Perla Coroanei industriei auto din România. Cum a ajuns Uzina Aro în vizorul negustorilor de automobile din întreaga lume

Automobilul Românesc Original, ARO, supranumită „Florea de colţ” a munţilor, a cunoscut gloria în anii ’70 şi ’80. În Italia, în 1972, presa vremii vorbea elogios despre un câştigător al unui mare raliu automobilistic internaţional, cel de la Prato.

Uzina ARO , în vizorul negustorilor de automobile din întreaga lume FOTO: Arhivă

Povestea detaliată o aflăm dintr-un material publicat pe site-ul aro4x4.ro. S-au aliniat la start 67 de maşini și nu lipsea niciuna din firmele consacrate. Între ele se găsea şi M-ul românesc.

„Nu mai era o maşină nerecunoscută, care să provoace numai curiozitate, ci şi multe invidii, crescând la bursa pariurilor. Şi de data aceasta avea să-şi demonstreze calităţile, urcând pe primul loc al podiumului de premiere. Cartea de vizită a automobilelor ARO devenise impresionantă. Cu greu mai puteau fi oprite în ţară trei-patru maşini dintr-o sută. Uzina musceleană devenise fântâna de leac din care ar fi sorbit toţi negustorii de automobile din lume. Exportul depăşise 96%” , susține aro4x4.ro

O astfel de maşină străbătuse 25.000 de kilometri prin Himalaya, în cadrul unei expediţii cehoslovace.

Ion Irimia se afla la Praga pentru a acorda „garanţie” la maşini. Ce face? Ia acest autoturism prăfuit şi, fără să-i mai facă vreo pregătire specială, se avântă cu el în marea întrecere automobilistică de la Pardubice. Sfidând riscul şi înfruntând aşi ai volanului, cu maşina care-l asculta ca un frate, se instalează în frunte şi, la sfârşitul cursei, rămâne îndelung pe ecranele televizoarelor, purtând după gât coroana de învingător şi trofeul de aur.

De obicei, în SUA mai puţin contează numele pilotului şi laurii câştigătorului. Autocrosurile se organizează doar pentru testarea şi reclama mărcilor de maşini. Piloţii sunt consideraţi manechine de paradă ale mărcilor de automobile. Între 60 de echipaje înscrise la concursul „Fiii Plajelor” (Oregon) a apărut şi un ARO. Un M 461 mai precis. Şi acolo era noutate.

Radu Savu, trimis pe acest continent să asiste maşina supusă la probe, povesteşte zâmbind liniştit: „Nici plugul nu se înfigea în pământ ca roţile maşinii. Când am văzut că la volanul nostru se suie un pişpirică de om, credeam că ne facem de râs. Chiar şi maşina părea o miniatură faţă de celelalte automobile gata de start. O salvau nişte cauciucuri cu profil antiderapant puse de pilot şi controlate tot de el cu un manometru chiar la începerea cursei. Mai avea şi un aparat să-i testeze aprinderea”.

În primăvara lui ’75, Ion Irimia învinge în Anglia Range Rover şi Jeep

 Ion Irimia este un controlor de calitate la ARO, chiar pe linia de montaj general. În copilărie, până să bată la poarta uzinei, pentru a învăţa meseria de mecanic, mâna nebuneşte căruţa Comisariatului militar pe Bulevardul „Pardon”, chiar pe unde circulau numai pietonii. Acum e pilot de încercare.

Deşi avea diplomă de mecanic auto şi câştigase cu ARO câteva trofee de mare răsunet în lumea automobilelor, a rămas puţin descumpănit când a auzit că trebuie să plece în Anglia, mai ales că de „Safari” nu aflase prea multe, nici măcar la cursul de limbi străine, pe care îl frecventa fără nicio absenţă, de pe lângă Serviciul Export.

Primit cu „mister” şi copleşit de atmosfera protocolară din jurul lui, s-a conformat rapid.

Şi cu nebunia cailor putere, Ion Irimia învinge în ţara insulară demnitarii lui Range Rover şi Jeep, pe lângă multe alte mărci citite de el cu greutate, şi aduce la Câmpulung trofeul pus în bătaie de Federaţia engleză de specialitate.

În America de Sud, M-ului i se ataşa un plug şi se ara cu el, înlocuind tractorul

Maşinile noastre pe post de tractor în Anzi sau lângă Olimp aveau să-i uimească şi pe specialiştii români care asigurau asistenţa tehnică şi service-ul pentru automobilele exportate pe aceste meridiane.

Datorită performanţelor şi avantajelor pe care le prezentau produsele româneşti, ele reuşesc să fie solicitate în tot mai diverse ţări.

Pe continentul latino-american, maşinile din familia M şi apoi ARO se dovedesc a fi excelente mijloace de transport, nu doar pe şosele de mare altitudine, cum sunt cele din lanţul Munţilor Anzi, ce străbat, de la Nord la Sud, o mare parte dintre state, dar şi în zonele de junglă amazoniană ori podişurile aride din Guatemala şi Nicaragua.

Astfel, în Columbia, după trecerea cu succes a probelor de testare în condiţiile de climă specifice şi ale drumurilor locale, presa avea să-i consemneze la loc de cinste performanţele, numind maşina tip M: „Taurul Carpaţilor”. 

Unul dintre cei mai experimentaţi mecanici, Cornel Stoica, după ce a umblat cu M-ul prin diverse state europene, a fost trimis în Ecuador pentru service. Acolo, în una din zile, într-un teren situat sub panta unui munte, a observat două maşini de-ale noastre, dar care aveau ataşate pluguri. S-a apropiat, pentru că nu-i venea să creadă.  Ele arau, înlocuind tractoarele! Tot în Anzi, în Chile, un alt muscelean, „Onea”, zis „Holteiul”, întâlneşte un spectacol asemănător. 

Dar nu numai din America de Sud aveau să vină asemenea veşti despre isprăvile maşinilor noastre, ci şi de pe alte continente, inclusiv din Europa.

Spre exemplu, în Grecia, Constantin Ciovică, trimis să însoţească un lot de 200 de maşini, constată că agricultorii le folosesc la cele mai variate munci.

Astfel, în satele nordice, în cele din preajma Muntelui Olimp, maşinilor le sunt ataşate pluguri pentru arat ori sunt puse la săpat şanţuri sau gropi, în vederea unor noi plantaţii de portocali, lămâi ori măslini.

Utilitatea lor este extinsă şi la stropitul livezilor de citrice, fiind dotate cu compresoare acţionate de însăşi forţa motorului prin priza de putere sau şaiba pentru curea de transmisie.