Filmul tragediei în care un tânăr medic a murit decapitat în timp ce conducerea un skijet
0Mai multe detalii încep să apară în legătură cu tragicul accident în care un tânăr medic de doar 29 de ani a murit în timp ce era pe un skijet. Accidentul a avut loc pe o baltă din Zăbrani, județul Arad.

Lacul este unul privat, într-o zonă balastieră, iar tânărul medic care era pe un skijet a fost decapitat de un cablu. Alături de el se afla şi o prietenă de 22 de ani, care a fost rănită şi a suferit şi un şoc emoţional. În timp ce pompierii militari caută restul corpului în apă, poliţiştii încearcă să găsească vinovaţii, scrie Observator News.
Tânărul de doar 29 de ani ieșise să se distreze alături de prietena sa. Însă lacul nu era amenajat pentru plimbări au ambarcațiuni de acest tip. Anchetatorii care au încercat să înțeleagă ce s-a petrecut, de fapt, acolo spun că, în timp ce bărbatul se plimba cu skijetul, s-au format valuri, iar un cablu s-a desprins de pe un ponton. Dar tânărul nu a observat și a traversat chiar prin acel loc, fiind decapitat. Tânăra care era cu el a fost rănită ușor, fiind apoi transportată la spital pentru mai multe investigații medicale.
Se caută vinovații
Această tragedie ridică multe semne de întrebare.
Potrivit aceleiași surse, nu este sigur cum au avut acces tinerii cu skijetul pe lac, fiind vorba despre un lac privat, ce aparține unei societăți comerciale. Se presupune că aceștia ar fi avut o înțelegere cu paznicul.
„Nu cred că tinerii aveau permisiunea de a intra, pentru că nu este amenajată pentru aşa ceva. Este o excvaţie pe un teren privat. Cu siguranţă nu cred că aveau permisiune de a intra, din partea conducerii societăţii”, spune primarul din Zăbrani, Dab Codrean.
IPJ Arad spune că s-au demarat cercetări într-un dosar penal de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. De asemenea, polițiștii încearcă să stabilească cauzele producerii accidentului și urmează să ia măsurile care se impun.