Îndoieli privind voucherele de vacanță. ANT: „Nu toți oamenii au bani să pună cei 800 de lei”
0Noile reguli privind acordarea voucherelor de vacanță din acest an ar putea avea efecte profunde asupra turismului intern, a declarat vineri vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) Adrian Voican.

El a atras atenţia că foarte mulţi bugetari vor renunţa la aceste vouchere de vacanţă, iar economia românească de fapt va pierde, pentru că acei bani s-ar fi întors sub formă de taxe, impozite, TVA, plus că ar fi contribuit şi la dezvoltarea comunităţilor locale.
„Ideea era că poate nu toţi oamenii au bani să pună din buzunar şi atunci voucherul de vacanţă de 1.600 lei era binevenit. Sau măcar 800 lei dacă îi dădeai, putea să plece un weekend, două, la munte sau mai punea ceva din buzunar, dar nu toţi banii să-i pună dinainte, pentru că foarte mulţi vor renunţa şi de fapt rezultatele se vor vedea în turismul românesc şi în sănătatea oamenilor în anii care vor veni, pentru că deodată vor dispărea, odată cu aceşti bani care au fost ca un catalizator pentru turism - îi puneai şi îi luai înapoi, ca şi Guvern, îţi veneau înapoi prin taxe, impozite, impozit pe venit, CASS, TVA şi prin dezvoltarea comunităţilor locale -, nu o să mai vină nici banii ăştia înapoi şi o să scadă...Deci, ce am economisit pe mere, pierdem pe pere. Nu! Ar trebui să ne întrebe şi pe noi, cei din industrie, care cunoaştem acest subiect foarte bine şi îl vedem funcţionând", a explicat vicepreşedintele ANAT.
Voican a subliniat că, prin modul în care se doreşte a se acorda acum voucherele de vacanţă, este posibil ca impactul lor în economie să se reducă la un sfert sau chiar mai puţin.
„Tocmai ne bucurasem că au trecut de pe hârtie pe card şi atunci nu mai putea să-l dea Ionel lui Gigel voucherul respectiv pe hârtie, ci a crescut securitatea voucherului de vacanţă. Şi vedeam investiţii pe termen lung în turismul românesc, datorită faptului că investitorii vedeau că există o politică de susţinere a turismului românesc pe termen lung. Să nu uităm că voucherele de vacanţă au fost garantate până în decembrie 2026 şi hocus pocus, prin ordonanţa trenuleţ, s-au redus la jumate, iar acum, prin felul în care se doreşte a fi aplicată, s-ar putea să constatăm că se reduce la un sfert sau mai puţin impactul lor în economie. Şi dacă se vor închide business-uri sau vor scădea foarte mult veniturile, ne întrebăm ce am reuşit cu această economie la buget", a transmis acesta.
Cele două variante luate în calcul
Întrebat care ar putea fi variantele mai bune de acordare a voucherelor, Adrian Voican a răspuns: „În primul rând, cred că cea mai simplă dintre variante trebuie să fie cea mai bună".
„Există două păreri în acest moment: trebuie ori să dea 800 de lei şi gata, fiecare face ce vrea cu ei, fără condiţionări complicate, greu de pus în practică, greu de urmărit. Ce să faci? Să transformăm în poliţişti 3.000 de agenţii de turism şi 20.000 de unităţi de cazare din ţară să-l verifice dacă a cumpărat de 1.600, poate a cumpărat întâi un weekend, apoi alt weekend, n-are cum să facă asta, poate banii sunt de anul trecut, că nu toţi banii sunt consumaţi din voucherul de anul trecut, n-ai cum să faci poliţia asta la consumator, la agentul economic unde se cumpără vacanţa, hotel sau agenţie. Deci, există două variante: sau să dea 800 de lei şi gata, cea mai simplă, dar cumva perdantă, pentru că nu sunt decât jumătate din bani în economie. Cealaltă variantă este ca omul să-şi dea un acord pur şi simplu, ca la orice reţinere pe care o are pe stat, să-i reţină 800 de lei şi să primească în locul lor dublu. Unii vor vrea, unii nu vor vrea", este de părere reprezentantul tur-operatorilor.
Oficialul ANAT a precizat că este în desfăşurare, împreună cu emitenţii de vouchere de vacanţă, un studiu de impact pentru a vedea cât interes există din partea bugetarilor să mai ia aceste vouchere.
„Facem acum un studiu de impact împreună cu emitenţii de vouchere de vacanţă să vedem dacă obligaţia aceasta de a pune acum 800 de lei ca să beneficiezi de un voucher cu care să te duci în vacanţă mai târziu, în următorul an, merită sau nu merită pentru jumătate din bugetari, pentru că, dacă sub jumătate din bugetari ar pune 800 ca să primească 1.600, mai bine dai 800 la toţi şi un milion şi ceva de bugetari vor primi 800 de lei şi vor face ce cred cu ei. Vor merge o vacanţă mai scurtă sau vor pune mai mulţi bani din buzunar, dar asta la latitudinea fiecăruia, fără să îi fie impus. Deci, două variante; ori contribuţia asta să fie reţinută pe stat la angajator, sigur, cu acordul angajatului, aşa cum se reţin rate sau alte lucruri de felul ăsta, fie dai 800 de lei şi gata. Important ar fi să fie cât mai mulţi bani din aceştia pe piaţă, ca să stimuleze consumul de vacanţe în România, pentru că, altfel, balanţa valutară a României se va înrăutăţi şi mai mult. Şi aşa este acum 1 la 4. Două miliarde aducem în ţară şi 8 miliarde şi ceva pleacă din ţară în vacanţe internaţionale. Pur şi simplu trimitem afară banii din economia românească şi ne plângem că bugetul e pe minus", a subliniat Voican.
Tanczos Barna: Mi se pare normal ca cei care vor să aibă vouchere să contribuie
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că decizia de a nu anula complet voucherele de vacanţă a fost una bună, în caz contrar fiind o lovitură pentru industria HoReCa. În opinia sa, dacă cineva doreşte să beneficieze de un sprijin este normal să aibă şi o contribuţie proprie,
Acesta a precizat că, zilele trecute, au început discuţiile privind modalitatea de aplicare a acestei măsuri.
„Am început zilele trecute. Am primit o solicitare de la ministerul de resort pentru a avea o întâlnire pe această temă. Eu cred că a fost o decizie bună de a nu anula complet voucherele de vacanţă, pentru că ar fi fost o lovitură cruntă pentru industria hotelieră şi pentru HoReCa în general. În acelaşi timp, cred că, dacă cineva doreşte să beneficieze de un sprijin, este normal să aibă şi o contribuţie personală. 800 lei cu 800 lei. Este o sumă care vine, pe de o parte, în sprijinul domeniului HoReCa, în acelaşi timp, cine doreşte să beneficieze de o subvenţie, de un sprijin, vine şi cu o contribuţie personală. Lucrurile pot intra pe făgaş normal. Dacă ministerul de resort, ministerul de linie, Ministerul Economiei, are nevoie de sprijinul nostru, suntem deschişi oricând să-i oferim orice sprijin, de norme, de detaliere, dacă este nevoie de aşa ceva", a spus Tanczos Barna.
Ministrul a subliniat că pentru cei 800 de lei de la buget se vor aplica impozitul pe venit şi CASS.
„Regulile nu s-au schimbat. Regulile rămân aşa cum au fost până acum", a punctat Tanczos Barna.
Întrebat dacă angajatului i se va opri contribuţia din salariu, ministrul Finanţelor a precizat că nu, ci va trebui să plătească şi să facă dovada „că a plătit o factură de cel puţin de 1.600 lei de persoană şi atunci o să primească şi voucherul de vacanţă".
Conform Ordonanţei de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025 ("Ordonanţa trenuleţ"), instituţiile publice acordă vouchere de vacanţă în cuantum de 800 lei, în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025, personalului ale cărui salarii de bază nete din luna anterioară acordării acestora sunt de până la 8.000 lei. Voucherele de vacanţă emise în cursul anului 2025 se utilizează pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea pachetelor de servicii turistice achiziţionate, respectiv 800 de lei, pentru achiziţionarea de pachete de servicii turistice în valoare de cel puţin 1.600 lei.