Cum au trăit maghiarii dintr-un sat de graniță din România ocupația militară ungară în 1944: „Au luat tot din bătătură”
0O lucrare de istorie orală, publicată la Arad în anul 2015, relatează, prin martori oculari, cum a trăit satul maghiar Dorobanţi, din județul Arad, ocupația militară ungară în 1944.
Doctorul în istorie Andrei Ando spune că luptele pentru Arad au fost intense, atât la pătrunderea armatei maghiare în județ, cât și la retragerea precipitată din fața trupelor rusești, în special la frontieră, acolo unde confruntarea a fost puternică și la începutul ostilităților, și la deznodământ.
În volumul „Lönni vagy nem lönni. Kisiratos írói falurajza” (A fi sau a nu fi. Tabloul literar etnografic al satului Dorobanți, lb. magh.), despre destinul comunei Dorobanți (Kisiratos), aflată chiar pe fâșia dintre România și Ungaria, la cinci kilometri de orașul Curtici, autorul Sarusi Mihály furnizează detalii interesante despre perioada ocupării militare ungare.
Sarusi are rădăcinile familiei în Dorobanţi, iar o mare parte din lucrarea sa este o cercetare sociologică, prin metoda interviului, în care descrie experienţele personale ale localnicilor, începând cu al Doilea Război Mondial şi cuprinzând şi perioada comunismului.
Datele sunt cu atât mai importante cu cât ele reflectă modul în care prezența trupelor maghiare de ocupație a fost resimțit într-o comunitate ungurească. Ele surprind starea de spirit a populației, atmosfera acelor zile, crâmpeie de memorie colectivă.
Despre felul în care a trecut această comunitate mică din Dorobanți, formată în proporție de aproape 100% din etnici maghiari, găsim 61 de referiri în volumul citat, unele mai amănunțite, altele foarte sumare.
Potrivit autorului, greutățile cele mai mari din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au cunoscut apogeul în septembrie 1944, când satul a aparținut din nou de statul ungar, ca urmare a ofensivei militare maghiare pentru anexarea acestor teritorii.
Satul ocupat într-o miercuri
Armata ungară a ocupat satul în dimineața zilei de 13 septembrie, într-o miercuri, cu patru zile înainte de ruga satului. Sătenii erau la cules porumbul când au auzit primele salve de tun. Căruțele încărcate în câmp de civili au fost descărcate deja în gospodării de militarii unguri, atât de rapidă a fost avansarea armatei pe teritoriul românesc. Această mărturie confirmă că, practic, armata de ocupație a întâmpinat o rezistență minimă. Înaintarea trupelor mecanizate a fost pe linia Kevermes-Dombegyház, aflate la mai puțin de 5 kilometri de Dorobanți.
La școala de lângă biserică a fost amenajat un spital de campanie, mutat, după câteva zile, la Curtici.
Încă din prima zi a ocupației a funcționat în sat un pluton de jandarmi din Ungaria. Una dintre primele acțiuni ale jandarmilor a fost intimidarea populației evreiești. În gospodăria Kohn au tras o salvă de mitralieră în ușă, apoi au permis localnicilor jefuirea casei. Oamenii, care până atunci au trăit în bună vecinătate cu familia de evrei, au luat tot ce se putea lua din bătătură, de la mobilier la animale (familia Kohn a părăsit satul în anul 1952 și cu asta a dispărut ultima familie evreiască din Dorobanți).
Nu au fost scutite de furia colectivă nici casele puținilor coloniști români și ale celorlalți evrei, considerați „sursa tuturor relelor”. Magazinul familiei Hász, de pe strada principală, din apropierea bisericii (singura biserică din Dorobanți este cea romano-catolică, până astăzi) a fost jefuit de localnici imediat după ce trupele ungurești au ocupat Dorobanțiul. A fost jefuită și clădirea primăriei, de unde localnicii au furat mese, scaune, scrinuri, rafturi.
Trafic de persoane
O altă acțiune a jandarmilor unguri a fost arestarea unui localnic care se ocupa cu traficul de persoane. Bărbatul a fost reținut și anchetat pentru că fusese reclamat că a colaborat cu autoritățile militare române, obișnuia să ia banii celor care încercau să ajungă prin intermediul său în Ungaria, dar apoi îi preda grănicerilor români.
Traficantul a primit de la jandarmii unguri o bătaie soră cu moarte. Din aceeași sursă aflăm că tariful perceput de traficanți pentru a conduce dincolo de graniță o persoană era de 12.000 de lei, mai mult decât un salariu lunar. În timpul războiului, traficanții de la Dorobanți duceau în Ungaria sare și zahăr și aduceau din Ungaria în România grâu și porumb.
În chiar prima zi a prezenței militare ungare notarul, secretarul și directorul școlii din Dorobanți, toți români, au fost destituiți iar casele lor au fost prădate. Doar judele (funcție asimilată primarului), Almási Bálint, un maghiar, a fost menținut în funcție, dar numai fiindcă autoritatea maghiară nu a fost de lungă durată; pus pe funcție de statul român, ar fi fost și el, probabil, destituit, dacă ocuparea s-ar fi prelungit.
Ultimul primar al Dorobanțiului, înaintea reformei administrative din 1948-1949 a fost Kása István, cumătrul lui Almási Bálint. Kása avea să moară doi ani mai târziu, de infarct, după confiscarea terenurilor familiei sale, pe care ulterior au fost construite grajdurile și clădirile administrative ale Cooperativei Agricole de Producție.
De la 1 iunie 1949, primul președinte al Sfatului Popular nou înființat devenea Antal János, așa-zis „Praghezul”, care susținea că a ajuns la Praga pe jos.
Andrei Ando mai specifică că, bilanţul pierderilor de vieţi omeneşti a luptei pentru judeţul Arad, în septembrie 1944 a fost: 5000 de soldaţi maghiari şi germani, 11.000 de soldaţi ruşi şi români. Ca tehnică de luptă, ungurii au pierdut peste 40 de tancuri, iar ruşii peste 90.
Se încarcă comentariile...
