Scoala nu mai crede in propria ei lege

Exista un moment de la care un caz particular poate deveni emblematic. Acest moment s-a petrecut cand pe arterele Bucurestiului au marsaluit oameni in halate albe. Nu erau medici care sa protesteze

Exista un moment de la care un caz particular poate deveni emblematic. Acest moment s-a petrecut cand pe arterele Bucurestiului au marsaluit oameni in halate albe. Nu erau medici care sa protesteze astfel fiindca s-au stopat finantarile in tratamentul bolilor cardiovasculare ori pentru ca sunt spitale in care nu exista nici macar o aspirina. Cei 200-300 de protestatari in alb erau studenti si dascali ai Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti, iar marsul lor dorea sa spuna ca respectabila universitate isi apara cu toate armele autonomia. Ca apara legea. O asemenea situatie este fara precedent nu doar in Romania, ci in toata lumea civilizata: o universitate iese in strada ca sa acuze ministerul de incalcare a legii. Din pacate, s-a rastalmacit adevarul, iar cei din strada care strigau "hotii" nu stiau ce striga, in cel mai fericit caz. Toata lumea cunoaste de-acum ca la UMF "Carol Davila" se intampla ceva: o galceava, o neintelegere, o ilegalitate. Cazul lor particular a devenit, insa, o data cu iesirea in strada, ilustrativ pentru fenomenul de incalcare a legii, de batjocorire a ei, fenomen pe care il depistam tot mai des in lumea scolii, fie ea universitara, fie preuniversitara. Scandalul de la "Carol Davila" din Bucuresti nu poate interesa in gradul cel mai profund decat pe cei implicati. Ce-l doare pe cetateanul roman, aflat sub atatea poveri personale, ca la nu stiu ce universitate profesorul cutare se cearta cu profesorul cutare? Pe fond, insa, povestea e mult mai complicata si consecintele nerezolvarii ei ne pot afecta in mai mare sau mica masura, mai devreme sau mai tarziu, pe fiecare dintre noi. Pentru ca nu alegerile academice in sine sunt esentiale in acest fenomen: ele reprezinta forma sub care a explodat o situatie absolut aberanta. Alegerile au fost ocazia, si nu cauza. Ocazia prin care s-a manifestat dispretul fata de lege, fata de bunul-simt, fata de orice valoare morala. Din '92 incoace, adica de 12 ani, la UMF "Carol Davila" parea a fi liniste si ordine. Oala era acoperita. Nici nu conteaza foarte mult de ce - desi, cu siguranta, miza este legata de interese cat se poate de neacademice -, la un moment dat, un grup de profesori universitari au inceput sa acuze celalalt grup de coruptie, furtisaguri, mizerie si minciuna. Cand cei doi capi de grup sunt si senatori ai partidului de guvernamant, scandalul s-a amplificat si, in cascada, a adus cu el toata mizeria adunata timp de atatia ani, facand-o publica. Nici senatorul L.M. Popescu, nici senatorul Sorin Oprescu nu sunt ingeri, asa cum nu sunt ingeri nici unii dintre cei care, acum, i-au scos in strada pe studenti cu tot felul de minciuni. Autonomia universitara nu este aparata nici de o tabara, nici de alta. Dimpotriva, ea este batjocorita la modul cel mai cinic, asa cum a fost batjocorita in toti acesti ani, cand la aceasta universitate a domnit bunul plac. Ministerul Educatiei spune cu jumatate de gura ca aceasta institutie de invatamant superior a functionat fara Carta universitara, in primul rand fiindca ar trebui sa dea socoteala de ce a finantat activitatea in toti acesti ani. Noi spunem insa ca le-a fost bine tuturor profesorilor universitari, care habar nu au avut si nici nu i-a interesat daca este sau nu este Carta, daca alegerile s-au desfasurat sau nu conform legii. La UMF "Carol Davila" din Bucuresti, alegerile s-au desfasurat aiurea de la A la Z. Ministrul Educatiei a luat o decizie corecta: alegerile se vor relua cu respectarea prevederilor legale. Cu toate acestea, sau tocmai pentru ca se stiau toate acestea, s-a escaladat conflictul, ajungandu-se la declararea grevei generale. Pare ca ne indreptam spre un dezastru absolut: se forteaza nota, oamenii sunt isterizati la maximum. De ce toate acestea? Fiindca pentru oamenii partidului de guvernamant mai important decat legea este propriul interes, si in numele acestuia stiu sa manevreze si sa exploateze frica pe care au creat-o in juru-le. Ce exemplu? Ce demnitate? Ce decenta? Ne mai miram ca un universitar "pune botul" la 50 de euro ca sa treaca pe unul care n-a dat pe la cursuri? Ca nu i se intampla nimic altuia care a matrasit fonduri de cercetare pe escapade europene? Ca rectorul unei universitati de stat din Oltenia isi da fara jena salariu de sute de milioane? N-ar trebui sa ne mai mire nimic, cand decanul cu dosar penal a ajuns rectorul altei "prestigioase si de traditie universitati medicale", anume cea de la Iasi. Spunea cineva ca marile nume ale invatamantului medical romanesc au trait pana in acest moment in turnul lor de fildes, preocupati fiind mai mult de activitatea profesionala si mai putin de aspectele administrative. Altii spuneau ca aceleasi nume mari au iesit la mars si miting de frica. Este revoltator. Nu e pentru prima data cand auzi si ca in scoala romaneasca functioneaza frica de oameni, si nu frica de lege. De cine se tem profesorii si studentii? De colegi de-ai lor sau de propriile lor slabiciuni? A devenit scoala noastra atat de firava incat sa faca sluj in fata oricarui apucator de functii? Scoala romaneasca nu mai crede in propria ei lege, daca nu mai crede in obligativitatea de a o respecta. Astazi, scoala romaneasca pare a nu intelege ca singura ei sansa de a supravietui este insa respectarea legii.