Cele mai bune metode pentru a stimula productivitatea angajaţilor tăi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
s

Potrivit unor studii recente, aproape 70% dintre angajaţi recunosc că slujba lor nu le aduce nicio satisfacţie financiară sau personală. Procentul e îngrijorător, dacă luăm în considerare faptul că nemulţumirile angajaţilor se răsfrâng, în general, şi asupra productivităţii lor, iar aceasta poate duce, pe termen lung, la pierderi financiare considerabile pentru companie.

Vestea bună e că managerii pot lua câteva măsuri preventive, astfel încât compania să nu ajungă să fie nevoită să se confrunte cu o asemenea problemă. Dacă ţii cont de câteva lucruri simple vei descoperi că nu e chiar atât de greu să îţi păstrezi angajaţii fericiţi, şi, implicit, productivi.

Dă-le posibilitatea să lucreze (şi) de acasă

Studiile arată că angajaţilor cărora li se permite să lucreze (şi) de acasă sunt mult mai productivi decât cei care stau cinci zile pe săptămână la birou. În plus, starea lor de spirit e mult mai bună. Marile companii din străinătate au înţeles repede că, pe lângă asta, programul flexibil le permite să facă economii importante şi la energie electrică, consumabile şi aşa mai departe. Programul flexibil poate deveni un atu inclusiv atunci când vine vorba de recrutare. O companie care include acest beneficiu în oferta de angajare va fi mult mai atractivă decât una în care nu există posibilitatea de a lucra „remote”.

Vouchere  de vacanţă

Voucherele de vacanţă sunt, practic, tichete cu ajutorul cărora angajaţii tăi pot cumpăra diverse servicii turistice (cazare, transport, masă etc.). Aceste vouchere de vacanţă sunt 100% deductibile conform Codului Fiscal. Mai mult, îi încurajează pe angajaţii tăi să plece mai des în concediu. Un angajat care îşi permite să plece în mai multe vacanţe va fi mult mai relaxat şi, cel mai probabil, mult mai productiv atunci când se întoarce la muncă. Foarte multe companii din ţara noastră au început să ofere, în ultimii ani, acest beneficiu, iar productivitatea angajaţilor lor a crescut.

Teambuildinguri

Teambuildingurile necesită investiţii mai mari, dar rezultatele sunt pe măsură. O echipă care a avut parte de cel puţin un teambuilding va fi, cel mai probabil, mult mai unită şi mult mai productivă. Cu alte cuvinte, un teambuilding îi poate ajuta pe angajaţii tăi să se cunoască mai bine, să îşi descopere pasiuni comune şi să rezoneze mult mai bine unii cu alţii. O echipă în care oamenii se cunosc foarte bine va funcţiona mai bine şi, implicit, productivitatea ei va fi mai mare.

Traininguri şi programe de dezvoltare continuă

Dacă răsfoieşti studiile făcute de companiile de consultanţă, vei descoperi că majoritatea angajaţilor spun că nu şi-ar dori ca procesul lor de învăţare să se oprească la scurt timp după ce s-au angajat. Prin urmare şansele să dai greş atunci când le oferi angajaţilor tăi acces la diverse programe de dezvoltare sau traininguri sunt foarte mici. Pe lângă faptul că îi ajuţi să înveţe lucruri noi sau să îşi dezvolte abilităţile pe care le aveau deja, nu uita că angajaţii vor pune aceste competenţe noi în slujba locului unde lucrează, adică le vor folosi în folosul companiei tale. Cu alte cuvinte, o astfel de investiţie poate creşte performanţa angajaţilor tăi şi, implicit, rezultatele de business.

Mici „atenţii” din partea companiei

Spaţii în care angajaţii se pot retrage (chiar şi câteva minute) pentru a se deconecta, fructe proaspete în fiecare dimineaţă la birou, cafea din partea companiei, poate şi câteva trotinete la birou, care să poată fi luate cu împrumut oricând - toate aceste lucruri pot părea mărunte la prima vedere, dar îi pot face foarte fericiţi pe majoritatea angajaţilor tăi. Un angajat care simte că nu e o simplă rotiţă într-un mecanism şi că bunăstarea lui e importantă pentru angajator va începe, cel mai probabil, să fie şi mult mai preocupat de munca lui şi, prin urmare, mult mai productiv.

Ce alte idei ai mai putea folosi pentru a-ţi păstra angajaţii fericiţi:

  • Încurajează-ţi salariaţii să ia pauze scurte (de cinci-zece minute) la fiecare 90 de minute     lucrate. Studiile au arătat că acest tip de pauză sporeşte productivitatea în rândul angajaţilor.
  • Răsplăteşte-i pe cei mai dedicaţi dintre ei. De exemplu, la fiecare doi ani pe care angajatul tău i-a petrecut în companie, ai putea să îi oferi o lună concediu.
  • Zilele tematice pot creşte implicarea la nivel de echipe. Ziua Ochelarilor de Soare sau Ziua în care îţi Aduci la Muncă Animalul de Companie pot creşte moralul, implicarea şi, implicit, productivitatea angajaţilor tăi.
  • Încurajează-i să folosească automobile în comun. Cum poţi face asta? Le poţi oferi, de exemplu, o agendă sau un card pe care să îşi noteze fiecare zi în care au folosit un taxi împreună cu alt coleg şi, la final de lună, poţi recompensa angajaţii care au folosit cel mai des această variantă de transport.
  • Pe perioada verii ai putea decide ca fiecare zi de vineri să fie zi scurtă. Ce înseamnă asta, mai concret? Că angajaţii tăi au voie să plece mai devreme decât pleacă de obicei. Vara e o perioadă în care oricum activitatea companiilor scade, prin urmare nu ar fi o idee rea să îţi laşi angajaţii să plece, de exemplu, la ora 16, în loc de 18.

Pe o piaţă a muncii foarte competitivă, pachetele de beneficii pot stimula creativitatea şi productivitatea angajaţilor tăi. Unele dintre acestea pot implica eforturi financiare pe termen scurt, însă beneficiile pe termen lung sunt mult mai mari, iar costurile vor fi amortizate în momentul în care performanţele companiei tale vor începe să devină din ce în ce mai mari.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite