Peste o sută de angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad sunt în perioada de preaviz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Arad vor fi şi ei afectaţi de măsurile luate la nivelul întregii ţări. Astfel în cadrul procesului de reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au loc unele modificări ale organigramei.

Numărul persoanelor care vor fi disponibilizate trece de 20.

,,Înainte de reorganizare existau 734 de posturi. 66 de posturi vacante au fost desfiinţate. 25 de posturi ocupate vor fi desfiinţate, aşadar este vorba de 25 de persoane disponibilizate. Un număr de 643 de posturi rămân în organigrama nouă care va intra în vigoare începând cu data de 1 august 2011. Aşadar, de la data de 1 iulie, 103 angajaţi ai instituţiei vor fi în perioada de preaviz de 30 de zile, timp în care se vor organiza testări profesionale pentru stabilirea celor 25 de persoane disponibilizate”, spune Marius Drăgănescu, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad.

De asemenea, conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad spune că în cadrul procesului de reorganizare s-a mers pe desfiinţarea unor posturi dintr-o anumită clasă de salarizare, de exemplu inspector sau consilier, astfel încât, dacă într-un serviciu sau birou există mai multe persoane care au aceeaşi încadrare şi un post trebuie desfiinţat, s-a recurs la varianta testării profesionale în vederea selectării personalului.


Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite