Exclusiv Locul magic din România unde tradițiile nu pot fi descrise. „Nu luați viața prea în serios, nimeni nu iese viu din ea”
0Este o nedreptate faptul că turiștii petrec, în medie, mai puțin de două nopți în Maramureș, locul care de sărbători devine un tărâm magic ale cărui tradiții nu pot fi descrise, ci trebuie trăie, simțite, spune vicepreședintele ANAT Adrian Voican.
Maramureșul este nedreptățit din punct de vedere turistic. „Turiștii care trec pe aici stau undeva, în medie, sub două nopți. Oamenii sunt în trecere prin Maramureș, asta spun cifrele”, ne spune Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și fondatorul Bibi Touring, unul dintre cei mai mari tur-operatori pe turism care promovează turismul intern din România.
Specialistul în turism ne spune de ce crede că fiecare român ar trebui să vină cel puțin o dată în viață în Maramureș și ce ar trebui să facă aici. La fel ca Delta Dunării, Maramureșul oferă experiențe unice în lume. Și nu vorbim numai de singurul cimitir din lume unde moartea este luată în râs, ci de tradițiile și peisajele vrăjite de aici, mai ales de sărbători: „Trăirea țăranului din Maramureș e autentică. Ce ne spune Cimitirul Vesel din Săpânța? Nu luați viața prea în serios, că nimeni nu iese viu din ea”.
Adrian Voican explică și cum poate fi „vindecat” Maramureșul de kitsch-ul care riscă să „înfrumusețeze” casele tradiționale cu termopane, inox și panouri solare, dar și cum pot fi salvați meșterii populari, care cu greu fac față produselor chinezești mult mai ieftine.
Adevărul: De ce este obligatoriu pentru fiecare român să vină măcar o dată în viață în Maramureș?
Adrian Voican: Dacă nu vii, nici nu poți să înțelegi din explicații. Maramureșul se simte, nu se povestește. Sau chiar dacă se povestește, nu e decât o anticamera vizitei reale în Maramureș. Maramureșul te vrăjește. Tradiția de Paști în Maramureș m-a impresionat. Evocă acele trăiri din copilărie și nimeni nu poate să fie rece la simțirea ingenuă a copilăriei, când ai simțit vacanța aproape de bunici, de părinți, de tradiții, de Paștele cu ciocnit de ouă roșii, cu cozonac, cu bunica care pregătește cozonacul și tu, copil, participi cu ochii măriți așa de emoție că faci parte dintr-o tradiție specială și ești cumva privilegiat să faci parte din tradiția asta. Asta e Maramureș, o trăire. Tradițiile trebuie să le simți. Nu e atâta despre câte camere, cât de moderne sunt, nici măcar la vârsta asta nu te gândești cât de dulce e pălinca sau horinca de Maramureș, dar te gândești la trăirea ta de copil care parcă ești rupt din rai și pus aici pe pământul ăsta al Maramureșului. Și da, stârnește în tine o emoție. Uneori e tare greu să o descrii. Trebuie să o simți pur și simplu.
„Oamenii sunt în trecere prin Maramureș, asta spun cifrele”
Ca destinație turistică, cum a evoluat Maramureșul în ultimii ani și cum îl vedeți în viitor?
Dacă ne întoarcem la cifre seci, 2024 a fost un an de vârf pentru turismul maramureșean. Am văzut 311.000 de sosiri la unitățile de cazare clasificate din Maramureș, un top al ultimilor ani, în creștere cu 4,5% față de anul precedent, 2023.
Din păcate, foarte puține nopți de cazare. Nici măcar nu sunt 600.000 de nopți de cazare, deci media e undeva sub două nopți de rămas în Maramureș. În loc să stai, să te bucuri de Maramureș, mai ales că trebuie să parcurgi o distanță foarte mare ca să ajungi aici din alte colțuri ale țării. Oamenii sunt în trecere prin Maramureș, asta spun cifrele.
Și atunci, ce poți să vezi din viteza mașinii? Te oprești aici, acolo. Nu simți cu adevărat ospitalitatea maramureșenilor și tradiția asta de veacuri.
Parcă acum când în anul de grație 2025 vedem cum toată istoria lumii e răscolită și te gândești că sunt țări cu o istorie de 100-200 de ani care vor să-și asume toată istoria lumii și te gândești că noi eram am aici de mii de ani. Și asta nu se dezrădăcinează, nu se rupe. Asta se transmite. Și iarăși spun. Nu poți să descrii în cuvinte, uneori, trebuie să simți aici căldura oamenilor, căldura locurilor, istoria, uneori tragică, alteori plină de bucurie. Și simți cumva că faci parte din lumea asta a Maramureșului. Și din dansul popular și din... trăirea populară de aici.
Cineva spunea, „suntem niște țărani”. Și te gândești oare e peiorativ sau e de laudă? Dar toată lumea a simțit asta de laudă.
Asta ce înseamnă? Că trăirea țăranului din Maramureș e autentică. Ce ne spune Cimitirul Vesel din Săpânța? „Nu luați viața prea în serios, că nimeni nu iese viu din ea”.
Și atunci... e un fel de umor, de ironie, care te îndeamnă să te bucuri de ziua de azi, bucură-te de iubire, bucură-te de soare, bucură-te de primăvara care ne înconjoară, chiar dacă mâine dimineata se face frig sau se anunță ceva ninsoare, pentru că știi sigur că după iarnă tot primăvara şi vara are să vie. Așa e Maramureșul. Iar sentimentele aici sunt profunde și sunt legate de rădăcini. Ai senzația că ai stat prea puțin în Maramureș, oricât ai stat și vrei să revii și te simți puțin parte din Maramureșul ăsta. Iar aici simți ceva ce poate fi caracterizat cu un cuvânt modern - coeziune. Am mers în multe locuri din țară. Am mers într-o foarte multă locuri, în toată România. Dar sentimentul ăsta de unitate, că unitatea e mai presus de ceea ce ne desparte, poate nu l-am simțit nicăieri atât de puternic ca aici în Maramureș. Ăsta, repet, e un sentiment care nu se poate povesti. Îl simți, ți se umple inima și ai o bucurie și zici: „băi, da, unde sunt ai mei? Parcă i-aș aduce și pe ei să vadă ce e, să simtă ce am simțit eu în Maramureș, că nu cred că am cuvinte să povestesc”. Ăsta e Maramureșul.
„Turismul religios e puternic”
Cât credeți că ar fi un minimum de nopți pe care ar trebui să-l petreci în Maramureș ca să înțelegi aceste lucruri?
Sejurul în franceza înseamnă 6 zile, deci minimum 6 zile. Oricum e mult mai mult decât puțin sub 2 zile cât e media acum. Eu cred ca nu trebuie sa aduni o viață să vii în Maramureș. Sejurul meu pentru Maramureș e o viață de om.
Spuneți-ne trei experiențe care nu trebuie ratate în Maramureș?
Iar trei lucruri pe care le-aș face aici și ca profesionist în turism, nu doar ca îndrăgostit de locurile astea, e turismul religios, ca sa nu-i zic neapărat ecumenic.
Deci turismul religios e puternic. Să nu uitam ca aici s-a născut al treilea patriarh al României, Iustinian Chira. Și nu e o întâmplare. La Dumnezeu nimic nu e întâmplător. Iar bisericile și tradițiile de aici sunt uluitoare. Bârsana e uluitoare, Săpânța și Peri sunt uluitoare, străpung cerul. Durerea omului de aici ta fost transpusă în 75 de metri de turlă de biserică de lemn, care zgârie cerul, să strige la Dumnezeu: „ce-i cu durerea asta a noastră de o simțim”. E cumva și dulce, dar e și strigăt de durere și de rană și de sânge. Bisericile UNESCO din Maramureș sunt ceva magic.
Dumnezeu cumva înțelege asta, pentru că și el a fost o rană pe cruce și a dat putere oamenilor. E un paradox, credința e un paradox și Maramureșul e un paradox.
Al doilea lucru pe care l-aș vedea aici este, hai sa zicem, turismul acesta modern de Borșa, unde avem pârtii extraordinare. Oamenii sunt ardeleni și se pun cu rost pe treabă și când fac ceva, fac ceva cu simț de răspunde.
Mi-aduc aminte că am fost la Chișinău cu primarul din Borșa. L-am văzut ca și-a luat telegondola în brațe și a venit cu ea la Chișinău și a pus-o în mijlocul târgului de turism de la Chișinău. Am zis: „mă, tu nu esti întreg!” Zice: „normal ca nu sunt întreg, dar o fac pentru maramureșenii mei”.
Și la fel am simțit aceasta inimă care bate puternic până la sacrificiu în cele mai mici locuri. Poate sunt mașinile ecologice de spălat rufe, care se cheamă vâltorile din Maramureș. Am simțit-o în horinca de Maramureș și atunci zic, „mă, oamenii ăștia când fac ceva fac cu simț de răspundere”.
Și turismul gastronomic e panică. Daca vii nepregătit, cazi victimă. Nu te scot doi nutriționiști care sa lucreze cu tine ziua și noaptea, unul ziua, unul noapte, ca sa te scoata la lumină. După 3 zile petrecute aici ești praf și pulbere Astăzi la micul dejun, am crezut ca nu e adevarat: când am vazut acolo 3 feluri de mămăliguță, cu 3 feluri brânză, cu cârnăciori, cu de toate, dar pe de partea cealaltă și cu dulceață de căpșuni sau de afine din producție locală, și zicea: „asta e făcută de mine” și mai vine și mai vine. Deci masa aia era ca o masă de nuntă. „Stai frate că e mic dejun. Voi ce mai faceți la prânz?” Da, te relaxezi cumva aici, te simți ca în picior de plai pe o gura de rai. Asta e Maramureșul. Și cred că mai mult de asta n-am cuvinte să spun.
Cum păstrăm Maramureșul autentic, fără termopane, inox și panouri solare
Cum credeți ca putem să păstrăm autenticitatea Maramureșului și să evităm elemente moderne de construcții, cum ar fi gemurile termopan albe care strică aspectul caselor tradiționale, inoxul, panourile solare, acoperișurile din tablă lucioasă, uneori colorată?
Acum și nemții, dar și francezii sunt foarte disciplinați. Nu știu dacă au conștiința că asta e valoarea lor, tradiția, și nu vor s-o strice ca să nu scadă valoarea sau poate la început a fost impus cu forta. Nu știu să răspund. Dar e adevărat că acolo unde apar banii și banii făcuți ușor, mușchii mei și banii mei sunt mai puternici decât primarul și reușesc să construiesc cum vreau eu.
Nu e bine, dar dacă nu vezi e prea târziu. Așa e în toată România, așa e în Vama Veche, așa e în Eforie, așa e în Bran și în Moieciu. Eu cred că viața merge înainte, până nu dai cu capul de pragul de sus, nu-l vezi pe ăla de jos. Până când nu vezi că e rău ce ai făcut și nu vezi cu ochii tăi și nu simți asta, nu te întorci.
La început cumva, ești sărac și ai făcut trei camere și o pensiune frumoasă. Și ai făcut șase camere și mai faci o cameră. Dar ea n-a fost făcută de la început. Iar această „dezvoltare”, care e de fapt o adăugare și o cârpire, la un moment dat trebuie toată dată jos și făcut ceva cu cap și coadă. Ori asta e tare dureros, că parcă n-ai puterea asta să faci lucrul ăsta, dar nici tu nu mai poți să te întorci la ce ai fost și ai ajuns la ceea ce noi numim cu un cuvânt, și el împrumutat, kitsch. Adică vrea să fie grozav, dar de fapt nu-i. Lipsește armonia. Și vin de multe ori investitori din afară, de fapt, vin oameni din afară, care se îndrăgostesc de locurile astea, văd incredibila valoare a tradiției și se ating de ea ca un arheolog care vine cu periuța să nu strice vestigiul pe care l-au găsit de acu 2.000, 5.000, 10.000 de ani. Normal că atunci cand vrei sa aduci un turist străin baia trebuie sa funcționeze și trebuie să ai apă caldă. Nu poți să te mai duci în fundul curții. Dar în rest, nu dărâmi soba de la bunica. Nimic. Păstrez toate iile, chiar dacă sunt puțin afectate de timp. Dacă ai o ie de-acu 150 de ani, o păstrezi ca pe o comoară vie. Ori pentru asta trebuie să mai treacă o generație. Adică și noi aruncăm radiourile vechi, dar peste încă 20 de ani s-ar putea să fie istoria industriei românești. Și zici: „stai puțin că asta e de colecție deja”.
Deci dacă le aruncăm după 30 de ani, sunt vechituri. Dar dacă le regăsim după 60 de ani, deja sunt piese de colecție. Ori pentru străini e mult mai ușor să vadă asta, că ei sunt la 30 de ani de noi și atunci pentru ei sunt deja piese de colecție și le văd valoarea. Și te miri că găsești, nu știu, la Cund, un om precum Jonas care a luat 10 case săsești abandonate și face din ele un rai în care nu vinde decât brânză tranzițională locală din sat și ceapă din grădină și așa mai departe. Și păstrăvul e din râu, nu e de la Metro. Și valoarea asta e grozavă, dar nu se întoarce ca un return of investment imediat, peste noapte. Pentru că ea nu e imediat apreciată. Și atunci îți trebuie o răbdare de fier, și ardelenii au răbdare, ca această valoare să fie descoperită.
Se spune că oamenilor nu le place deloc să li se vândă, dar le place foarte mult sa cumpere. Sa fie alegerea lor. Nu sa vină un vânzător șmecher și versat care sa-i amețească până cumpără. Nu le place asta. Intruziunea în viața lor nu le place. Dar daca îl lași în ritmul lui, tare mult îi place să aleagă și să cumpere. Și dacă avem această înțelepciune să lăsăm turistul să descopere valoarea autentică, o să fim încântați cât de fidel rămâne valorilor românești și cât de tare devine ambasador al României și al valorilor românești și al turismului românesc la el acasă.
Dacă ați putea să faceți un singur lucru pentru turismul din Maramureș, care ar fi el?
Să aibă răbdare și să fie dezamăgit dacă rezultatele nu vin imediat.
Cum salvăm meșterii populari. „Dacă faci din coacăze, poate nu mai are preț, poate și 1.000 de euro e puțin”
În Borșa, majoritatea pensiunilor au fost construite nu pentru a funcționa ca afaceri în turism, ci mai degrabă sunt pe post de hobby. Oamenii au făcut bani în străinătate și fac o pensiune pentru soție sau copiii. Ei nu depind de funcționarea pensiunii. Ce înseamnă acest sistem pentru turism?
Îi și bună, nici nu-i bună! E bună că faci ce-ți place și nu faci rabat la valori. Și nu-i bună că, așa cum spuneam, nu-i imediat profitabilă. Un specialist în vânzare de turism ar spune: „stai bă, că tu ai cheltuit prea mulți bani aici pentru ce trebuie. Și asta nu se întoarce imediat.” Dar el a făcut-o cu drag. Iar dragul ăsta trece dincolo de „return of investment” din aceasta mercantil imediat. Deci, pe de o parte nu-i bine. Adică la prima vedere, unul care se pricepe ar râde: „Ce-ai făcut tu aici? Cât îți scoți tu banii? Care-i treaba?” Pe termen lung, un produs bun pus pe piață, creează piață. Așa cum vânătorul nu trage unde e acum căprioara, ci unde o să fie căprioară când ajunge glonțul la ea, așa trebuie și cu produsul turistic, pentru că se construiești o casă, un hotel, un obiectiv turistic, să-l modernizezi, un oraș, nu-i pentru acum, e pentru următorii 50 de ani.
Și atunci dacă te grăbești să fie valabil azi, poate apuci un an de succes, dar deja nu mai e actual. Dar dacă te gândești la ceea ce e peren, ceea ce e valoare tradițională, depășește moda care e schimbătoare și rămâne acolo. Iar ardelenii au faima asta că lor ne place lucrul bine făcut. Adică ai putea să faci o cabană sau un mobilier și dintr-o scândură de lemn, dar el face dintr-un copac. Pe moment nu e economic, dar pe termen lung zice lumea: „băi frate, omul ăsta a făcut de-adevăratelea. N-a făcut așa ca să scoată banii mâine”. Și asta impune și respect și apreciere, și o anumită fidelitate. Păi ce fac oamenii ăștia? Care e misterul? De ce fac așa? Că ar putea să facă mult mai simplu.
Ne spunea mai deunăzi un împătimit de pălincie: „aș putea să fac alcool din cereale, că e mai ieftin. Și tot atâtea grade îs. Și acciza tot atâta e. E mult mai ieftin să faci din cereale. Mă, dar eu fac din prune. E mai chinuit, dar cu cât e mai mare chinul sau munca, cu atât mai mult durează. Ăsta e un lucru pe care îl simți, e greu să-l explici, ba chiar te contrariază la început. Și la urmă poate începi să simți. Nu zic să înțelegi, dar poate încep să simți: „Dacă trebuie să faci un cazan de țuică, de ce ai nevoie de 10 hectare în jurul tău?” Și zici, „dar poate nici omul ăsta nu e nebun”. Și zici „băi, ia sa mai vin eu să mai inteleg, că parcă n-am înțeles chiar exact despre ce e vorba aici. Și asta e frumusețea.”
Pe de altă parte, meșterii populari sunt într-o competiție foarte dură cu produse importate din China. Ce trebuie făcut pentru ca ei să nu renunțe la meșteșug, pentru că viața lor e foarte grea și fiii/nepoții nu prea mai vor, din cauza asta.
Ce mă întrebi tu aici în Maramureș poate să fie valabil și la Corund și la Horezu. E adevărat, chinezii pot să facă mult mai ieftin ceramica, să semene cât de cât. Dar pe măsură ce unii se dau bătuți și se închid atelierele tradiționale, cei care rămân autentici au tot mai multă valoare. Există un termen care descrie acest lucru - raritate. Nu neapărat valoare intrinsecă, dar faptul că ceva e rar determină creșterea valorii.
Producția de pălincă și lichioruri de fructe. Dacă faci din coacăze sau dacă faci din cireșe negre, poate nu mai are preț. Adică poate și 1.000 de euro e puțin sau 2000 de euro. Dacă îl mai pui și în lemn sculptat de mână, sau și sticla o faci manual, n-o pui pe bandă, că producția e atât de mică că de ce ar trebui să îmbuteliezi în 5 minute ce produci într-un an? Nu mai bine treci la producția manuală de sticlă, cu răbdare, o băutură rară și deodată are altă valoare... Și nu te grăbești să o vinzi, că nu vrei să o termini, că nu faci mâine iarăși, nu știu cât. Și atunci...raritatea îi dă o altă valoare.
Iar pe ritmul ăsta așa „no stai să cujet” merge foarte bine.
Dacă trebuie să fac un cadou deosebit! Ce contează ca e o palincă de 1 leu sau de 3 lei? Ba da, asta care e top of the top. Și el știe și eu știu că am dat mulți bani. Nu știu cât a costat făcutul, că nu-i prețul după cât a costat făcutl. E prețul de după cât de mult suflet ai pus în el. Și după cate rară e, zici: „wow, pe asta o las nepoților”. Și uite așa se naște o poveste autentică în Maramureș. Și te întorci.
Deci, să lași piața să se regleze singură, fără un ajutor de la stat pentru acești meșteri?
Greu să aștepți de la stat ceva. Știi cum e cu statul? Statul se mișcă în economie ca un elefant într-un magazin de porțelan. E atât de greu și de lent, și întâi sparge și strică înainte să facă ceva, încât noi ne-am dorit statul nu să ne ajute, dar să nu ne încurce.
Se încarcă comentariile...
