Controale la Arad, după moartea unui bebeluș de șapte luni. Trei frați ai acestuia sunt în spital cu mama lor FOTO

0
Publicat:

În urma apariției în mass-media a cazului morții unui bebeluș de șapte luni, după ce, potrivit părinților acestuia, în apartament a fost făcută o dezinsecție, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Arad au început controale atât la firma incriminată, cât și la familia implicată

Mama cu ceilalți copii se află în spital FOTO Alin Matache
Mama cu ceilalți copii se află în spital FOTO Alin Matache

Cecilia Irimie, directorul DSP Arad, a declarat că, în urma unor articole apărute în presă în legătură cu acest subiect, instituția s-a autosesizat și face verificări pentru a stabili cine a făcut dezinsecția în apartamentul familiei respective, dacă avea autorizație în acest sens, precum și alte aspecte legale. De asemenea, DSP Arad îi va verifica pe toți cei implicați în acest caz.

„În urma autosesizării noastre, s-a demarat un control pe această cauză. Încă nu au ajuns inspectorii de pe teren și nu ne putem pronunța”, a declarat pentru „Adevărul” Cecilia Irimie.

Deocamdată, nicio instituție a statului nu s-a pronunțat asupra posibilității ca micuțul să fi murit din cauza substanțelor toxice. Cert este, până la această oră, că pe certificatul medico-legal al copilului scrie că este vorba despre o bronhopneumonie, urmată de insuficiență cardio-respiratorie acută.

La acest moment, ceilalți frați ai bebelușului mort sunt încă în spital, alături de mama lor.

Potrivit unor surse neoficiale din Spitalul Clinic Județean Arad, primele analize nu ar fi indicat că cei trei copii aflați îăn Secția Pediatrie a unității spitalicești ar avea substanțe toxice în organism, însă medicii fac în continuare investigații, iar micuții sunt ținuți sub supraveghere medicală.â

„Nu știm ce să credem”

Alin Matache, tatăl copiilor, a fost, luni, la Poliția pentru a depune plângere.

De asemenea, cei trei copii aflați în spital sunt vizitați, la cest moment, de reprezentanții Protecției Copilului.

Nu știm ce să credem, vor să ne învinovățească pe noi, probabil ”, spune tatăl copilului mort.

Duminică, 30 iulie 2023, a fost cea mai dureroasă zi pentru familia Matache, care și-a îngropat copilul de șapte luni.

Familia respectivă locuiește în cartierul Micălaca, din municipiul Arad. Părinții copiilor povestesc că nu au știut, în momentul în care le-au deschis ușa celor care au spus să îi lase să facă dezinsecția, că asupra lor se va abate un mare necaz.

„În bloc sunt probleme cu gândacii și, când a bătut la ușă și ne-a întrebat dacă dorim să facă și în apartament, am fost de acord. Chiar am întrebat cât este de toxic și am precizat că avem copii mici, însă ne-au spus că totul va fi bine, doar să nu stăm trei ore în apartament, iar când revenim să spălăm tot, inclusiv lenejeria de pat”, spune îndurerată mama.

Femeia povestește că au făcut întocmai cum au fost avertizați: Așa am și făcut. Am ieșit din casă pe la ora 16.00 și la ora 19.00 am revenit și m-am apucat să spăl tot, inclusiv pe jos. Ne-am pus la somn și dimineața, pe la ora 9.00, copilul de șapte luni a murit în somn. Era tot vânăt. La puțin timp, au început și ceilalți copii să se simtă rău. Am fost la spital și au spus că este de la o substanță toxică”.

Mama copiilor spune că și ea a simțit mari usturimi.

În spital sunt Tiberiu Andrei, Iustin Dragoș și Cătălina Valentina Matache. Am stat și eu cu ei, dar astăzi am venit să îmi îngrop copilul cel mic. Am înțeles că soluția asta toxică evoluează pe parcurs. Noi, adulții, ne-am hidratat suficient, ieri mi-am făcut analizele la spital. Eu nu am nimic. La copii a fost mai greu. Sunt multe goange în bloc și am fost de acord să deratizăm. Mi-a dat o condică și am semnat. Mi-a zis că doar trei ore să stăm afară, dar când am intrat pe mine mă usura pe gât, buzele, mi s-a încrețit pielea în gură, mi s-a strâns, mă ardea, parcă aveam ardei iute pe buze. Am luat tricoul și l-am pus la gură până am ajuns la geam să deschid. Am stat să aerisim cam două ore. Noi, pe la zece, am intrat înapoi. Copilul a murit în somn fără să se manifeste cumva. Băiatului căruia i s-a făcut rău i s-a învinețit fața, ochii erau roșii. A ieșit la analizele de sânge că este substanță toxică”, spune Mihaela Matache.

Femeia spune că nu își aduce aminte numele firmei de deratizare, ci doar că era un băiat tânăr. 

Alt caz la Timișoara

La Timișoara a mai fost un caz similar, când în urma deratizării au murit trei persoane. În acel caz, patronul firmei care a realizat deratizarea în urma căreia o femeie şi doi copii au murit a fost condamnat definitiv la şase ani şi nouă luni de închisoare de Curtea de Apel Timişoara. Instanţa l-a obligat să achite şi daune morale de sute de mii de euro.

Totul a avut loc într-un bloc de pe strada Mioriţa din Timişoara în luna noiembrie 2019.

Copiii sunt încă în perfuzii FOTO Alin Matache
Copiii sunt încă în perfuzii FOTO Alin Matache
Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite