Ce ascund agențiile despre cea mai populară destinație de vacanță a românilor. Vlogger: „Așa rămâneți fără bani” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscutul vloger Cosmin Avram dezvăluie lucruri mai puțin sau deloc cunoscute în Grecia, unele dintre ele trecute sub tăcere inclusiv de agențiile de turism. Traficanții de droguri, tâlharii și bandele organizate îi lasă pe turiști fără bani.

Cerșetorii sunt la ei acasă în centrul Atenei. FOTO: Captură video
Cerșetorii sunt la ei acasă în centrul Atenei. FOTO: Captură video

Cosmin Avram a devenit cunoscut grație vloggurilor filmate în întreaga lume. Recent, el a dat lovitura inclusiv cu o serie de clipuri filmate în Ucraina și Rusia, cele două țări beligerante, cu detalii inedite și care au provocat vii polemici în rândul internauților. 

Acum, pentru că primăvara trece repede, iar sezonul estival se deschide mai repede în Grecia, vloggerul a decis să le arate oamenilor ce i-ar putea aștepta în țara care în ultimii ani a devenit cea mai populară destinație de vacanță pentru români.

Clipul a fost postat pe You Tube și are deja 195.000 de vizionări, în condițiile în care Avram are 192.000 de urmăritori. Titlul este elocvent: „Ce ascund agențiile de turism despre Grecia! (Cum te ferești de țepe în 2024)”.

Capitala escrocheriilor și a înșelătoriilor

„Cum puteți rămâne fără bani în cazul în care ajungeți aici. Chiar dacă nu aveți în plan să vizitați Grecia, aceste lucruri vă pot fi de folos și în alte țări pentru că acești escroci acționează aproximativ la fel peste tot în lume. O să luăm centrul orașului la pas pentru că marea majoritate a infracțiunilor aici se întâmplă, în centrul orașului, iar în tot acest timp o să discutăm despre escrocherii. Am o listă cu 11-12 lucruri de care trebuie să vă feriți sau lucruri pe care trebuie să le aveți în vedere în momentul în care plecați într-o vacanță”, își începe el vloggul. 

Cu cât un oraș este mai turistic, și numărul escrocilor crește, precizează Avram. Într-o cunoscută piață din Atena, Monastiraki, el a filmat la lucru bandele de rromi care acționează fără probleme, cu tineri și copii specializați în furturile din buzunare.

„Începem cu furturile mărunte și hoții de buzunare. Atena este plină. Pe lângă asta, Grecia este în top 5 atunci când discutăm despre hoții de buzunare în Europa. Ne aflăm în piața Monastiraki, locul unde au loc furturi din buzunare în fiecare zi. După cum vedeți și în aceste imagini, foarte mulți copii de origine romă trimiși la înaintare. Cum te așezi vin lângă tine și sunt cu ochii pe buzunarele tale, așa că trebuie mare atenție”, explică el.

Poliția greacă a luat măsuri pentru a reduce acest tip de activitate criminală, cu toate acestea este important să fim conștienți de riscuri și să ne luăm măsuri de precauție, pentru că prevenția este cea mai importantă, adaugă el:

„Tocmai discutam despre hoți, despre hoții de buzunare și am dat peste câțiva polițiști care percheziționează câțiva domni. Trebuie să fim atenți atunci când vizităm obiectivele turistice importante, când suntem cu ochii pe monumente, pentru că în momentul în care noi suntem cu ochii pe sus, hoții sunt cu ochii pe noi. Practic, ești văzut ca o pradă, așa că mare atenție în autobuze, la metrou, în stațiile de metrou.”

Cum operează bandele de copii rromi

Apoi, el a explicat modul de operare al bandelor de copii care fură din buzunarele sau din gențile turiștilor:

„Când vine vorba despre hoții de buzunare, marea majoritate sunt copii, copii de etnie romă, i-am văzut peste tot, acționează în grup 2-3, au și instrumente muzicale, cum sunt cei pe care îi vedeți acum în imagine (3.22), cei pe care i-a gonit poliția mai devreme. Vin la tine să îți cânte o melodie, iar tu accepți, pentru că îi vezi micuți, ți se face milă de ei, iar în acel moment, în momentul în care tu ești atent la ei, prietenii lor, pe la spate, îți golesc buzunarele.”

Deși de obicei romii sunt confundați cu românii, iar mulți chiar sunt cetățeni români, în acest caz lucrurile par să stea cu totul altfel.

„Aici mai vreau să specific un lucru. Sunt foarte multe persoane de etnie romă, atât tineri, cât și persoane mai în vârstă care fură, cerșesc pe străzile din Atena. Toți cei cu care am interacționat eu nu cunosc limba română sau așa mi-au lăsat mie să înțeleg”, mai explică el. 

Dealerii nu se ascund când își vând marfa

Cele mai multe apeluri la numărul de urgență și cele mai multe intervenții au fost pentru furturi. Acestea sunt pe primul loc aici, după care urmează celelalte, iar în continuare Cosmin Avram le prezintă.

„Trebuie să fiți foarte, foarte atenți și la aceste domnișoare care vând flori, care vând trandafiri. Pentru că nici aici nu e ceea ce pare. Nu mai discutăm despre faptul că cer prețuri astronomice. Domnul de mai devreme a plătit 10 euro pe un fir de trandafir. 10 euro mi se pare exagerat. Pe lângă asta, lucrează în grup, te înconjoară, văd în primă fază că ai bani în portofel, ținta lor este portofelul sau lucrurile de valoare pe care le văd”, susține el.

Ulterior, fetele care vindeau flori au fost înconjurate de polițiști. Pe străzile capitalei elene este plin de oameni aproape goi, care cerșesc și au comportamente antisociale.

„Incredibil cum stau oamenii pe străzi dezbrăcați, ireal. Tot ei sunt cu gura mare, sunt deranjați de faptul că nu sunt lăsați să-și facă treaba. Este urât să vezi astfel de lucruri într-un astfel de loc. Până la urmă a trecut poliția pe aici și l-a pus să se îmbrace, mi se pare normal. Mii de turiști trec zilnic pe aceste străzi”, mai spune el.

El a filmat în acțiune un dealer de droguri înconjurat de zeci de tineri. Totul în plină zi, în Atena, la o distanță deloc mare de polițiști.

„Cam așa se face traficul de droguri, în centru, ziua în amiaza mare. Foarte mulți tineri au înconjurat dealerul. Cred că sunt 20 de tineri pe puțin. Cam așa are loc schimbul de substanțe interzise la Atena, dar despre asta o sa discutăm într-un clip separat, pentru că sunt foarte multe lucruri de adăugat aici. Găsim două cartiere în acest oraș renumite pentru așa ceva. Iar la 100 de metri avem poliția. Mie unul mi se pare ireal să văd atât de mulți hoți în condițiile în care este poliție peste tot. La prima vedere ai crede că ești în siguranță pentru că ești înconjurat de poliție, este poliție aproape peste tot, dar nu, hoții sunt mai mulți, sunt mai mici și iuți de mână”, adaugă vloggerul.

Atena și Roma, raiul escrocilor

În opinia sa, Atena este, dacă nu peste Roma, la egalitate în ceea ce privește furtul din buzunare.

„O înșelătorie foarte populară în Atena funcționează cam așa. Un localnic se apropie de dumneavoastră, vă înmânează aparatul foto pentru a-i face o poză, iar în momentul în care îi returnați camera, o scapă intenționat pe jos, învinuindu-vă că i-ați stricat-o și cerându-vă bani, așa că aveți mare grijă pentru că nu ați vrea să intrați într-o astfel de încurcătură din care este foarte greu să ieșiți, pentru că dacă nu aveți martori sau nu sunt camere prin jur este ceva mai dificil. Pe lângă asta, fiți siguri că omul a ales o zonă în care știe că are acoperire 100%”, e o altă capcană întinsă turiștilor.

Iar hoții au o imaginație care pare să nu aibă niciun fel de limite. „Țeapa cu găinațul de pasăre. În timp ce vă plimbați pe străzile Atenei, cineva aruncă cu puțină pastă albă pe umărul dumneavoastră, iar intenția naturală este să vă uitați în sus crezând că v-a murdărit o pasăre. Dintr-odată, un localnic prietenos se oferă să vă ajute, face asta în timp ce înjură păsările care au creat mizeria, iar în timp ce vă ajută, vă golește buzunarele. Ce surpriză, nu?”, spune el.

Ingeniozitatea escrocilor nu are limite

Următoarea escrocherie este cel puțin la fel de ingenioasă. „Fiți atenți la următorul tip de escrocherie, pentru că mie unul mi se pare pare extrem de interesant. Este gândit în așa fel încât cazi în plasa lor foarte ușor, fără să-ți dai seama practic. Totul are loc pe străzi aglomerate ca aceasta, super aglomerate. Este vorba despre una sau mai multe persoane care cântă de obicei la un instrument muzical și au în față o ceașcă, un pahar micuț cu monede, monede false, fără valoare, iar tu mergi liniștit pe stradă, te uiți în stânga, în dreapta pentru că te plimbi, ești turist și lovești fără să vrei paharul, răsturnându-l într-un astfel de loc”, începe Avram.

Aici intervine șmecheria golanilor, iar turiștii pică foarte ușor în plasa lor. „În momentul în care te apropii de ei, escrocii te urmăresc și împing ușor-ușor păhărelul către picioarele dumneavoastră, forțându-vă oarecum să dați peste el. Vă spun că i-ați răsturnat munca de o zi în canalizare și că va trebui să-l răsplătiți, să-i dați banii înapoi sau să-i oferiți ceva la schimb. De cele mai multe ori cei care practică aceste jocuri sunt copii pentru că vor să apeleze la latura sensibilă a omului, dar în spatele lor sunt adulți în toată firea. Uitați-vă cu atenție la banii pe care i-ați răsturnat dacă e să fiți într-o astfel de situație, acolo unde este posibil, pentru că v-am spus, sunt plasați exact lângă acele guri de canalizare în așa fel încât banii să se ducă în canalizare și să nu aveți cum să vă dați seama dacă sunt sau nu falși.”

Într-o lume atât de pestriță, nici măcar artiștii stradali nu sunt de multe ori ceea ce par. „Artiștii de stradă sunt de două feluri, marea majoritate, cred că 90% sunt oameni onești, oameni corecți, doar că trebuie puțină atenție pentru că printre ei se infiltrează și așa-zișii escroci”, arată vloggerul.

Din peisaj nu puteau lipsi taximetriștii țepari. De multe ori, pe lângă ei taximetriștii din București care profită de pe urma turiștilor par mici copii.

Sunt mai multe variante prin care vă puteți lua țeapă de la un taximetrist. Șoferul vă va spune un preț umflat pentru călătoria dumneavoastră, vă va spune că nu este sigur unde se află destinația și că o să plătiți la momentul în care ajungeți acolo, vă spune prețul la destinație. De cele mai multe ori în momentul în care vede că sunteți un turist urmează un traseu mai lung. Dacă nu aveți euro, acceptă și alte monede, dar o să vi-l schimbe la un curs favorabil lui. O altă greșeală pe care o fac turiștii când iau un taxi este de a nu negocia prețul înainte de a urca”, adaugă el.

În atare situație, el recomandă Uber și Freenow, o aplicație similară, dar precizează că ideal e ca prețul să fie stabilit de la bun început. Celebra escrocherie cu brățara funcționează și aici, în Atena. Nu avea cum să lipsească, spune Cosmin Avram, care a întâlnit-o și în Roma.

„O persoană foarte prietenoasă din Africa de cele mai multe ori se apropie de tine, te întreabă de unde ești, intră în discuție cu tine, după care îți oferă o brățară cadou în semn de recunoștință, iar în momentul în care o accepți, faci o greșeală din punctul meu de vedere, pentru că va trebui să o plătești, ea nu este gratis. El îți spune să-i oferi ceva, să-i dai un cadou, cât vrei tu, doar că din punctul meu de vedere este o escrocherie.”

Cum sunt păcăliți turiștii în restaurante

Patronii unora dintre barurile și restaurantele din Atena, dar și din stațiunile Greciei, nu sunt cu nimic mai prejos decât escrocii prezentați până aici.

„Haideți să discutăm și despre nota de plată umflată. Acest lucru se întâmplă și aici, și în Atena, și în Grecia, nu doar în Atena. Așa că înainte să plătiți la un bar sau la un restaurant, verificați foarte bine nota de plată pentru că e posibil să aveți parte de surprize. La restaurante, uneori vor fi adăugate porții de mâncare sau de băuturi pe care nici măcar nu le-ați comandat. Fiind în vacanță sau după o masă delicioasă, această taxă suplimentară vă poate scăpa în momentul în care mergeți să plătiți, așa că uitați-vă pe bon de două ori înainte să achitați”, povestește Avram.

Evident, turiștii sunt deosebit de vulnerabili la suprataxare deoarece unele restaurante ar putea să nu ofere chitanțe sau să nu afișeze meniuri care să arate prețurile reale ale preparatelor. „E important să rețineți că proprietarii de restaurante nu pot percepe mai mult decât ceea ce este listat în meniu. În momentul în care nu este prețul afișat, să știți că oamenii vor face un preț special pentru turiști”, e avertismentul vloggerului.

Și tot el explică o altă escrocherie. În barurile din Atena mai întâlnim un soi de înșelătorie oarecum asemănător cu escrocheriile pe care le-am întâlnit în Asia, începe Avram.

„Să zicem că intri într-un bar și consumi ceva singur sau cu prietenii, după care la un moment dat se apropie de tine o persoană sau un grup de persoane care la fel ca și tine consumă în acel bar și intră în discuție cu tine, după un timp vă împrieteniți, iar respectivele persoane îți recomandă un bar unde băutura este mai bună, mai ieftină, iar după ceva timp vă îndreptați acolo. În momentul în care ajungeți în barul respectiv, oamenii se vor ocupa de tine, îți vor comanda, îți vor face pe plac, după care la sfârșit va veni o notă de plată colosală, pentru că toată consumația pe care a făcut-o întreg grupul va veni în contul tău”, e semnalul său de alarmă.

Și asta nu e tot: „Pe lângă asta vor avea grijă să umfle foarte bine nota de plată, iar în momentul în care nu vrei să plătești sau nu ai bani să plătești, oamenii de acolo, oamenii care sunt responsabili cu paza localului, te vor însoți către bancomat de unde ești nevoit să scoți banii, în caz contrar lucrurile se pot se pot complica din ce în ce mai mult.”

Fetele, cochetele

Nici reprezentantele sexului frumos nu se dau în lături de la înșelătorii și escrocherii. Dacă la începutul clipului el a surprins în acțiune fetele care vând flori pe stradă, acum este vorba despre alte tinere.

Pe lângă toate acestea, la fel ca în Asia, în momentul în care ești bărbat și ești sigur într-un bar, să știți că veți avea șansa să fiți abordați de foarte multe fete care se vor oferi să vă țină companie în schimbul unei băuturi, două, trei. Ei bine, ele sunt angajate între ghilimele de barurile respective. Cliente false se numesc aceste persoane, le întâlnim mai nou aproape peste tot, în toate barurile turistice”, încheie Cosmin Avram.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite