Tradiţia osanalelor şi obedienţelor, în publicaţiile Internelor (II)

Ziariştii cu epoleţi au iubit, în funcţie de regimul politic, atât "energica administraţie" a lui Carol al II-lea, cât şi "democraţia" comunistă a "epocii de aur". "Epoca europeană" este

Ziariştii cu epoleţi au iubit, în funcţie de regimul politic, atât "energica administraţie" a lui Carol al II-lea, cât şi "democraţia" comunistă a "epocii de aur". "Epoca europeană" este în plină desfăşurare...

Căpitanul de istorie Florin Şinca finalizează profilul "politic" al Internelor, trecând prin mai multe epoci. De la Carol al II-lea până în prezent. Or, dacă epocile au trecut, vom vedea, năravurile ziariştilor cu epoleţi au rămas: osanale şi obedienţă.

Dacă în numărul trecut am amintit de prestigiul şi notorietatea unei reviste care a reflectat şi activitatea miliţiei, apoi pe cea a poliţiei - şi vorbim aici de ,,Pentru Patrie'', ne vedem obligaţi să analizăm şi obedienţa redactorilor faţă de vătafii PCR şi faţă de mai-marii Ministerului de Interne, indiferent de caracterul acestora.

Almanahul ,,Pentru Patrie'' din 1984 are primele 50 de pagini alocate doar Ceauşeştilor şi partidului iubit. Chiar pe copertă e poezia ,,Trăiască veşnic tânăr, al ţării preşedinte'' de Al. Andriţoiu. Şi dă-i şi luptă: ,,Nicicând în istoria milenară a României nu a fost atât de viu, de dinamic schimbul de idei, dialogul atât de efervescent, creator, dintre conducătorul ţării şi popor, cum este în zilele noastre…'' (Cornel Liviu Popescu).

Numărul din septembrie 1988, de pildă, includea ample referiri la ,,Aniversarea a 40 de ani de la crearea de către PCR a organelor securităţii statului'', la ,,Epoca Nicolae Ceauşescu - grandioasă epopee a geniului constructiv românesc'', ,,Perfecţionarea pregătirii politice'', ,,Permanenţa spiritului revoluţionar''.

La vremuri noi, se putea să nu fim tot noi?

De la ,,Marele nostru ctitor de epocă'' ("Pentru Patrie", nr. 4/1989), de la ,,încredere deplină în Partidul Comunist Român, în secretarul său general'' (nr. 10/1989), tovarăşul Nicolae Ceauşescu ajunge cam abrupt într-un articol din ianuarie 1990 ,,dictatorul, cel care vreme de 25 de ani a condus ţara despotic, de parcă aceasta ar fi fost propria moşie, cel care a dat poruncă frigului, foamei, minciunii şi terorii să apese pe grumazul ţării…'' Nimeni nu scrie despre micuţii trepăduşi din jurul ălor mari. Şi aşa a fost executat ,,în numele poporului''. Eu, unul, mă declar total confuzat. Păi, când aţi avut dreptate, domnilor - pardon, tovilor! - înainte ori după 1989?

Mai spre vremurile de acum, pe două pagini din ,,Pentru Patrie'' (nr. 1/1990) se lăfăie ministrul de interne Mihai Chiţac, care, printre altele, declară: ,,Nu este nici un secret, aparatul MI a fost în cea mai mare parte purificat''. Negreşit, brevetul trebuia înregistrat la OSIM. Păi, nici sovieticii n-au reuşit asemenea performanţă!

Din februarie 1996, redactorul-şef Nicolae Rotaru ne anunţa din editorial că a schimbat ,,uniforma revistei''. O fi fost, da' năravul? Pe două pagini de început, trăgând adânc din ţigara prinsă între degetele pe care stă înfipt un ghiul, e nimeni altul decât Crin Halaicu! Nu-i aşa că l-aţi uitat? Cine este el? O mare personalitate a acestui popor îndelung răbdător cu oricine. Ce legătură are cu Internele? Fosta profesie a soţiei. Revista nu ratează ocazia de a alătura fotografiei generalului maior Vasile Dobrinoiu, comandantul Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza'', urarea de ,,La mulţi ani!'' (1995).

Îndeosebi după 1990, abia numit funcţie, un ministru, secretar de stat ori şef de inspectorat, a fost intervievat şi tămâiat în fel şi chip. Fireşte, beneficiind de nesperatul spaţiu oferit cu generozitate din bani publici, jupânul promitea marea cu sarea: el venise să facă ,,adevărata reformă a Poliţiei'', să apropie poliţistul de cetăţean şi Poliţia de comunitate, să fie cinstit, să aibă numai ,,realizări'' şi ,,priorităţi'', să muncească până să se spetească. Astfel, un număr din 1991 conţinea un interviu cu Victor Surdu (preşedinte PDAR). Urmează o serie de interviuri cu ministrul industriei (1992), cu ministrul agriculturii şi industriei alimentare, cu consilierul prezidenţial Vasile Ionel (1995), cu ministrul învăţământului. De la acesta din urmă - este vorba de Mihai Golu - aflăm că a fost destituit din învăţământ în 1992, pentru participarea la… ,,experimentul cu meditaţia transcendentală''. Mai ştiu câţiva.

Limbaj vechi, miniştri europeni

Un album tipărit în anul 2003, pe 28 de pagini, în condiţii grafice de excepţie şi intitulat ,,25 martie - Ziua Poliţiei Române'', dă repede sentinţa: ,,2004 - an hotărâtor pentru integrare''. N-a fost. Urmează bine-cunoscutele mesaje anoste şi fără rost ale ministrului de interne Ioan Rus, ale celor patru secretari de stat, ale secretarului general al Ministerului de Interne şi ale inspectorului general şi ajungem repede la sfârşit, unde sunt doar portretele foştilor inspectori-şefi. ,,Onoare lor!'' este înscris iute după aceste fotografii. Bine-ar fi să fi fost! N-am văzut deloc două rânduri ale unui agent din Poplaca. Oare el nu face parte din Poliţia Română?

De 9 mai 2006 s-a atârnat de clădirea MAI şi a Ministerului Muncii, din Piaţa Revoluţiei, o imensă pancartă pe care scria: ,,Când o să fiu mare, o să mă fac european, Cristina, 7 ani, elevă''. Este un fapt unic în istorie, care nu poate rămâne neconsemnat! Realitatea m-a dus cu gândul la anii '50, când, dacă n-ai fi spus: ,,Când o să fiu mare, vreau să fiu sovietic'', erai rapid pitit la beci. Sau la declaraţia dată revistei ,,Pentru Patrie'' (1949) de soldatul Dumitru Brabete din Trupele M.A.I.: ,,Ştiţi care e dorinţa mea cea mai mare? Să obţin insigna de polisportiv până la 7 noiembrie, când noi şi toţi oamenii muncii de pe glob sărbătorim cea de-a 32-a aniversare a Marei Revoluţii Socialiste din Octombrie''.

Şi aşa trecu vremea şi de la ,,putem intra în Europa şi fără poliţie civilă'' (1993) s-a ajuns la ,,Un trend pozitiv în 2005'', ,,Timpul marilor speranţe'', ,,Momentul crucial'', ,,Anotimpul renaşterii''... Ce ne mai miră, când, pe banii noştri, TVR şi-a făcut publicitate pe câte o jumătate de pagină de ziar, cu ocazia venirii preşedintelui SUA la Bucureşti, cu sloganul: ,,Istoria românilor începând cu 21 noiembrie 2002''.

Vorba fostului ministru de interne Constantin Argetoianu este mai actuală ca oricând: ,,Toată lumea făcea politică europeană şi nimeni politică românească''.

Toată lumea făcea politică europeană şi nimeni politică românească.
Constantin Argetoianu

Nu este nici un secret, aparatul MI a fost în cea mai mare parte purificat.
Mihai Chiţac
ministru de interne, postdecembrist

În loc de concluzii

Scotocind prin arhive cotrocite, am descoperit nr. 2 din octombrie 1921 al revistei ,,Paza'', unde inspectorul de poliţie Vasile V. Daşchevici scria despre ,,Insuficienţa poliţiei noastre''. Eu vă rog să luaţi aminte, că istoria noastră nu geme de prea multe articole de acest fel. A trecut aproape un veac de atunci. Nimeni n-a mai avut sinceritatea şi curajul acestui poliţist, care, din păcate, poate pentru efemere ranguri poliţieneşti va derapa totuşi spre cultul personalităţii regelui şi omnipotentului prefect şi apoi ministru.

Nu terfelim cu nimic blazonul dacă, atunci când e cazul, ne recunoaştem neîmplinirile. N-a fost şi nu va fi blamată evidenţierea calităţilor unui demnitar, a unei personalităţi. Într-o societate ce parcă şi-a pierdut busola, cu o scară a valorilor pusă invers, avem mare nevoie de repere. Căci ele ne apar arareori, sunt aşa de puţine, ne apropiem de ele şi le descoperim putregaiul ori ne sunt băgate pe gât de autointitulaţii ,,boieri ai minţii'', tot un gen de fundamentalişti autohtoni. Dar când dintr-un dobitoc faci un geniu, socotesc a fi descalificant, curată infracţiune. În definitiv, hiperbolizarea e supărătoare. Că nu degeaba zice Sf. Petru Damaschinul: ,,Nu vinul e rău, ci beţia; nu aurul, ci bogăţia; nu mâncarea, ci lăcomia; nu femeia, ci curva….'' Hai să recunoaştem că, într-un fel, fiecare dintre noi este obedient cuiva: şefului de partid, soacrei, lenei, banilor şi luxului, amantei… Mulţi dintre cei care semnau osanale înainte de 1989 au făcut-o şi după. Se lipesc de orice regim. Se adaptează. Se orientează. Sunt transpolitici. Veni integrarea, dar microbul obedienţei şi osanalelor n-a dispărut cu totul. Doar că spaţiul omniprezenţilor comisari sovietici a fost alocat comisarilor europeni. Oare când vom înceta să ne mai ploconim ba Estului, ba Vestului? Chiar nu reuşim să realizăm progrese notabile doar pentru că aşa e necesar pentru Ţara Românească?

Nu vinul e rău, ci beţia; nu aurul, ci bogăţia; nu mâncarea, ci lăcomia; nu femeia, ci curva….''
Sf. Petru Damaschinul