VIDEO Ce e bine şi ce e greşit în îngrijirea dinţilor. Mituri despre igiena orală
0Multe dintre obiceiurile de zi cu zi, inclusiv din ritualul de periere a dinţilor, fac mai mult rău decât bine danturii.
«Dinţii se periază timp de 3 minute, indiferent în ce fel.»
ADEVĂRAT ŞI FALS. Într-adevăr, periajul dinţilor nu trebuie să dureze mai puţin de trei minute. Însă stomatologii ne atrag atenţia că dinţii se periază de sus în jos, mişcând încheietura mâinii, cu perii periuţei uşor înclinaţi, în aşa fel încât să ne curăţăm în acelaşi timp şi gingiile.
Un periaj neglijent, pe orizontală este cauza principală a apariţiei plăcii bacteriene. Aceasta este o peliculă incoloră, aderentă, formată din bacterii şi zaharuri, care se acumulează în permanenţă pe dinţi. Dacă nu este corect îndepărtată, duce la formarea tartrului şi la apariţia cariilor.
Gradul de aciditate al plăcii bacteriene şi vârsta acesteia pot fi depistate prin testul de placă bacteriană realizat în cabinetele stomatologice.
Pentru igiena corectă a danturii cel mai important pas este folosirea aţei dentare. Dar şi în această privinţă există erori în multe cazuri. Specialiştii recomandă utilizarea aţei dentare după perierea dinţilor, contrar percepţiei generale. Ritualul ar trebui să se desfăşoare astfel: mai întâi îţi periezi dantura cu pastă de dinţi cu fluor, apoi scuipi şi, înainte de a-ţi clăti gura, foloseşti aţa dentară. Astfel, mai ai un beneficiu: transferi fluorul rămas în gură după periere în spaţiile interdentare, cu ajutorul aţei.
«Cola „strică“ dinţii.»
ADEVĂRAT. Sucurile carbogazoase, în special cola, conţin o cantitate mare de acizi. Unul dintre acizii din cola este cel carbonic, cu efect de demineralizare a dinţilor. Cu toate acestea, nu este recomandată perierea dinţilor la scurt timp după ce ai băut suc. Deoarece agresiunea chimică efectuată de sucuri este urmată de cea mecanică, realizată de perierea dinţilor.
Pentru a şti dacă nivelul acidităţii din salivă este mare, stomatologii recomandă efectuarea unui test de salivă. Acesta indică, de asemenea, existenţa unor afecţiuni ale glandei salivare şi stabileşte cât de eficientă este saliva în neutralizarea acizilor din mediul oral.
«Cu cât te speli mai intens pe dinţi, cu atât vor fi mai curaţi şi mai sănătoşi.»
FALS. Printr-o periere agresivă a dinţilor timp îndelungat se îndepărtează nu doar resturile alimentare, ci şi o parte din smalţul dentar. Astfel, dinţii devin sensibili şi sunt mai expuşi riscului cariilor. Specialiştii recomandă, mai ales persoanelor cu dinţi sensibili la cald sau la rece, folosirea unei periuţe moi şi a unei paste nonabrazive. Iar în cabinetele stomatologice, pacienţii beneficiază de o serie de substanţe care, aplicate pe dinţi, restabilesc echilibrul mineral şi diminuează sensibilitatea dinţilor.
«Fiecare sarcină înseamnă un dinte pierdut.»
FALS. În mod normal, dacă femeia însărcinată are o igienă riguroasă a danturii, aceasta nu ar trebui să piardă nici un dinte. Totuşi, în timpul sarcinii, din cauza modificărilor hormonale, gingiile se inflamează şi dinţii sunt mai mobili decât de obicei. Dacă nu este tratată, gingivita poate duce la pierderea dinţilor.
«În burtica mamei se formează ambele rânduri de dinţi ai copilului.»
ADEVĂRAT. Chiar dacă nici unul dintre cele două rânduri de dinţi nu este vizibil la copii imediat după ce au venit pe lume, forma şi mărimea dinţilor este determinată încă dinainte de a se naşte. De aceea, este foarte important ca mama să îşi asigure necesarul zilnic de calciu şi de vitamina D.
«Dacă te-a durut o dată un dinte, trebuie să mergi la dentist, pentru că altfel rişti să-l pierzi.»
ADEVĂRAT. Chiar dacă aparent dintele dureros nu este cariat, este posibil ca acesta să fie afectat într-o zonă puţin vizibilă. Iar dacă a durut o singură dată se impune o vizită la dentist, deoarece în caz contrar, caria evoluează şi poate duce la pierderea dintelui.
«Gura este partea corpului cu cei mai mulţi microbi.»
ADEVĂRAT. În gură se găsesc în mod normal o varietate de bacterii, unele benefice, care ajută în procesul de digestie, altele nocive pentru dinţi. Pincipala bacterie care provoacă apariţia cariilor este Streptococcus mutans. Aceasta poate fi depistată cu ajutorul unui test bacteriologic, al cărui rezultat îl poţi afla în 15 minute.
Tehnica recomandată de medicii dentişti: