Medicii de familie anunţă ce servicii medicale au fost eliminate, de la 1 aprilie. „Ne cerem scuze pentru situaţiile în care suntem puşi de autorităţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de familie anunţă că, de la 1 aprilie, nu se mai pot da reţete online (cu excepţia reţetei lunare pentru pacienţii cronici) Foto: Arhivă
Medicii de familie anunţă că, de la 1 aprilie, nu se mai pot da reţete online (cu excepţia reţetei lunare pentru pacienţii cronici) Foto: Arhivă

Odată cu încetarea stării de alertă pe teritoriul României, o serie de servicii medicale la medicul de familie au fost eliminate. „Nu noi suntem de vină pentru că nu mai putem acorda consultaţii la distanţă, "online", prin "telemedicină" după 1 aprilie”, precizează reprezentanţii Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) care îşi cer scuze pacienţilor pentru pentru situaţiile în care îi pune actuala legislaţie.

„În urmă cu o lună sesizam Administraţia Prezidenţială, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu privire la consecinţele încetării stării de alertă pentru pacienţi. Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie a fost invitată şi a mers alături de Societatea Naţională de Medicina Familiei la CNAS - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru a discuta despre ceea ce autorităţile trebuiau să facă pentru a elimina acele consecinţe, sau măcar să comunice pacienţilor pentru a-i pregăti asupra revenirii la "normalitatea" sistemului de sănătate dinaintea pandemiei. Am fost asiguraţi că imediat ce actele normative vor fi aprobate comunicarea va avea loc. Am aşteptat compania de informare din partea CNAS şi a Ministerului Sănătăţii, însă fără folos”, au precizat reprezentanţii Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF).

Medicii de familie anunţă că, de la 1 aprilie, nu se mai pot da reţete online (cu excepţia reţetei lunare pentru pacienţii cronici), iar consultaţiile telefonice se mai acordă doar unei anumite categorii de bolnavi.

„Nu noi suntem de vină pentru că nu mai putem acorda consultaţii la distanţă, "online", prin "telemedicină" după 1 aprilie decât pentru transmiterea reţetei lunare pacienţilor care suferă de boli cronice. Nu noi suntem, deci, de vină, atunci când suntem nevoiţi să chemăm la cabinet toţi pacienţii pentru orice problemă de sănătate, chiar dacă în ultimii doi ani am fost capabili şi am avut voie să tratăm la distanţă, mai comod pentru pacienţii care au preferat astfel, atunci când şi noi am considerat că pacientul este în siguranţă astfel”, adaugă FNPMF.

Citeşte articolul integral pe Click.ro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite