Vara cu record de recorduri meteo. „Ne-am obișnuit să auzim că deasupra României este o masă de aer tropical, dar nu trăim la tropice”

0
Publicat:

Vara 2024, care încă nu s-a sfârșit, este una cu „record de recorduri” meteo, a declarat șefa ANM. Am traversat cele mai lungi valuri de căldură, iar majoritatea stațiilor meteo au înregistrat recorduri zilnice de temperatură.

Recordurile meteo s-au ținut lanț în iunie și iulie FOTo: arhiva
Recordurile meteo s-au ținut lanț în iunie și iulie FOTo: arhiva

Dacă valorile ridicate de temperatură se înregistrau tradițional după 15 iulie, în acest an am avut cea mai caldă lună iunie din istorie, a dezvăluit directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), dr. Florinela Georgescu, în emisiunea „În fața ta” de la postul de televiziune Digi 24. Lunile iunie și iulie au fost dominate de recorduri, chiar dacă încă nu s-a depășit recordul absolut de temperatură înregistrat cu aproape trei sferturi de secol în urmă.

Unul dintre recordurile lunii iunie este cel de „cel mai timpuriu Cod Roșu de caniculă” de când sunt emise codurile pe culorii (din 2006), înregistrat pe 21 iunie. „Anterior s-a întâmplat foarte rar să avem disconfort termic în luna iunie”, a precizat șefa ANM.

Temperaturile înregistrate în iunie 2024 i-au făcut pe meteorologi să anunțe un nou record, respectiv acela de „cea mai caldă lună iunie din istoria măsurătorilor”, adică din 1901 până în prezent.

„Tradițional, lunile cele mai calde ale anului sunt lunile iulie și august. Prima parte a lunii august este perioada în care se înregistrează cele mai multe dintre recordurile de temperatură. În anul acesta nu au fost depășite recordurile absolute de temperatură, nici pentru luna iunie, nici pentru luna iunie. Și nici vorbă de recordul absolut, acela de 44,5 grade, rămas încă în vigoare, un record datând din 1951, din data de 10 august. Dar, chiar dacă nu am atins pragurile de record de 42 grade pentru luna iunie și de 44,3 grade pentru luna iulie, deci recordurile absolute, am avut nenumărate multe alte recorduri. Practic, am avut un record de recorduri în aceste două luni până acum, iunie și iulie”, a dezvăluit Florinela Georgescu, în emisiunea „În fața ta”, prezentată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu.

În iunie 2024 s-a înregistrat o abatere de 3 grade față de media intervalului standard de referință, care este 1991 – 2020, în conformitate cu recomandările Organizației Meteorologie Mondiale, „ceea ce este foarte mult”, a precizat Georgescu.

„La București a fost cea mai caldă lună iunie, cu abatere de 4,4 grade față de acea perioadă de referință standard din ultimii 30 de ani. Temperatura cea mai ridicată din iunie, chiar dacă, repet, nu a fost una de record absolut, a fost mare, de 39,1 grade, și să spunem că ceea ce a avut impactul cel mai mare l-a reprezentat numărul de zile tropicale și numărul de zile caniculare”, a explicat directorul general al ANM.

Prin zile tropicale, a explicat meteorologul, înțelegem zile cu temperaturi mai mari de 30 grade Celsius, în timp ce pentru zilele caniculare se consideră pragul de 35 grade Celsius. În iunie 2024 au fost 28 de zile cu temperaturi peste 30 grade Celsius, astfel iunie 2024 fiind luna cu un maxim absolut lunar de zile tropicale. Tot în iunie s-au înregistrat 11 zile caniculare, de asemenea un record pentru această lună din an.

De asemenea, în luna iunie s-au înregistrat două valuri de căldură, „impresionante ca durată”, a explicat Georgescu, primul val între 8 și 13 iunie, al doilea între 17 și 29 iunie.

„Prin val de căldură înțelegem trei zile. Deja la a treia zi de disconfort termic datorat temperaturilor foarte ridicate și umezelii începem să resimțim un stres cumulativ. Este mai ușor de suportat o zi, să zicem, două, cu temperaturi foarte ridicate, 44 grade chiar, apropiate de recordurile de care vă vorbeam, dacă aceste două zile sunt izolate, (...) decât să ai zile cu temperaturi de 40 de grade, cum a fost la București”, a precizat șefa ANM.

„Va trebui să umblăm la nuanțe”

Având în vedere schimbările consistente înregistrate în ultimii ai, prezentatorii emisiunii „În fața ta” au vrut să știe dacă mai putem vorbi de „climă temperat continentală, cu patru anotimpuri”.

Aproape că nu mai reacționăm, ne-a intrat într-o obișnuință să auzim că deasupra României, în zilele de vară, este o masă de aer tropical, dar noi nu trăim la tropice. Deci aceste situații ar trebui să fie excepționale, să aducă temperaturile cele mai ridicate, (...) problema este cât durează o astfel de perioadă cu temperaturi deosebit de ridicate. Eu cred că vom avea în continuare o climă temperat continentală, însă va trebui să umblăm la nuanțe, ce înseamnă acel <temperat continental>, pentru că s-ar putea să schimbăm definiția acestui temperat-continental”, a comentat Florinela Georgescu.

Un astfel de șir de recorduri nu s-a înregistrat doar în România, a mai precizat șefa ANM, ci de asemenea într-o mare parte a Europei, cu precădere în jumătatea estică. Cupola de foc s-a extins foarte mult, până la Marea Baltică, extinderea teritorială fiind considerată un fapt excepțional.

Vara 2024 ar putea fi asemănată, până în acest moment, cu vara 2007, de când, de altfel, datează recordul absolut de temperatură al lunii iulie (44,3 grade Celsius). „Chiar și recordul pentru București, de 42,4 grade, datează tot de atunci, din 2007. Perioada aceea, ținând cont de faptul că a durat mai multe zile, personal, eu o consider că depășește ca eveniment ceea ce s-a întâmplat în 1951, cu 44,5 grade”, a mai spus Georgescu.

Temperatura de 60 grade care nu este un fake news

Directorul general al ANM a explicat și care este adevărul din fotografia cu un articol publicat cu zeci de ani în urmă și care menționa o temperatură de 60 grade Celsius. Meteorologul a menționat că nu este vorba de o știre falsă, însă există o nuanță importantă: temperatura respectivă, care, conform știrii dintr-un ziar al vremii, s-a înregistrat în 1931, a fost măsurată la nivelul solului.

„Este o temperatură măsurată la nivelul solului. Și anul acesta au fost temperaturi asemănătoare. Se pune termometrul pe sol. Nu este un fake-news, dar aceste măsurători se înregistrează la sol, este un sol negru, fără iarbă, fără vegetație, și la soare, da, se înregistrează acea temperatură. Noi, pentru a avea referință, pentru a putea discuta de tendințe, trebuie să avem un lung șir de date, de măsurători făcute în aceleași condiții, condițiile standard de la stațiile meteo. Aceleași condiții standard de când s-a înființat organizația Mondială de Meteorologie, de când s-a înființat serviciul meteorologic român, adică doi metri, în adăpost, la umbră, ventilat”, a explicat Georgescu.

De ce fântânile arteziene nu ajută pe caniculă

Recorduri meteo au fost și în iulie, a menționat Florinela Georgescu. La foarte multe dintre stațiile meteo au fost cele mai ridicate temperaturi. „Am avut în iulie al patrulea val de căldură din acest sezon, a durat între 7 și 23 iulie, deci a durat 16 zile consecutive. În fiecare din aceste zile stațiile meteo au avut recorduri, mai mult de 140 de stații din cele 166 pe care le avem au înregistrat astfel de recorduri”, a dezvăluit Georgescu. Temperaturile minime au fost de asemenea de record, fiind înregistrate la majoritatea stațiilor meteo cele mai mari temperaturi minime, nopțile fiind și acestea tropicale.

Ce putem face pe termen lung pentru a diminua disconfortul în zilele caniculare este să încercăm să controlăm ceea ce putem controla, respectiv poluarea, care contribuie la menținerea unei temperaturi ridicate în stratul cel mai jos. Putem de asemenea diminua suprafețele betonate, concomitent cu creșterea suprafețelor verzi. Și procesul de adaptare va juca un rol important.

Fântânile arteziene în schimb, deși ne pot crea senzația de răcorire, de fapt nu ajută pe caniculă decât dacă ne aflăm în preajma lor, a explicat meteorologul.

„Arteziana te răcorește dacă ești acolo lângă ea, altfel nu face altceva decât să crească umezeala din aer și implicit să crească temperatura resimțită. Aici e discutabil, probabil că multă lume m-ar contrazice, dar este formula matematică. Cu cât este umezeala mai mare, cu atât temperatura resimțită este mai mare, pentru că într-un aer umed noi nu putem transpira. Transpirăm, dar nu se evaporă. Dacă transpirația rămâne pe mine, nu mă răcoresc”, a mai spus șefa ANM.

Deși în zilele caniculare cu siguranță de gândim foarte puțin la eventualele aspecte pozitive, și acestea există. Durata mai mare a sezonului estival, economisirea de combustibil pentru încălzire în sezonul rece, mai scurt, sau apariția unor culturi agricole noi sunt câteva dintre ele.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite