Femeia de 33 de ani, preluată de pompieri dintr-un sat izolat din Apuseni, a murit la trei zile după ce a născut acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii militari au intervenit, duminică, din cauza drumului greu accesibil, cu o autoşenilată într-o localitate din Munţii Apuseni, pentru a facilita transportul unei persoane care necesită ajutor medical de urgenţă.

Femeia și copilul au fost preluați de pompieri și predați medicilor FOTO ISU Alba
Femeia și copilul au fost preluați de pompieri și predați medicilor FOTO ISU Alba

UPDATE Femeia preluată cu şenilata a intrat în stop cardio-respirator. Cadrele medicale au aplicat timp de câteva zeci de minute manevre de resuscitare, însă fără rezultat. în cele din urmă find declarat decesul. Conform ISU Alba, bebeluşul nu are probleme medicale şi va fi transportat la Camera de primiri urgenţe Câmpeni.

Textul inițial: Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, un echipaj SMURD din cadrul Staţiei de pompieri Câmpeni şi o ambulanţă SAJ cu medic au fost trimise să intervină în localitatea Scărişoara, la un caz medical.

Din cauza drumului greu accesibil şi a zonei înzăpezite, au fost suplimentate forţele de intervenţie cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o autoşenilată de la Staţia de Pompieri Câmpeni, pentru facilitarea accesului echipajelor medicale la locul solicitării şi transportul persoanei la ambulanţă", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alexandru Crişan.

Persoana a fost preluată de către pompierii militari și predată echipajelor medicale. Este vorba despre o femeie de aproximativ 33 ani care a născut acum trei zile și este la a șaptea sarcină.

La momentul de față i se acordă îngrijiri medicale de către echipajul SAJ cu medic. Aceasta este în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale. Totodată, a fost preluat de către echipajul SMURD Câmpeni și nou-născutul, în vârstă de trei zile, în vederea evaluării medicale al acestuia”, au mai transmis cei de la ISU Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite