„Adoptă, nu cumpăra!” - mesajul Mars România pentru iubitorii de animale
În fiecare an, pe 4 Octombrie, marcăm Ziua Mondială a Animalelor, dată ce are ca scop promovarea drepturilor și bunăstării patrupedelor. Conform unui studiu realizat de Ipsos pentru Mars Petcare, 78% dintre gospodăriile din România au un animal de companie. Dintre acestea, 57% au acasă un cățel și 45% o pisică.

Românii sunt cunoscuți drept iubitori de animale, dar tot noi avem pe străzi și foarte mulți câini fără stăpân. Când vine vorba de adopții, România se află pe locul 2, după Ungaria, atât din punct de vedere al cățeilor adoptați pe parcursul pandemiei, cât și al pisicilor. Statisticile sunt pozitive datorită străinilor care fac cele mai multe adopții, majoritatea conaționalilor încă dorindu-și un câine de rasă pe care să-l cumpere dintr-un magazin specializat. Motiv pentru care ONG-urile, adăposturile și companiile din domeniu și-au unit forțele pentru a susține adopția câinilor și pisicilor fără stăpân. Unul dintre partenerii acestei campanii naționale este compania Mars România, care sprijină adăposturile în organizarea târgurilor speciale și reintegrarea animalelor în societate.
“În România peste 70% dintre adopțiile de câini sunt internaționale. Străinii sunt mult mai familiarizați cu ideea adopției și nu pun atât de mult accent pe rasă, cum se întâmplă la noi. Ne dorim să facem o modă din a avea un maidanez și să le explicăm oamenilor că în afară de aspect nu sunt mari diferențe între un câine de rasă și unul fără rasă. Ba mai mult, câinii maidanezi au o imunitate mult mai bună și se vor îmbolnăvi mai rar”, ne-a explicat Cătălina Trănescu, purtător de cuvânt al ASPA - Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor București.
În funcție de experiențele prin care trec, câinii își formează personalități diferite. Dacă pe unii statul în adăpost îi poate influența foarte puțin, pe alții îi poate face să-și piardă încrederea în oameni - devin mai timorați, închiși și speriați. În acest caz, adoptatorului îi este mai greu să-l reintegreze în familie și societate.
Poveștile animalelor din centrele ASPA sunt impresionante. În cele trei centre de adopții sunt câte 600-700 de câini care niciodată nu au avut șansa unei familii sau, mai trist, pe care foștii proprietari i-au aruncat în stradă.

Sasha este o cățelușă rasa pitbull. A fost aruncată pe stradă după ce fostul proprietar a exploatat-o pentru nașteri repetate ca să-i vândă puii și a folosit-o în lupte. Salvată de o tânără care a vindecat-o de multiplele răni de pe corp, aceasta a fost sterilizată și dată spre adopție. A fost abandonată a doua oară, iar acum este în centrul ASPA Bragadiru. Este blândă și iubitoare cu oamenii, dar nu poate sta într-o casă cu alte animale, așa că șansele de adopție sunt destul de reduse. Rămâne cu privirea tristă de fiecare dată când voluntarii sau vizitatorii centrului pleacă și o lasă din nou singură în spatele gratiilor.

Un beagle la fel de trist stă în cușca vecină. A fost abandonat la bătrânețe de familia lui, patrupedul având aproximativ 14 ani. Foștii proprietari fie nu și-au permis un veterinar care să-l monitorizeze, fie au preferat să-l abandoneze ca să nu asiste la moartea acestuia. Acum așteaptă și speră să nu se răzgândească femeia care a promis să vină sa-l ia în Germania, acolo unde va beneficia de pacea și liniștea ultimei perioade din viață.
Un câine este pregătit pentru adopție în momentul în care are toate procedurile legale îndeplinite: este microcipat, deparazitat și castrat. Pentru a participa la târgurile de adopție trebuie să redevină sociabil și să arate prin comportamentul său că-i place să interacționze și să se joace. Așa că, de cele mai multe ori, munca voluntarilor nu este ușoară.
Pentru că se implică de peste 10 ani în organizarea Zilei animalelor, Mars România a ales să marcheze anul acesta evenimentul printr-o vizită la centrul ASPA Bragadiru, General Manager-ul Mars Romania și o parte dintre angajați oferindu-le câinilor recompense și socializarea de care au atâta nevoie.

Întrebat dacă are animale de companie, Arman Sutbayev - General Manager Mars Romania, a povestit că dintotdeauna a avut câine acasă. În prezent are un ciobănesc german, Rex, și o pisică. Aceștia au fost adoptați de pe stradă în urmă cu aproximativ 6 ani.
“Când ajungem acasă, după o zi grea de lucru, abia așteaptă să te așezi pe canapea și să vină la joacă. Este o emoție greu de descris, animalele aduc multă bucurie prin dragostea lor”, a povestit acesta.

Mars promovează importanța adopției prin intermediul asociațiilor partenere, a ONG-urilor și adăposturilor, sprijinind inclusiv organizarea târgurilor pentru animalele fără stăpân.
“La Mars, credem cu adevărat că animalele de companie fac lumea un loc mai bun. Angajamentul nostru de a face “O lume mai bună pentru animalele de companie” este mai mult decât o propoziție. Este baza strategiei noastre de business, care are mai mulți piloni. Adopția este unul dintre ei, cu scopul final de a ajuta fiecare animal de companie să-și găsească o familie. Este un proiect ambițios, iar fiecare pas progresiv către această idee va ajuta multe animale de companie abandonate. Implementăm diverse proiecte în această direcție, cum ar fi Ziua Mondială a Animalelor, un concept de birou “pet friendly”, sprijinirea adăposturilor individuale și desfășurarea regulată de campanii pentru educarea noilor proprietari de câini.
Ziua Mondială a Animalelor este una dintre campaniile remarcabile pe care le organizăm de peste 10 ani în România. Scopul nostru este să educăm adoptatorii referitor la responsabilitatea pe care o au cu privire la bunăstarea animalelor, dincolo de prietenia cu acestea. În 2021 am donat un număr de 230.000 de porții de mâncare către 46 de adăposturi de animale. De asemenea, peste 60 de asociații au ajutat la diferite evenimente la care s-a promovat adopția animalelor. Angajații și colaboratorii noștri sunt iubitori de animale. Pentru ei am deschis și birouri “prietenoase cu animalele”, unde își pot petrece timpul cu prietenii patrupezi inclusiv în orele de muncă. Avem birouri pet-friendly în Cehia, Ungaria, Slovacia și România și vrem să extindem acest concept.
Ne face întotdeauna plăcere să lucrăm pentru a contribui la crearea unei lumi mai bune pentru animalele de companie”, a mai spus reprezentantul Mars.
Pentru că centrul ASPA are nevoie de voluntari care să ajute la reintegrarea câinilor timorați care nu mai știu să socializeze, vizita angajaților Mars a fost un prilej bun pentru ca aceștia să redescopere ce înseamnă prietenia dintre om și animal.
“Ziua de astăzi a fost foarte emotionantă. Am văzut de la cățeluși foarte mici până la câini cu istoric. Unii erau extrem de fricoși când vedeau oameni. Noi mergeam prietenoși către ei să le oferim recompense, dar tremurau și nu veneau nici măcar la mâncare. M-am bucurat că eu și colegii mei am putut face parte din acest eveniment. Experiența ne-a apropiat mai mult și am putut înțelege mai bine activitatea pe care o desfășurăm în companie. Suntem în zona de business și ne bucurăm de fiecare dată când putem vedea și realitatea din teren. Am fost întotdeauna apropiați de adăposturi și de ce se întâmplă aici. Plec cu dorința de a ajuta în continuare și mai mult. Dincolo de cifre, să vezi câinii abandonați, te face să-ți dorești să ajuți și mai mult în viitor”, ne-a povestit Mihaela Negrescu, Portfolio Manager Pedigree.
Problema câinilor fără stăpâni din adăposturi ar trebui să fie o preocupare pentru fiecare dintre noi. Din păcate, în vigoare este o lege care obligă adăposturile să eutanasieze câinii după termenul de 14 zile lucrătoare de la data colectării. Aceeași lege oferă adăposturilor dreptul să prelungească perioada de cazare a câinilor dacă există spațiu și resurse.
Trist este că sunt orașe din țară în care prima soluție este eutanasierea, deși cânii sunt sănătoși și dornici să aibă o familie. Pentru a evita eutanasierea, singura soluție este găsirea de noi adoptatori, deși procesul a devenit tot mai greu în ultimul an.
“Am întâmpinat dificultăți anul acesta. Marea Britanie, care era principalul adoptator al câinilor din România, nu a mai primit câini din luna mai. Din cauza războiului din Ucraina, animalele au fost trimise în Anglia de către alte asociații din țară, acolo constatându-se că patrupedele nu aveau vaccinul antirabic. Atunci au interzis adopția din România, mai toate adăposturile fiind afectate de această decizie. Cu toții încercăm să găsim noi țări adoptatoare pentru a nu ne supraaglomera. În prezent colaborăm foarte bine cu Germania și Franța, încercăm să deschidem relații noi cu Italia, Belgia și alte țări”, a mai spus reprezentanta ASPA.
În cursul ultimului an, ASPA a reușit să dea în adopție peste 2000 de câini, atât în strâinătate cât și în România. Este o cifră mare, dar irelevantă pentru numărul câinilor de pe străzile din România.
“Mars este unul dintre sponsorii campaniilor noastre de adopție, sponsorizându-ne cu recompense și hrană pentru căței. Am fost foarte deschiși la ideea de a-i primi în vizită pe angajați pentru a interacționa cu câinii. Cu atât mai mult cu cât nouă nu ne ajunge niciodată timpul să ne jucăm cu toți sau nu avem resursele de a le oferi recompense tuturor. A fost extraordinară vizita lor, au socializat și au oferit recompense tuturor câinilor din adăpost”, a mai spus Cătălina Trănescu.