecare enoriaş avea pătrăţelul său, lucru bine stabilit în comunitatea sătească din Coaş“, mai explică el.
Lucrările de restaurare au avut loc în 1995 și au constat în schimbarea acoperișului, ceea ce a dus și la dispariția picturii steluțelor de pe boltă. „În procesul de restaurare putem remarca grinda de stejar groasă de aproape un metru. Meşterii au găsit cu greu un stejar din care să poată reconstrui o grindă identică“, își mai amintește preotul. O altă reparație mult mai superficială a mai avut loc în 1970, nefiind date despre alte intervenții la construcție, până acum.
Ziduri groase de un metru
Biserica este formată din trei spații, pronaos, naos și absida altarului. Are o planimetrie rotundă. Deasupra pronaosului este turnul clopotniță, având sub coiful supraînălțat un foișor cu câte trei arcade pe fiecare latură. Este construită din piatră și lemn, din materiale autohtone, având o lungime de 15,7 metri și o lățime de 6,64 metri. Pereții masivi sunt construiți din piatră calcaroasă, având grosimea de aproximativ un metru.
Sătenii au donat multe obiecte vechi pentru a orna biserica, astfel că se păstrează perfect aerul medieval. Încă o astfel de biserică, realizată din piatră într-o perioadă în care acest lucru era interzis, se află la Copalnic, tot în Maramureș.
Obiecte vechi și rânduieli bisericești păstrate cu sfințenie
Unul dintre cele mai vechi obiecte din biserică este o icoană datată la 1721, dar care în prezent este la recondiționat și analizat de specialiști, pentru a afla cine este autorul ei. De altfel, chiar și închizătorile au fost păstrate cele originale. „Noi am încercat să o păstrăm așa cum a fost, deși am tot făcut câte ceva pe ea în fiecare an, din 1995 încoace, însă doar reparații, fără a aduce modificări“, mărturisește preotul.
Un alt obiect bisericesc aflat pe masa sfântului altar atrage atenția. Este un chivot în care se păstrează cuminecătura pentru bolnavi. „Fiecare biserică are așa ceva, un chivot în care se păstrează sfintele taine, adică cuminecătura, sfânta împărtășanie. Pentru bolnavi, aceasta se pregătește în Joia Mare“, ne spune preotul. Apoi, explică pas cu pas rânduiala bisericească pentru împărtășania preparată pentru bolnavi. „Se scoate un agneț și se pune la uscat. Agneții sunt partea cu pecetea de pe prescură, pe care scrie Iisus Cristos Nica (învinge). Acea bucată de pâine, pecetea, se scoate – e o rânduială bisericească – și se îmbibă în vinul care se transformă în sângele Mântuitorului, se pune la uscat și se păstrează până marți, a treia zi de Paști. Se taie bucăți mărunte și, peste an, dacă ai un bolnav, mergi la el acasă și îl împărtășești“, mai spune preotul.
De asemenea, regula este ca această cuminecătură să fie tot timpul pe masa sfântului altar.
Se încarcă comentariile...
