Cazul prostituatei care a fugit cu banii de la petrecerea burlacilor. Ce pedepse au primit bărbații care s-au răzbunat

0
Publicat:

Cinci bărbați cu vârste între 29 și 43 de ani, care au organizat o petrecere a burlacilor, au fost condamnați penal, definitiv, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce s-au răzbunat pe o prostituată care a fugit cu banii lor.

Bărbații au organizat o petrecere într-un hotel din oraș FOTO Pixabay
Bărbații au organizat o petrecere într-un hotel din oraș FOTO Pixabay

Petrecerea burlacilor a fost organizată într-un hotel din Alba Iulia. La un moment dat au chemat două prostituate pentru a dansa striptis și a întreține relații sexuale cu ei în schimbul sumei de 1.100 de lei. Una dintre femei s-a deplasat la hotel cu mașina condusă de prietenul ei. Cei doi au urcat împreună la etajul unde se aflau cei cinci petrecăreți, dar în camera acestora a intrat doar femeia.

Aceasta le-a solicitat banii pentru care s-au înțeles, după care s-a oferit să coboare până jos pentru a cumpăra vin pentru petrecere, dar și pentru a o aduce pe cealaltă fată care ar fi trebuit să participe la eveniment.

Ajunsă în parcarea hotelului, femeia s-a urcat în autoturismul care între timp fusese pregătit de către prietenul său și au plecat fără a se mai întoarce pentru a presta serviciile pentru care a fost plătită. După ce au încercat în repetate rânduri să o contacteze telefonic pe femeie, cei cinci bărbați și-au dat seama că au fost înșelați și au hotărât se deplaseze la un local din apropiere pentru a servi masa. În parcarea din fața restaurantului, au observat-o pe femeie și au decis să se meargă pentru a-i cere socoteală.

Între cei cinci și bărbatul cu care se afla femeia a izbucnit un scandal în incinta restaurantului, cu lovituri de cap, pumni și chiar un briceag. Ulterior, părțile implicate au depus plângeri penale, fiind deschis un dosar penal. Pe parcursul procesului, petrecăreții s-au împăcat cu femeia și prietenul acesteia pentru faptele de înșelăciune și lovire.

Nu au scăpat însă de infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, având în vedere că au fost înregistrați de camerele de luat vederi din incinta localului. Faptele au avut loc în noaptea de 25/26 iulie 2018, iar hotărârea definitivă a fost pronunțată în 27 aprilie 2023 la Curtea de Apel Alba Iulia. Fiecare dintre cei cinci bărbați trebuie să plătească amendă penală în valoare de 3.000 de lei.

Instanța reține că faptele inculpaților prezintă un grad relativ ridicat de pericol social concret, acțiunile violente fiind conjugate şi îndreptate împotriva coinculpaților lor, revoltați fiind de împrejurarea că fuseseră înșelați de cei doi. Inculpații au fost recalcitranți, devenind agresivi, exercitând acte de violență conjugate asupra inculpatului (...), dar și asupra inculpatei (...). Chiar şi pe fondul împrejurărilor care s-au petrecut anterior comiterii infracțiunii de tulburare a ordinii şi liniștii publice, o atitudine prin care se recurge la violență, care a indignat persoanele prezente în local, nu se justifică”, se precizează în hotărârea instanței de judecată.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite