Dosarul banilor furați de la CEC și donați la săraci și biserici. Cum vrea banca să recupereze peste 4 milioane de lei

0
Publicat:

CEC Bank a dat în judecată familia unei foste angajate din orașul Zlatna, județul Alba, pentru a recupera un prejudiciu de peste 4,3 milioane de lei înregistrat în perioada cât aceasta a lucrat la bancă.

Agenția CEC din Zlatna unde au lucrat cele două femei FOTO Adevărul
Agenția CEC din Zlatna unde au lucrat cele două femei FOTO Adevărul

Două angajate surori au provocat un prejudiciu de peste 1 milion de euro prin sustragerea banilor depuși de clienți timp de 10 ani. Una dintre femei, Elena Meteșan, a fost condamnată în 2018 la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru delapidare, prejudiciul reţinut în sarcina acesteia fiind de 4.227.940 lei şi 235.981 euro.

Elena Meteşan a fost obligată să restituie aceşti bani, dar neavând venituri și bunuri pe numele ei s-a constatat că nu are cum să plătească uriaşa sumă. Sora acesteia, care a ajutat-o să sustragă sumele de bani, nu a mai fost trimisă în judecată pentru că a decedat în timpul anchetei. În cazul acesteia, cercetările s-au prelungit pe o perioadă mai mare de timp.

În aceste condiții, CEC Bank s-a îndreptat împotriva soțului supraviețuitor și a copilului acestora, de la care vrea să recupereze suma de 4.303.244 de lei. Pe data de 29 noiembrie 2022, Tribunalul Alba a respins acțiunea civilă a băncii. Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia. Banca încearcă, astfel, să recupereze banii pe care a trebui să îi plătească unui număr de 168 de clienți care au rămas fără banii din conturi. Alți peste 100 de clienţi au acţionat în judecată bancă şi au obţinut despăgubirile solicitate.

Nemulțumite de condițiile de muncă și modul cum erau tratate de către șefi

În declaraţiile date în faţa anchetatorilor, cele două surori au declarat că erau nemulţumite de condiţiile de muncă, de modul în care erau tratate de către superiori şi de salariul primit și au susținut că ar fi donat banii delapidați unor persoane sărace şi unor biserici. Cele două surori administrau conturile a sute de clienţi. Unora le-au luat banii direct din conturi, în timp ce în cazul altora nu au mai depus sumele cu care aceştia au venit la bancă şi i le-au predat ei.

Timp de 10 ani au manevrat banii asfel încât nimeni nu s-a prins de delapidarea uriaşă pusă la cale. În 2016, însă, un client a constatat că nu mai are niciun leu în cont şi a sesizat poliţia.

Scopul urmărit de către inculpata Meteşan Elena a fost în primul rând de sabotare a activităţii CEC, inculpata considerând că nu a fost apreciată corespunzător de către conducerea unităţii şi în mod subsidiar de obţinerea unor foloase de natură financiară”, se afirmă în motivarea hotărârii de condamnare din anul 2018.

Femeia are 60 de ani şi a fost eliberată condiţionat din închisoare în ianuarie 2021. În prezent, este judecată între-un alt dosar ce are legătură cu activitatea infracțională de la agenția CEC Zlatna.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite