RUSALIILE, sărbătoarea bucuriei. „Ramurile sfințite nu sunt obiecte magice și nu sunt centrul sărbătorii”
0Rusaliile, a doua cea mai mare sărbătoare creștină după Învierea Domnului, au în tradiția poporului român atât o componentă religioasă, cât și una laică. Sunt precedate de Moșii de Vară, sărbătoare puternic legată de cultul morților, cum tot de cultul morților era legată Rosalia, sărbătoarea romană ulterior creștinată de la care se păstrează până astăzi numele.
Când spui Rusalii, în sudul țării spui de asemenea călușari și o întreagă lume fantastică în care, e drept, astăzi se crede din ce în ce mai puțin. Am căutat să explicăm rostul acestei mari sărbători într-o discuție cu Vasile Postolachi, doctor în Teologie Ortodoxă, profesor de dogmatică la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi și profesor de religie la Școala Gimnazială Nr. 1 din Rădăuți-Prut.
„Weekend Adevărul“: Care este semnificația religioasă a marii sărbători a Rusaliilor?
Dr. Vasile Postolachi: Cincizecimea sau Praznicul cel după praznice, cum o numește o cântare bisericească, este a doua cea mai mare sărbătoare creștină de după Învierea Domnului, având profunde semnificații teologice. În primul rând, după cum sugerează și unul din numele ei, este ziua în care Duhul Sfânt a coborât asupra Sfinților Apostoli sub chip de limbi de foc. Evenimentul este relatat cu lux de amănunte de către Sfântul Evanghelist Luca în cea de-a doua scriere a sa, Faptele Apostolilor (capitolul al II-lea). Relatarea ne spune că cei 12 apostoli erau adunați împreună, în ziua Cinzecimii iudaice. Un scurt excurs interreligios: pentru iudei, Cinzecimea este una din marele sărbători de peste an, care amintește de primirea Legii de către Moise pe Muntele Sinai și totodată o sărbătoare a secerișului, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru seceriș și primele roade. În vremea Mântuitorului și a Sfinților Apostoli, era una dintre sărbătorile la care iudeii de pretutindeni veneau în Ierusalim, în pelerinaj la Templu. În acest context are loc și Pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli. Din relatarea lui Luca, observăm că aceasta a fost precedată de un semn acustic (vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede) și de unul vizual (limbi ca de foc) atrăgând atenția celorlalți că are loc o minune. Trebuie să menționăm că vântul și focul în Vechiul Testament erau elemente care însoțeau arătările lui Dumnezeu (teofaniile), iar focul era un simbol al curățirii profunde și totale.
Totodată, limbile de foc sunt și un simbol al darului vorbirii în limbi străine, primit de Apostoli. Vuietul puternic atrage o mulțime de oameni în jurul casei unde erau Apostolii adunați. Aceștia erau în mare parte pelerini iudei din diferite colțuri ale Imperiului Roman, veniți la Ierusalim cu ocazia Cinzecimii și sunt surprinși să îi audă pe Apostoli vorbind în limbile lor: „Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? Cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?“ (Fapte 2, 7-8). În acest context, Sfântul Apostol Petru ține o predică emoționantă și în jur de 3.000 de oameni se convertesc la creștinism. Astfel, Cinzecimea, pe lângă Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, este și ziua de naștere a Bisericii Creștine. Un mare și respectat învățat iudeu, Gamaliel, contemporan cu Sfinții Apostoli, spunea referitor la creștinism: ,,Dacă acesta este de la oameni, se va nimici, dar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-l nimiciţi“ (Fapte 5, 38-39). Or, astăzi, la aproape 2.000 de ani de când s-au rostit acele cuvinte, vedem că această religie nu doar că nu a dispărut, ci a și trecut de toate provocările istoriei, amintindu-ne că nu e de la oameni, ci de ceea ce Domnul Iisus a promis lui Petru: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea pe care nici porțile iadului nu o vor birui pe ea“ (Matei 16, 18).
Cum este prezentat Sfântul Duh în scrierile sfinte?
Duhul Sfânt este cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi, și după cum spune și Sfântul Grigore Teologul: „Duhul Sfânt era deapururea şi este şi va fi. Nici început având, nici încetând, ci pururea cu Tatăl şi cu Fiul este împreunat şi împreună numărat. Viaţă şi de viață făcător, Lumina şi de lumină dătător“. Mai bine spus, El este Dumnezeu ca și Tatăl și ca și Fiul. Mântuitorul i-a anunțat de mai multe ori pe Apostoli despre venirea Duhului, numindu-L Mângăietor și Duhul Adevărului. Venirea Lui nu s-a arătat doar prin darul vorbirii în limbi străine, ci și prin curajul cu care i-a îmbrăcat pe Apostoli: din apostolii fricoși și ascunși, după Răstignirea Domnului Iisus, ei predică fără frică învățătura lui Hristos, dând-și viața pentru El, după primirea Duhului Sfânt.
Moștenire de la romani
Acest eveniment este cunoscut în popor sub mai multe denumiri. Ni le puteți explica pe scurt?
Pogorârea Duhului Sfânt cuprinde pe scurt evenimentul sărbătorit. Cinzecimea, ca în iudaism, se numește astfel deoarece este a cincizecea zi de la Paști. Duminica Mare – datorită importanței covârșitoare a sărbătorii. Rusaliile vin de la Rosalia, Sărbătoarea Trandafirilor, în lumea romană, dedicată celor plecați din această lume (se mergea cu trandafiri la mormintele lor), fiind mai apoi creștinată. De asemenea, Cinzecimea este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, fiind menționată de Constituțiile Apostolice, un străvechi document creștin pus pe seama Sfinților Apostoli, care zice: ,,După zece zile de la Înălțare, care este ziua a cincizecea de la Duminică întâi, să fie pentru voi sărbătoare, căci în sărbătoarea aceasta, pe la ceasul trei (n.r. – ora 9 dimineața), Domnul Iisus a trimis peste noi (n.r. – Apostolii) darul Sfântului Duh, și ne-am umplat de puterea lui şi am vorbit în limbi noi, după cum ne insufla Duhul, şi am predicat şi iudeilor şi neamurilor, că el este Hristosul lui Dumnezeu, cel ales de El judecător al viilor şi al morților“.
Care sunt particularitățile acestei sărbători? De ce se sfințesc ramuri de tei și de nuc și cum le putem întrebuința?
Sărbătoarea este precedată de pomenirea morților, așa încât sâmbata de dinaintea sărbătorii se mai numește și Moșii de Vară. În ziua sărbătorii se aduc la biserici ramuri de nuc sau de tei pentru a fi sfințite în cadrul unei slujbe speciale – Vecernia Plecării genunchilor. Frunzele de nuc sau de tei, având forma unor limbi, simbolizează limbile de foc ce s-au coborât peste Apostoli, adică mulțimea darurilor Duhului Sfânt. Crengile sfințite se împart credincioșilor care le iau acasă și le vor pune la porți, uși și icoane. Aceste ramuri nu sunt obiecte magice și nu sunt centrul sărbătorii. În cele mai multe zone din ţară, ele sunt păstrate la icoane până în sâmbăta de dinaintea Duminicii Tuturor Sfinţilor sau pe parcursul întregului an. O altă particularitate a Rusaliilor este slujba Vecerniei Plecării genunchilor.
Ne puteți spune, vă rog, mai multe despre Vecernia Plecării genunchilor?
În Biserica Ortodoxă, vecernia este o slujbă care se săvârșește în seara anterioară unei sărbători (mai exact după-amiaza). Vecernia Plecării genunchilor, însă, se săvârșește la amiază imediat după Sfânta Liturghie. Principala particularitate este că în cadrul ei se rostesc șapte rugăciuni frumoase și pline de bogăție teologică, legate de Pogorârea Duhului Sfânt, amintind de cele șapte daruri ale Duhului Sfânt, din Isaia 11. Ele au fost compuse de Sfântul Sofronie al Ierusalimului (sec. VI-VII), cel care a compus și frumoasele rugăciuni de la sfințirea Agheasmei Mari. Întrucât preotul citește în genunchi aceste rugăciuni, slujba a primit și numele de Vecernia Plecării genunchilor. Tot în cadrul ei se sfințesc și ramurile de tei sau de nuc.
Paștele Trandafirilor
Cum au ajuns diverse obiceiuri laice, precum călușul în Oltenia, de exemplu, să se împletească cu ritualul religios – cele mai multe cete de călușari nu pornesc prin sat înainte de a lua de la preot binecuvântarea?
