Ce înseamnă de fapt diagnosticul pus lui Ion Iliescu. Opiniile medicilor și ce riscuri prezintă vârsta înaintată a fostului președinte
0Un medic oncolog a explicat pentru Adevărul că suspiciunea de diagnostic pus lui Ion Iliescu indică prezența unei tumori, dar necesită investigații suplimentare pentru a afla natura acesteia: „Vorbim de o biopsie dar și de investigație imagistică prin Computer Tomograf”.

Primul președinte al României post-decembriste, Ion Iliescu, se află internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” și este conectat în continuare la oxigen, pe Secția de Terapie Intensivă. Vă reamintim că Ion Iliescu are 95 de ani și a fost internat luni seara după ce a acuzat probleme de respirație. Prin intermediul unei postări pe rețele sociale, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” au dezvăluit suspiciunile de diagnostic ale medicilor privind starea de sănătate a lui Iliescu.
„În urma investigațiilor efectuate până la acest moment, diagnosticul de etapă este de formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional. Se continuă investigațiile pentru stabilirea diagnosticului final. Sub tratamentul administrat, starea clinică de sănătate este ușor ameliorată față de ziua precedentă. Este conștient, stabil hemodinamic, cu necesar minim de oxigen”, precizează reprezentanții spitalului. Întrebați de reporterii „Adevărul”, mai mulți medici au comentat suspiciunea de diagnostic a fostului președinte.
„Poate fi chist, abces sau tumoră”
Corneliu Saradan, un medic cu experiență, spune că suspiciunea de diagonstic „formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional”, poate să cuprindă un spectru larg de probleme. De la un abces și până la o formațiune tumorală la nivelul plămânilor. „Așa cum arată această formulare, este clar că ceva se află în acel spațiu la nivel pulmonar. Poate fi un chist, un abces sau o tumoră de altă natură. Faptul că s-a descoperit o formațiune înlocuitoare de spațiu nu înseamnă că este vorba neapărat despre cel mai negru scenariu, adică cancer. Există și formațiuni benigne. Vor conta investigațiile suplimentare”, explică Corneliu Saradan.
Însă medicul primar oncolog Mirela Movanu spune că această suspiciune de diagnostic indică prezența unei tumori. Dar necesită investigații suplimentare pentru a afla natura acesteia. „Așa cum indică acest diagnostic de etapă este probabil vorba de o tumoră la nivel pulmonar. Dar este nevoie de investigații suplimentare pentru a afla despre ce este vorba. Vorbim de o biopsie dar și de investigație imagistică prin Computer Tomograf, cu atenție și către zona abdominală și pelviană”, precizează medicul oncolog.
Vârsta înaintată complică situația pacientului
Așa cum indică literatura de specialitate, o masă înlocuitoare de spațiu este un nodul pulmonar solitar care a depășește dimensiunea de 3 centrimetri în diametru. În general este considerată ca fiind de origine malignă, până la proba contrarie, adică după investigațiile suplimentare necesare, printre care și biopsia.
Tot literatura de specialitate arată că în general nodulii pulmonari, chiar și cei benigni, au potențial malign ridicat odată cu trecerea timpului. Riscul de malignizare crește odată cu vârstă, ajungând până la 50% în cazul pacienților trecuți de vârsta de 50 de ani.