Părintele primului rucsac zburător

Cariera de inventator a lui Justin Capră a început în 1956, când a depus la Academie proiectul "aparatului portativ pentru zbor individual", cunoscut şi sub denumirea de "rucsac

Cariera de inventator a lui Justin Capră a început în 1956, când a depus la Academie proiectul "aparatului portativ pentru zbor individual", cunoscut şi sub denumirea de "rucsac zburător".

Respinge eticheta de "inventator", deşi aşa-l cunoaşte toată lumea. Zice că "inventator nu e decât Dumnezeu, noi suntem nişte proşti copişti ai lui". Şi mai zice, despre sine, că e un nemulţumit. Şi-un om dificil. Care nu s-a încadrat niciodată în norme. Invectivat şi persiflat, din pricina ideilor lui. Nu-i place să se laude lui Justin Capră. Cu toate c-ar avea cu ce. La 75 de ani "fără două-trei cuie", nemulţumitul Capră are o tolbă plină cu invenţii: rucsacul zburător, aerodina cu aterizare şi decolare verticală, automobilul cu caroserie fluidă, vehicule care consumă jumătate de litru ori un litru de benzină la suta de kilometri...

Are un umor crud, de om pe care viaţa l-a-ncercat. E critic faţă de sine, faţă de oamenii sudului, în mijlocul cărora s-a născut. "Eu m-am născut în Prahova, la Măgureni, pe 22 februarie 1933. Nu sunt prea mândru de asta, dar nu-ţi poţi alege locul naşterii. Aici e ţara lui Băşcălie Vodă. Uitaţi-vă la epigramele româîneşti, cele din Sud, care toate sunt înţepătoare.

Epigramistul Chiţescu, de pildă, râdea de Clenciu, un alt epigramist, spunându-i că are <> . Avea chelie. Şi ăsta îi răspunde:

<<Îţi admir seară de seară/Bogăţia capilară/Dar eu nu pot să-mi explic/Cum creşte părul pe nimic>> . Vedeţi? Tipic sudic. Şi celălalt îi răspunde că e sclerozat. Şi ăsta: <<Îmi spui mereu de sclerozare/De-asta ştiu bine: n-o să scap/Dar pe mine mă ia de la picioare/Nu ca pe tine, de la cap>> . Aşa şi eu, m-am confruntat cu diverse reacţii, din pricina invenţiilor mele. De la nevinovata întrebare: <> , până la invective la adresa mamei".

Începuturile, primite cu semnul crucii

Bunica din partea mamei îşi făcea cruce, popa din sat, aşijderea, când auzeau zbârnâind maşinuţele şi avioanele la care meşterea Justin Virgilius pe la cinci-şase ani. Plus că viitorul inventator era fascinat de bubuielile din Prahova, de la sfârşitul anilor '30. "Perioada războiului era foarte interesantă pentru mine: dacă nu erau bombardamente, îmi părea rău. Că la bombardamente vedeam lucruri noi, picau piese din avioane, aveam cu ce să mă joc, aveam materie primă".

Ţintă: evadarea din cazarmă

În armată i-a venit ideea rucsacului zburător: "Mă gândeam că o să pot fugi din cazarmă fără să mă vadă şeful. Am lucrat cu un mecanic, Munteanu îl chema, şi am depus proiectul la Academie în 1956. Şi mi s-a răspuns că <> . Ei, şi-n 1958 am reuşit să mă şi ridic, după multe experienţe nereuşite". "Cât anume?", mă roade curiozitatea. "Doamnă dragă, eu m‑am ridicat jumătate de metru, un metru, şi-am crezut că sunt în Ceruri... De frică. Pentru că nu m-aşteptam să mă ridic".

Cu patru ani înaintea americanilor

De brevetat, "aparatul portativ pentru zbor individual" a fost brevetat în 1958. "Şi s-a întâmplat să-l brevetez cu aproape patru ani înaintea lui Wendell Moore de la Bell Corporation. Americanii au obţinut brevetul pe 22 februarie 1962, iar noi pe 27 iulie 1958, la ora 9 dimineaţa.

Între al lor şi al nostru erau doar diferenţe de culoare: al lor era gri şi al nostru, negru. În rest, identic-identic. Al lor a fost, însă, mult mai mediatizat şi mai utilizat: s-a folosit şi-n Vietnam, a zburat şi Michael Jackson sau sosia lui în concerte, în armată, la pompieri, în Cosmos, la deplasările intercapsulare..."

Şapte aparate de zbor au ieşit din mâinile inginerului Capră, iar la îmbunătăţirea rucsacului zburător a beneficiat chiar şi de sfaturile lui Henri Coandă.

Automobilul de azi, o crimă

Odată încheiată treaba cu aviaţia, inventatorul a luat-o pe calea maşinilor ecologice, economice, convins fiind că automobilul de azi este, aşa cum zicea inginerul Radu Manicatide în 1930, "o crimă ecologică, financiară şi spaţială".

"Gândiţi-vă, un automobil ocupă locul a 30-40 de persoane şi eu n-am văzut prea multe automobile cu mai multe persoane decât şoferul. Punând la cap toate conversiile, avem 2% randament şi 98% distrugerea acestei atmosfere. De obicei, maşina are o tonă şi transportă numai 75 de kile. Eu am făcut maşini de 100 de kile, dar care duc două persoane, adică 150 de kile".

Odată ce-ţi explică teoria, inginerul începe să enumere familiile de maşinuţe la care a lucrat: a fost mai întâi Doina, apoi Soleta, apoi Virgilius, Justin, Vis... "Am ajuns acum la cel de-al 71‑lea prototip". Caracteristica principală a majorităţii maşinuţelor: consumă extrem de puţin. "Cea mai reuşită maşinuţă din acest punct de vedere consuma 0,5 litri la suta de kilometri, am făcut Bucureşti-Iaşi cu mai puţin de doi litri şi jumătate, mergând cu 70 km/h".

"Ce aveţi, dom'le? Brichetă?"

"Am avut acum doi ani o maşinuţă cu care am făcut turul ţării, cu un motor care consuma 1 litru la 100 km. Venind de la Ploieşti, m-am oprit la Snagov să pun benzină. Şi-au intrat vreo 200 de grame. Şi m-a întrebat ăla: <> ,

<> ". Ce ne facem cu nebunia din trafic? Nu există decât o soluţie. "Desfiinţarea automobilului, în forma lui de azi. Dar dacă se trece la o poducţie ecologică economică, cad nişte industrii pe orizontală. Şi deranjează social multă lume, deranjează industria de petrol, deranjează foarte multe instituţii... Eu, de pildă, am în proiect un vehicul care merge la 1-2 metri de sol şi cu care poţi depăşi obstacole.

La 20 de centimetri de sol, merge foarte bine, nu consumă mult, la înălţime, însă, e energofagă". E ocupat Justin Capră, asta-i clar, cum a fost întotdeauna, dar acum se bucură de avantajele traiului de pensionar: "În sfârşit, am timp să fac ceea ce vreau. Sâc! Că toată lumea când iese la pensie zice: <> . Eu nu gândesc aşa!"