Răspunsul este chiar într-unul din numele acestei sărbători: Rusaliile, despre care spuneam că în lumea romană era Sărbătoarea Trandafirilor, fiind o sărbătoare de comemorare a morților. Creștinii au creștinat această sărbătoare corelându-o cu Cinzecimea. Și nu doar la noi la români se numește așa. Italienii o numesc Duminica Trandafirilor sau Paștele Trandafirilor. În unele catedrale italiene (de exemplu, în Roma sau Sicilia), în timpul slujbei, din cupolă se lasă să cadă petale de trandafir roșu, simbolizând limbile de foc și darurile Duhului Sfânt. De fapt, și în lumea iudaică, unde Cinzecimea se sărbătorea cu mult înainte de creștinism, este obiceiul împodobirii sinagogilor cu flori și verdeață în această zi. Călușul din Oltenia are origini, clar, precreștine, originile pierzându-se în lumea păgână a Imperiului Roman, obiceiul păstrându-se și după creștinarea acestora, doar că asociindu-se cu sărbătoarea creștină a Rusaliilor, având în comun bucuria – precum în creștinism și iudaism – Cinzecimea este o sărbătoare a bucuriei.
La dumneavoastră în zonă, ce astfel de obiceiuri legate de Rusalii se mai păstrează?
La mine în zonă, în ajunul Cinzecimii, de Moșii de Vară, bunicii veneau la nepoți cu plăcinte (și dulciuri) pentru a le da de sufletul celor adormiți. În seara precedentă praznicului se pun ramuri de tei la porți, la uși și la cimitir, la rudele trecute în lumea de dincolo. Și uite așa se păstrează, de mii de ani, într-o formă creștinată, desigur, amintirea celor dragi.
Cât despre ramurile de tei, sfințite la biserici, în tradiția populară acestea sunt păstrate și se aprind, alături de lumânarea de la Înviere, în zilele furtunoase pentru a alunga furtunile. În concluzie, Cinzecimea este o sărbătoare a bucuriei, lucru oglindit și în calendarul nostru ortodox: închinându-i-se două zile de sărbătoare (Sărbătoarea Sfânta Treime este de fapt a doua zi de Rusalii), iar în miercurea și vinerea de după acest praznic nu se ține post.
Jocul călușarilor, ritual de vindecare
Obiceiul călușului, întâlnit și astăzi în sudul României, supraexpus în anii comunismului și oarecum căzut într-un con de umbră în anii de după, cunoaște de câțiva ani o revigorare. Legătură cu Rusaliile are însă călușul de ritual, nu călușul-spectacol care impresionează pe toate scenele, de aceea doar de Rusalii aveți ocazia să întâlniți pe străzile astăzi asfaltate ale satelor, dar și în mijlocul orașelor, călușarii-vindecători. „Acel căluș care ține mai mult de credințele noastre se performează doar în săptămâna Rusalilor, nu în alte perioade din an. Călușarii serioși, călușarii adevărați nu acceptă să vină în alte contexte să participe la alte evenimente, nu se arată la alte evenimente, nu fac ritualul în cadrul unor întâlniri, ca să demonstreze ceva. Ei țin ritualul călușăresc așa cum se ține și nu participă nici la nunți, pentru că ați văzut că este o modă de ceva vreme să aduci călușari la nuntă. Așa ceva nu se poate, nu se face“, explică pentru „Weekend Adevărul“ prof. Amelia Etegan, din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.
De peste 30 de ani, în duminica Rusaliilor se adună la Craiova, la „Alaiul Călușului Oltenesc“, cele mai renumite cete de călușari din Dolj, dar și cete din alte zone. Deși publicul este impresionat, așa cum se întâmpla și odinioară, în special de dansul spectaculos al călușarilor, încă mai sunt persoane care cred și în rolul vindecător al ritualului. Acești oameni se prind în horă alături de călușari nu doar de dragul jocului, ci și pentru că au credința că magia călușului le va vindeca suferințele. „Își lasă copiii să fie jucați de călușari, sau sunt oameni bolnavi care cheamă călușari acasă. Oamenii aceștia sunt chemați să joace acolo unde sunt persoane bolnave. Dacă nu ar exista credințe așa împământenite despre căluș, lucrurile acestea nu s-ar întâmpla“, explică prof. Etegan.
Leacuri, joc și muzică
Cândva, și în foarte puține locuri și astăzi, vătaful își alegea călușarii dintre tinerii cei mai pricepuți la dans. Se întâlneau de Ispas (Înălțarea), „într-un loc ferit, după ce au trecut mai înainte pe la nouă izvoare şi nouă hotare“, explică Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor românești“. Vătaful le lega pe braţe panglici şi la fluierul picioarelor curele cu clopoţei, se așezau în cerc și o invocau pe Irodioasă, patroana lor, ca să le fie în ajutor. „Vătaful îi stropeşte cu apă, apoi le cere să ridice bâtele şi să le ciocnească de trei ori. Bâtele sunt făcute din lemn de stejar, au înălţimea unui stat de om, măciulie la capătul de sus şi ferecatură la cel de jos, care este mai subţire. Vătaful le porunceşte să se ducă acasă fără să privească înapoi. Îi avertizează că este singurul care poate să le desfacă legământul. Le mai spune că nu trebuie să uite să ceară ajutorul Irodiesei ori de câte ori joacă şi, mai ales, când li se dă de mâncare, să arunce sub masă o bucată pentru ea“, explică Nicolau în „Ghidul sărbătorilor românești“.
Fiecare element are un rol extrem de bine definit. Steagul, de pildă, o prăjină înaltă care putea să ajungă și la cinci metri, este împodobit cu ierburi de leac pe care ceata le folosește în timpul ritualului de vindecare. Astfel de ritualuri se săvârșeau în curțile celor cu dare de mână, care își permiteau să plătească ceata de călușari să joace. Bolnavul era așezat pe o pătură, călușarii îl înconjurau și lăutarii (care nu pot lipsi și care odinioară erau tocmiți cu mult înainte) începeau să cânte. În jocul lor, călușarii folosesc diverse secvențe muzicale specifice. Atunci când bolnavul reacționa la una dintre ele, muzica se oprea și începea ritualul de vindecare, în care erau folosite un vas nou, apă neîncepută, un pui de găină negru scos de o zi etc.
Periplul călușarilor se încheie după o săptămână, însă nu oricum, ci cu un ritual la fel de important precum cel de depunere a jurământului, cu șoapte știute doar de călușari, rostite într-un loc secret, marcând sfârșitul perioadei în care au jucat împreună, au mâncat împreună, au dormit împreună. Legământul, de altfel, îi obliga odinioară nu doar pentru un an, ci putea să dureze până la nouă ani, timp în care nu puteau să părăsească ceata.
Horă și frăție
Irina Nicolau amintește în „Ghidul sărbătorilor românești“, tot legat de obiceiuri de Rusalii, de hora cu scrânciob care se făcea în sat de Duminica Mare: „Leagănele numai la sărbători mari: de Sfântul Gheorghe, de Paşti, de Duminica Tomii, de Înălţare, de Rusalii. Legănatul nu e joacă, are rosturile lui. Tot de Duminica Mare are loc sfinţirea hotarelor. Preotul, împreună cu sătenii, compune o procesiune care înconjoară satul. Holdele sunt stropite cu agheasmă. Fetele împletesc din flori şi spice de grâu cununi, care stau în biserică la icoane. Peste an, le poartă mirii pe cap la cununii. Moda florilor artificiale este relativ recentă“.
Înfrățirile și însurățirile, ritualuri în care tinerii „se prindeau“ frați sau surori, veri sau verișoare, jurându-și credință veșnică, se făceau tot de Rusalii, în prima zi. Perioada Rusaliilor este și perioada în care își fac de cap Ielele, Zânele, Fetele lui Sandru, Iudele, Domnițele, Vântoasele, Milostivele, Frumoasele, Irodițele, Șoimanele, Bunele, Puternicele, Fetele Câmpului etc., fiecare dintre nume având explicații, precizează Irina Nicolau. Zboară în văzduh, le place să cânte și să danseze, iar unde dansează ele iarba se usucă. Cei care le cad pradă sunt purtați pe sus, atrași în jocul lor și abandonați în cele din urmă. Cei care nu respectă regula de a nu li se adresa sunt pedepsiți aspru: nu mai pot vorbi, orbesc, surzesc, sunt schilodiți etc. Oamenii se puteau apăra folosind ierburile de leac – leuștean, rostopască, avrămeasă, odolean – sau cei afectați de acțiunea acestor zâne rele erau supuși descântecelor.
Se încarcă comentariile...
