Sardinia, insula dintre ape de cleştar, poluată cu uraniu

Situată în partea vestică a Mării Mediterane, depozitară a unei culturi milenare, cu specii de floră şi faună unice în lume, Sardinia suferă din cauza bazelor militare NATO de pe teritoriul

Situată în partea vestică a Mării Mediterane, depozitară a unei culturi milenare, cu specii de floră şi faună unice în lume, Sardinia suferă din cauza bazelor militare NATO de pe teritoriul său.

Insulă de o rară şi neobişnuită frumuseţe, scăldată de apele Mediteranei, care în unele locuri au străluciri de cleştar, gazdă anuală a milioane de turişti, destinaţie preferată deopotrivă de săraci şi bogaţi, locul unde mai marii lumii au ales să-şi ridice case de vacanţă, Sardinia se confruntă cu poluarea produsă de armele şi aparatura testate în bazele militare NATO. Un raport recent arată că, în zonele din apropierea acestora, există o rată crescută a cazurilor de tumori şi de maladii ale sângelui.

În epoca modernă, mulţi călători şi scriitori şi-au exprimat entuziasmul faţă de frumuseţile naturale ale Sardiniei, care găzduieşte un amalgam complex de floră şi faună cu exemplare unice în lume, ce populează zone întinse încă nealterate de activitatea umană. Scriitorul britanic David H. Lawrence avea să scrie, în 1921: "Acest loc nu seamănă cu niciun alt loc.

Sardinia este altceva: un spaţiu încântător, distanţe de parcurs, nimic finit, nimic definitiv. Este ca libertatea însăşi". Într-adevăr, Sardinia a fost şi este iubită pentru peisajele sale unice, pentru varietatea ecosistemelor diverse (graţie cărora este considerată un microcontinent), pentru peisajul muntos care alternează cu şesuri liniştite, dar mai ales pentru golfurile şi plajele sale, pentru formaţiunile stâncoase ce par să se prăvălească în apele albastre, turcoaz, aurii, de-o limpezime unică în lume.

Febra aurului roşu

Un loc îndrăgit de amatorii de scufundări subacvatice este aşa-numita "Grotta Di Nereo", considerată cea mai vastă grotă submarină din Marea Mediterană. În anii '50, aici a început "cursa" pescuirii de coral roşu, care s-a numit, la vremea respectivă, "febra aurului roşu". Din cauza distrugerii masive a recifelor de corali, grota a fost declarată, după două decenii, "arie marină protejată".

Până în ziua de azi, pescuitul a rămas interzis, astfel că tunelurile spectaculoase ale grotei adăpostesc, în prezent, o varietate impresionantă de specii marine. Cât priveşte suprafaţa Sardiniei, aceasta este alcătuită din formaţiuni calcaroase în proporţie de 10%. Grote şi lacuri subterane atrag turişti şi speologi din toată lumea. O grotă faimoasă este cea numită Bue Marino, apoi Nettuno, în interiorul căreia se află unul dintre cele mai mari lacuri subterane din Europa.

Zeci de rezervaţii naturale şi turismde lux

Locuitorii Sardiniei au avut întotdeauna grijă de frumuseţile naturale ale insulei, astfel că peste 600.000 de hectare sunt protejate prin lege. Datele arată că există trei parcuri naţionale, opt parcuri regionale, 60 de rezerve naturale, 24 de monumente ale naturii, 16 zone de interes naturalistic crescut, precum şi cinci oaze aflate sub patronajul WWF (World Wild Fund).

Bogăţiile de floră şi faună pot fi bine conservate şi graţie climei moderate, cu temperaturi blânde pe timp de iarnă. În acest paradis natural, sarzii au ştiut să-şi pună în valoare oraşele şi localităţile turistice, împrăştiate, precum perlele, de-a lungul litoralului.

Sardinia, ca şi insula greacă Santorini, şi-a dobândit faima turistică datorită condiţiilor de lux oferite turiştilor cu dare de mână. În micile porturi, în fiecare vară pot fi admirate unele dintre cele mai luxoase ambarcaţiuni, care participă la exclusiviste concursuri pe apă. Costa Smeralda, precum şi staţiuni ca Porto Cervo ori Porto Rotondo rămân un etalon al bogăţiei şi al luxului.

Potenţialul militar devine o prioritate

Paradisul turistic şi ecologic al Sardiniei are de suferit însă din cauze mult mai "lumeşti" care provoacă daune serioase în primul rând sănătăţii oamenilor. Recent, ministrul italian al apărării, Arturo Parisi, şi-a anunţat decizia de a mări poligonul militar situat în mijlocul insulei, transformându-l într-un "centru de excelenţă tehnologică" aflat în serviciul industriei militare şi a aliaţilor NATO. Totodată, noua bază militară ar urma să sprijine şi misiuni de război.

Această decizie s-a lovit de opoziţia vehementă a senatorului Mauro Bulgarelli (Partidul Verzilor) care a prezentat recent o interpelare parlamentară în acest sens. În sprijinul ei, oficialul italian a dat publicităţii un dosar ce conţine date şi referiri medicale la starea de sănătate a localnicilor din zona poligonului. "După diverse cercetări epidemiologice, s-a constatat o creştere semnificativă a numărului de tumori şi de maladii ale sângelui în rândul populaţiei", se poate citi în document.

În plus, Bulgarelli a denunţat faptul că Arturo Parisi nu a arătat decât vârful aisbergului din tot ceea ce urmează să se schimbe la baza militară NATO din centrul insulei. "Quirra urmează să devină un mare poligon aerospaţial, aflat la dispoziţia industriilor de armament din mai multe ţări", precizează raportul.

La viitoarea bază ar urma să fie testate avioane fără pilot, armament ghidat prin laser, motoare pentru noile generaţii de vehicule aerospaţiale. "Interesele care gravitează în jurul poligonului sunt imense", susţine Bulgarelli. "Cu cele 11.600 de hectare ale sale, acesta va fi dotat cu cele mai sofisticate arme şi urmează să devină unul dintre cele mai moderne centre militar-industriale din Europa", se mai arată în raportul prezentat de senatorul italian.

Malformaţii, rachete şi uraniu

Mauro Bulgarelli a mai arătat că, din cauza testelor cu diverse tipuri de armament efectuate de-a lungul timpului la baza militară de la Quirra, au fost semnalate tot mai multe cazuri de tumori hemolimfatice, cu o rată mult superioară faţă de media regională sau naţională.

De asemenea, s-au înregistrat numeroase cazuri de copii născuţi cu malformaţii congenitale, iar datele medicale arată că starea de sănătate a localnicilor din zonă este mult deteriorată în comparaţie cu restul insularilor, sistemul imunitar fiind evident deficitar.

"Începând cu anul 2001", se menţionează în raportul senatorului, "mai mulţi medici şi cercetători de la universitatea din Pavia şi de la cea din Milano au efectuat teste regulate, în urma plângerilor venite din partea unor militari italieni de la baza Quirra, dar şi din partea localnicilor.

Cercetările experţilor au arătat prezenţa unor nanoparticule provenite din metale grele, fie în probele de aer, fie în ţesuturile animaliere prelevate la faţa locului, fie în sângele soldaţilor. În afară de acestea, zona este intens poluată din punct de vedere magnetic, din cauza radarelor extrem de puternice folosite la poligon.

De asemenea, prezenţa unor particule de uraniu în probele de sol pare să confirme ipoteza că la baza Quirra au fost şi sunt folosite, în timpul antrenamentelor, proiectile ce conţin uraniu sărăcit. Un argument în acest sens îl constituie patologia tumorală din zonă, care seamănă izbitor cu cea denumită generic "sindromul de Balcani". Acesta a afectat un număr impresionant de militari ce au luat parte la războiul din Iugoslavia.

Civilizaţia nuragică, un mister al Sardiniei

Vestigiile a sute de sate şi morminte megalitice, precum şi prezenţa a peste 7.000 de nuraghi (construcţii în forma unor turnuri medievale, tipice Sardiniei preistorice), reprezintă mărturia uneia dintre cele mai misterioase civilizaţii mediteraneene. Istoricii nu au oferit, deocamdată, nicio explicaţie satisfăcătoare pentru originea acestor "nuragici", constructori de turnuri impresionante prin masivitate ori înălţime.

Denumiţi de greci "tirsenoy", aceştia par să aibă o origine la fel de incertă ca şi etruscii. Cu siguranţă, au fost buni navigatori, dar şi războinici, împărţiţi în mici nuclee tribale. Făceau comerţ cu fenicienii, cu micenienii şi cu etruscii. Au fost stăpânii absoluţi ai insulei pentru cel puţin 1.000 de ani (din 1500 până în 500î.Hr.). În afară de turnurile impresionante, alte structuri megalitice au caracterizat civilizaţia nuragică: aşa-numitele "morminte ale giganţilor" şi "fântânile sacre", locuri unde se desfăşurau diverse ritualuri de cult.

Enormele stele funerare din mormintele giganţilor (unele depăşesc patru metri înălţime) şi precizia extraordinară cu care au fost construite fântânile demonstrează complexitatea şi rafinamentul la care a ajuns această civilizaţie. Siturile arheologice ale nuraghilor au fost înscrise în patrimoniul cultural universal UNESCO.

Romanii şi bizantinii

Romanii s-au impus definitiv în Sardinia în anul 214 î.Hr. După o perioadă dificilă de trai alături de localnici (ostili oricărei idei de supunere faţă de ocupanţi), a urmat o integrare graduală. Atunci au luat naştere centre comerciale şi aşezări urbane prospere, precum Bithia, Nora, Tharros, Karalis. Aceasta din urmă avea să devină capitala insulei, sub numele ulterior de Cagliari.

Oraşul a fost împodobit cu multe monumente şi aici s-a construit chiar şi un amfiteatru, care este funcţional chiar şi astăzi. În partea de sud a insulei, o altă aşezare s-a dezvoltat constant: Olbia. În timpul dominaţiei romane, a fost dotată cu apeducte şi două complexuri termale. Sardinia a devenit totodată un grânar important al Romei, care a avut grijă ca insula să prospere.

După fărâmiţarea Imperiului Roman, insula a fost cucerită de vandali, dar puterea a fost preluată, în anul 534 d.Hr., de către bizantini. Sub dominaţia acestora, structurile sociale nu au suferit mari transformări, decât în domeniul religios: papa Gregorio I i-a convertit pe sarzi la creştinism.