Cum pot fi accesate creditele de stat pentru studenți și familii tinere

0
Publicat:

Normele de aplicare pentru programele Student Invest şi Family Start prin care tinerii pot accesa credite garantate de stat și cu dobândă subvenționată, derulate de Ministerul Familiei, au fost publicate în Monitorul Oficial. Cei interesați vor putea cere credite băncilor participante în a doua jumătate a lunii octombrie.

Tinerii vor putea primi credite garantate de stat, cu dobândă mică Foto: Shutterstock
Tinerii vor putea primi credite garantate de stat, cu dobândă mică Foto: Shutterstock

A fost publicat în Monitorul Oficial regulamentul celor două programe de creditare cu garanţia statului şi dobândă subvenţionată, Student Invest şi Family Start, a anunţat Gabriela Firea, ieri, în prima zi a noului an universitar.

Din acest moment, băncile se vor putea înscrie în program, a mai spus aceasta, iar tinerii sunt aşteptaţi să acceseze aceste credite. „Prin programele «Student lnvest» şi «Family Start» vor putea fi accesate credite garantate de stat în proporţie de 80% şi cu dobânzi subvenţionate. Tinerii vor achita la final tot atât cât au împrumutat. În plus, sumele vor putea fi rambursate în maximum 10 ani”, a explicat ministrul Familiei. 

Până pe 14 octombrie, băncile interesate să participe pot trimite cererile de înscriere către Fondul Român de Contragarantare, în așa fel încât să fie incluse ca participante la programe, pentru ca mai apoi să fie lansate produsele financiare pentru cei interesați.

Perioadă de grație de 5 ani

Cu toate acestea, numărul celor care se vor bucura de aceste facilități este redus. Programul Student Invest va putea fi accesat de 5.000 de beneficiari, cu vârste cuprinse între 18 ani împliniți și 31 de ani neîmpliniți, care urmează cursurile unei instituții de învățământ superior acreditat sau autorizat din România. Un student va putea accesa un credit de maximum 50.000 de lei într-o singură tranșă sau mai multe, în funcție de documentele justificative, pentru: plata taxelor școlare până la nivel de doctorat; plata cărților și a rechizitelor; costul publicării cărților sau al studiilor de specialitate; taxa de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și cheltuielile de transport pentru deplasări; achiziția de calculatoare, laptopuri, imprimante, softuri de specialitate; plata chiriei, în limita a 300 euro/lună; plata locurilor de cazare în căminele studențești; parte din sau avans pentru achiziția unei locuințe; cheltuieli cu transportul pentru bursele Erasmus, în baza documentelor justificative (convenție, adeverință sau alt document care atestă înscrierea în program); decontarea, pentru studenții care sunt părinți, a cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele after school sau a taxelor pentru cursuri extrașcolare, fiind enumerate cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotică și programare, pictură, artă sau alte cursuri de dezvoltare personală; costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale; investigații medicale complexe recomandate de medici în cazul studenților care se confruntă cu probleme de sănătate prin stabilirea unui plafon de plată/decontare până la 10.000 de lei.

Pentru acordarea creditului garantat de stat în proporție de 80%, studentul va trebui să aibă cel puțin un codebitor, dacă nu este angajat. 

Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, din momentul acordării, incluzând aici și perioada de garație de 5 ani stabilită de comun acord cu banca. Ratele scadente neplătite la timp vor fi recuperate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în baza unui titlu executoriu.

”Family Start până la 45 de ani”

În programul „Family Start”, suma maximă care poate fi împrumutată este de 75.000 de lei. Grupul-țintă este reprezentat din tinerii cu vârste între 18 ani împliniți și 45 de ani neîmpliniți care vor să-și întemeieze o familie și care au venituri de până la maximum 7.500 de lei net per familie, luându-se în calcul veniturile ambilor soţi sau parteneri de viaţă.

Banii vor putea fi folosiți pentru cheltuieli legate de cununia civilă, cea religioasă – în limita a 20.000 lei, decontarea sau plata către furnizorii de servicii urmând să se facă în termen de trei luni de la data evenimentului; plata cheltuielilor cu spitalizarea în cazul nașterilor; plata cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele after school sau a taxelor pentru cursuri extrașcolare, fiind enumerate cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotică și programare, pictură, artă; avansul pentru achiziția unei mașini cu șapte locuri sau a unui autoturism adaptat pentru persoanele cu dizabilități; cheltuieli aferente taxelor de studii, inclusiv licență, master, doctorat, precum și a celor aferente cărților de specialitate și rechizitelor; cheltuielile aferente publicării cărților sau a studiilor de specialitate, inclusiv a celor editate în formate accesibile persoanelor cu dizabilităţi; plata taxelor de participare la manifestări științifice și concursuri și cheltuieli de transport pentru deplasări; achiziționarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, softuri de specialitate, inclusiv a celor având încorporate tehnologii de acces pentru persoanele cu dizabilităţi; plata chiriei, în limita a 300 de euro/lună; parte din sau avans pentru achiziția unei locuințe; costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale; investigații medicale complexe recomandate de medici în cazul studenţilor care se confruntă cu probleme de sănătate prin stabilirea unui plafon de plată/decontare până la 10.000 de lei.

Potrivit normativelor adoptate, pentru acest an plafonul de garantare în acest program va fi de 250 de milioane de lei, ceea ce înseamnă maximum 333 de beneficiari.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite